Newsflash
ACTUALITATE Newsflash Știri

UMF Craiova, pe harta globală a medicinei durerii

de Florentina Ionescu - ian. 29 2026
UMF Craiova, pe harta globală a medicinei durerii

În perioada 30 ianuarie - 1 februarie 2026, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova se implică în inițiativa internaționale World Day of Regional Anaesthesia & Pain Medicine, aflată la a treia ediție.

World Day of Regional Anaesthesia & Pain Medicine este un eveniment global dedicat progreselor în anestezia regională și medicina durerii, desfășurat simultan în numeroase centre universitare și clinice din întreaga lume, se arată într-un comunicat de presă al UMF Craiova.

Accesul echitabil la tehnici moderne de control al durerii

Tema ediției din acest an, „Equity, Access, Relief” (Echitate, Acces, Alinare), aduce în atenția publică accesului echitabil la tehnici moderne de control al durerii și la soluții sigure, eficiente și sustenabile, adaptate diverselor contexte clinice și socio-economice.

La UMF Craiova, evenimentul se va desfășura în Amfiteatrul „Ion Roșculescu” și la Centrul de Simulare și Medicină Aplicată (Bdv. 1 Mai, Nr. 66). Evenimentul va reuni medici anesteziști, specialiști în terapia durerii, cadre didactice, rezidenți și studenți interesați de cele mai recente evoluții din domeniu.

Programul științific pune accent pe practică și inovație

Vineri, 30 ianuarie, este dedicată workshopurilor și sesiunilor clinice aplicate, incluzând: sesiuni dedicate durerii acute și cronice, durerii oncologice, durerii pediatrice și postoperatorii. Vor fi prezentări axate pe evaluarea durerii, capcane clinice și strategii multimodale moderne, workshopuri de anestezie regională, cu accent pe aplicabilitatea practică.

Sâmbătă, 31 ianuarie, sunt programate sesiuni hands-on, demonstrații practice și formate interactive (inclusiv Escape Room medical), sesiuni paralele dedicate anesteziei regionale, ecografiei, POCUS și ETE, prezentări despre inovație, echitate în accesul la analgezie și managementul situațiilor critice, dezbateri privind impactul inteligenței artificiale în educația medicală și practica anestezică, sesiuni interactive și networking profesional.

Evenimentul face parte dintr-o inițiativă coordonată de European Society of Regional Anaesthesia & Pain Therapy (ESRA), alături de societăți profesionale internaționale partenere, consolidând schimbul de bune practici și dialogul științific la nivel global.

World Day of Regional Anaesthesia & Pain Medicine este marcat simultan, în 31 ianuarie 2026, în numeroase centre universitare și clinice din Europa, inclusiv în Franța, Germania, Italia, Grecia, Polonia, Portugalia, Irlanda, Austria, Belgia, Malta și România, consolidând o rețea internațională dedicată progresului în anestezia regională și medicina durerii. 

Mai multe detalii despre programul științific puteți găsi aici.


Notă autor:

Sursa foto: Facebook / UMF Craiova

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe