Newsflash
Internaționale

Unul din 100 de decese la nivel mondial este rezultatul sinuciderii

de Florentina Ionescu - sept. 12 2022
Unul din 100 de decese la nivel mondial este rezultatul sinuciderii

Anual, la 10 septembrie este marcată Ziua mondială pentru prevenirea suicidului. Și anul acesta, anumite instituții și ONG-uri au organizat evenimente menite să atragă atenţia asupra suicidului.

Ziua mondială pentru prevenirea suicidului este marcată în fiecare an la 10 septembrie şi este dedicată prevenirii suicidului şi a comportamentului suicidar, scrie AGERPRES, citând site-ul Asociaţiei Internaţionale pentru Prevenirea Suicidului (IASP), www.iasp.info.

Iniţiată de Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului, în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Ziua mondială pentru prevenirea suicidului este marcată printr-o serie de evenimente, conferinţe, campanii şi activităţi publice, menite să atragă atenţia asupra suicidului, una dintre cele mai frecvente cauze de mortalitate prematură. 

Aplicatie pentru evaluarea riscului suicidar

Unul din 100 de decese la nivel mondial este rezultatul sinuciderii. Este o problemă care poate să ne afecteze pe fiecare dintre noi. Fiecare sinucidere este devastatoare şi are un impact profund asupra celor din jur. Cu toate acestea, prin creşterea gradului de conştientizare, reducerea stigmatizării în jurul sinuciderii şi prin încurajarea acţiunilor de informare putem reduce cazurile de sinucidere în întreaga lume, arată IASP. 

Legat de marcarea în 2022 a acestei zile, Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului subliniază că, prin încurajarea înţelegerii şi împărtăşirii experienţelor, se poate oferi oamenilor încrederea necesară.

„Pentru a preveni sinuciderea, trebuie să devenim ca un far de lumină pentru cei care suferă, şi fiecare poate fi o astfel de lumină”, menţionează site-ul IASP.  

Se estimează că anual 703.000 de oameni îşi iau viaţa în întreaga lume. La fiecare sinucidere, sunt probabil alte 20 de persoane care au o tentativă de sinucidere şi mulţi alţii care au gânduri serioase de sinucidere.

Milioane de oameni suferă o durere intensă sau sunt în alt mod profund influenţaţi de comportamentele suicidare, potrivit site-ului IASP. 

Comportamentul suicidar are un impact profund asupra familiilor şi comunităţilor şi rămâne o provocare universală, cu milioane de oameni afectaţi. Reducerea mortalităţii provocată de sinucidere este de importanţă globală şi un aspect vital al sănătăţii publice. 

Eurostat: 8 din 10 sinucideri sunt în rândul bărbaților 

Suicidul nu trebuie atribuit exclusiv pandemiei 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe