În perioada 30 ianuarie - 1 februarie 2026, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova se implică în inițiativa internaționale World Day of Regional Anaesthesia & Pain Medicine, aflată la a treia ediție.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova își menține prezența în clasamentele internaționale realizate de Times Higher Education.
Recent, o studentă de la UMF Craiova a fost selectată în proiectul GenerationEU. Anunțul a fost făcut pe o rețea socială.
Seria de conferințe „Evening Lectures / Prelegeri de seară” continuă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova cu o întâlnire specială dedicată relației dintre imagine, identitate și introspecție.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova organizează, în perioada 7-9 noiembrie 2025, prima ediție a conferinței MedCare 360.
UMF Craiova găzduiește unul dintre cele mai mari congrese medicale studențești internaționale din România.
Această campanie înseamnă screening gratuit pentru angajații CEO Rovinari.
O echipă de cercetători de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova face un pas important în înțelegerea modului în care creierul poate fi ajutat să elimine substanțele toxice care duc la apariția bolii Alzheimer.
Pe 6 iunie a.c.,Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova celebrează un an al cunoașterii și al sănătății.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova își întâmpină viitorii studenți cu o ofertă educațională diversă pentru anul universitar 2025-2026.
Facultatea de Stomatologie din Craiova celebrează anul acesta 35 de ani de excelență, prin Congresul Național StomaLinks.
Acreditarea acestui centru vine în completarea eforturilor UMF Craiova de a promova cercetarea aplicată și parteneriatele public-private în domeniul medical.
Studenții mediciniști din Craiova, pasionați de arte vizuale, se pot înscrie până pe 25 mai la concursul de arte vizuale „Dimitrie Gerota” – Arta anatomiei, dincolo de suprafață.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova vine cu detalii despre desfășurarea concursului de admitere pentru anul universitar 2025-2026.
În perioada 11-14 februarie 2025, Societatea Studenților Mediciniști din Craiova și Laboratorul de Genomică Umană (LGU - UMFCV) organizează a doua ediție a proiectului „Cum să citim Codul Genetic: o călătorie în genetică și boli rare”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe