Cu prilejul Congresului Naţional de Urologie
organizat anul trecut la Timişoara de Asociaţia Română de Urologie (ARU), a
fost lansată Istoria Urologiei RomĂneŞti
– ediţia a doua, apărută sub
egida Academiei Române – Secţia de Ştiinţe Medicale şi a Academiei de Ştiinţe
Medicale. Această realizare se datorează contribuţiei deosebite a acad. Ioanel
Sinescu, preşedinte ARU, a prof. dr. Dan Mischianu, prof. dr. Viorel Bucuraş,
dr. Cristian Surcel şi dr. Sebastian Voinea.
Poate că mai sunt încă unii care se întreabă:
era nevoie de încă o lucrare amplă care să prezinte principalele realizări din
urologia românească? Există într-adevăr o istorie românească de urologie? La ce
foloseşte o asemenea publicaţie? Să ne reamintim că în 1909 a luat fiinţă
Societatea Română de Urologie, una din primele de acest gen din Europa, înfiinţată
de un grup de medici români conduşi de şeful primei catedre de boli
genito-urinare din România, profesorul Petre Herescu, şi avându-l ca preşedinte
de onoare pe prof. dr. Felix Guyon, preşedintele Societăţii Franceze de
Urologie. Drumul deschis de Petre Herescu a fost continuat de alţi iluştri
urologi: Hortolomei, Burghele, Olănescu, Ţeposu, Bulbuca, Franke, Neagu şi de
elevii acestora – Proca, Nicolescu, Georgescu, Drăgan, Ştefanovici, Mânecan,
Ichim, Ioanid, Filimon, Dimitriu, Golimbu, Albescu, Bocancea, Blaja, Noica şi
alţii. Şi cum generaţiile s-au succedat, există acum o altă elită urologică:
Sinescu, Geavlete, Bumbu, Boja, Ioiart, Miclea, Coman, Bucuraş, Glück,
Mischianu, Ambert, Calomfirescu, Bînă, Tode, Novac, Oşan, Iliescu,
Constantiniu, Jinga etc.
Activitatea editorială urologică a fost şi
este „luxuriantă“, începuturile sale fiind cu zeci de ani în urmă. Revista
Română de Urologie a început să fie editată din 1934, graţie contribuţiei
urologilor români, dar şi unei participări internaţionale. Spaţiul nu ne
permite să menţionăm lucrările ştiinţifice de excepţie publicate, care au atins
apogeul în 2008, prin editarea „Tratatului de urologie“ în patru volume, contribuţie
a celor mai valoroşi urologi din România.
Tinerii urologi trebuie să ştie că avem o
istorie de 102 ani, care face cinste nu numai urologiei, dar şi ştiinţei
medicale româneşti, trecut care trebuie respectat şi continuat. Profesorii noştri
nu ar fi existat dacă nu ar fi fost maeştrii lor, iar noi, discipolii acestora,
nu am fi putut continua şi transmite tradiţia tinerilor specialişti de azi.
Stanley Kubric spunea: „Dacă vrei ca viitorul să arate credibil, pune în el şi
trecutul”, iar Winston Churchill: „Priveşte înapoi dacă vrei să vezi unde duce
drumul“. În cartea reeditată, am ţinut în mod deosebit să punem trecutul la loc
de cinste, în speranţa ca viitorul urologiei româneşti să fie performant, la
standardele europene şi mondiale. Noua lucrare de istorie a urologiei este mai
amplă şi mai completă decât prima ediţie: acad. I. Sinescu şi colaboratorii au
scris capitolul „Thoma Ionescu – Fondatorul urologiei moderne în România“,
conf. dr. Viorel Jinga a completat lucrarea referitoare la „Spitalul «Prof. Th.
Burghele» – trecut, prezent şi perspective de viitor“, prof. dr. Radu Boja,
capitolul „Din istoria urologiei târgumureşene“, conf. dr. Nicolae Grigore şi
dr. Camelia Grigore „Urologia sibiană – între tradiţie şi modernitate“, dr.
George Mitroi „Istoria urologiei craiovene“, iar prof. dr. A. Tănase din Chişinău,
„Activitatea Clinicii de urologie, dializă şi transplant renal în cadrul
Spitalului Clinic Republican“. Merită amintită, în context, legătura frăţească
a urologilor de pe cele două maluri ale Prutului, manifestată şi la al V-lea
Congres al urologilor moldoveni, ocazie cu care celor şase profesori din
România participanţi la congres, senatul Universităţii de Stat de Medicină şi
Farmacie „Nicolae Testemiţanu“, prin rectorul acesteia, prof. dr. Ion Ababii,
le-a acordat diploma de onoare „Visiting
Professor“.
Prin reeditarea Istoriei Urologiei Româneşti,
ARU a demonstrat încă o dată că-şi cunoaşte şi respectă tradiţia, că îşi educă
tinerii urologi în respectul cuvenit celor ce le-au fost şi sunt dascăli.
„Chiar dacă perioada pe care o traversăm nu ne este extrem de favorabilă,
plusul de muncă, dublat de inteligenţa nativă care nu ne-a lipsit niciodată,
reprezintă condiţiile obligatorii pentru un parcurs profesional ascendent“,
afirmă acad. I. Sinescu. „Astăzi, ca şi mâine, ca şi întotdeauna, acei care
suntem cu dragoste şi devotament, avem datoria să contribuim la progresul şi
strălucirea Societăţii de Urologie, ca o recunoştinţă pentru cei care au fost,
ca un îndreptar pentru cei care vor urma şi, mai presus de toate, ca o afirmare
a neamului nostru“, spunea acad. N. Hortolomei. Cât de actuale sunt aceste
afirmaţii, care trebuie să constituie un jurământ al acelora care slujesc şi
vor sluji urologia românească!
