Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se situează pe locul întâi în topul celor 31 de instituții de învățământ superior din România incluse în clasamentul SCIMAGO 2021, urcând cu două locuri față de poziția ocupată în 2020.
În clasamentul global, ce include 4126 de instituții de învățământ superior, UMF „Iuliu Hațieganu” se află printre primele 1000 de universități din lume, pe locul 683.
Potrivit unui comunicat, Scimago Institutions Ranking (SIR) este un clasament internațional al instituțiilor academice și de cercetare, clasificate în baza a trei seturi de indicatori: performanța cercetării, rezultatele inovării și impactul social.
„În acest ranking, sunt înscrise doar universitățile care îndeplinesc criteriile minimale privind numărul de lucrări științifice publicate. Astfel, sunt cuprinse instituțiile de învățământ superior și de cercetare care figurează în baza de date Scopus cu cel puțin 100 de lucrări științifice publicate în ultimul an al perioadei de referință”, informează instituția.
În 2020, la UMF „Iuliu Hațieganu” s-au derulat peste 80 de proiecte de cercetare și s-au publicat 836 de articole științifice în reviste cotate ISI.
„Cercetarea, coordonată cu viziune integratoare și de internaţionalizare, sustenabilă prin proiecte, este una dintre prioritățile activităţii noastre ca instituție de cercetare avansată. Prin proiectele de cercetare științifică pe care le derulăm, ne menţinem și creștem recunoașterea naţională și internaţională, prestigiul și competitivitatea, într-un context în care acest aspect are o importanţă globală din ce în ce mai însemnată”, transmite prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe