Newsflash
ACTUALITATE Newsflash Știri

Un nou un nou serviciu medical, la SCJU Arad: „port-a-cath”

de Florentina Ionescu - ian. 29 2026
Un nou un nou serviciu medical, la SCJU Arad: „port-a-cath”

Din această săptămână, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad asigură un nou serviciu medical pentru pacienții care necesită tratamente intravenoase repetate, precum chimioterapia.

Este vorba despre implantarea unui dispozitiv medical cunoscut sub denumirea uzuală de „cameră implantabilă” sau, în termeni medicali: „port-a-cath” ori „port toracic”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. 

Acest dispozitiv asigură un acces venos sigur și de lungă durată, fiind implantat sub piele. Procedura de montare este una minim invazivă, se efectuează sub anestezie locală, durează aproximativ o oră, iar pacientul poate pleca acasă în aceeași zi. 

Comparativ cu perfuziile obișnuite, care necesită montarea unui cateter venos periferic, la venele periferice de la mână sau antebraț, camera implantabilă oferă avantaje multiple:

•⁠ ⁠Previne deteriorarea venelor periferice, cauzată de substanțele citostatice, asigurând administrarea directă și precisă a tratamentului, într-o venă centrală, reducând și riscul ca substanțele să ajungă accidental în țesuturile din jur;

•⁠ ⁠Pacientul nu mai trebuie înțepat la fiecare ședință de terapie sau recoltare de sânge, acesta putându-și efectua majoritatea activităților zilnice uzuale. 

Procedura a fost efectuată săptămâna aceasta la un pacient în vârstă de 56 de ani, de către dr. Gyori Zsolt, medic primar chirurgie plastică, medic coordonator Compartiment Chirurgie Plastică, împreună cu dr. Cosmin Băcean, medic specialist ATI, și cu asist. med. Daliana Bene, asistent medical principal Bloc Operator I, arată sursa menționată.


Notă autor:

Sursa foto: https://www.facebook.com/scjua

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe