Newsflash
OPINII

Timpul ca instrument

de Dr. Vlad STROESCU - dec. 1 2023
Timpul ca instrument

Neexistând o adevărată psihiatrie de urgenţă, crizele, mai ales cele în care oamenii evită spitalul sau ajung foarte greu la el, sunt preluate de noi, cei din ambulatoriu. Iar noi nu avem o zi de răgaz să ne gândim și să luăm decizii.

La Congresul de Psihiatrie și Psihologie Legală de la Sibiu, de săptămâna trecută – o surpriză plăcută, despre care vom mai vorbi – am avut o comunicare pe tema psihiatriei de urgenţă. Am vorbit despre un caz din trecutul meu de urgentist, în Franţa, o tânără mamă cu ideaţie suicidară. Putând să o reţin în centru de criză atașat departamentului nostru, am avut răgazul să îi aflu povestea de viaţă, istoricul de victimă a abuzului și violenţei domestice. 

Am putut să îi contactez părinţii și să iau toate măsurile ca să o știu departe de mediul nociv și periculos din care încerca să scape, și pe un făgaș către normalitate. Toate acestea beneficiind de cea mai preţioasă dintre resurse: timp. Dacă nu aș fi avut acest timp de o zi, dacă aș fi avut doar o oră sau un sfert de oră, aș fi preferat excesul de zel neglijenţei și aș fi trimis pacienta la spital, în internare nevoluntară, dacă n-aș fi putut alt­fel. Și, deși n-aș fi greșit de jure, aș fi făcut rău de facto. 

A doua zi după comunicare, în timp ce îmi beam cafeaua la umbra catedralei luterane, am primit un telefon de la o persoană necunoscută. Îmi cerea, pe un îngrijorător ton disperat, sfatul și ajutorul legat de o altă urgenţă psihiatrică, tot una complicată, mai curând sociopatologică decât psihopatologică. Mi se întâmplă des: dau numărul meu personal tuturor pacienţilor, nu din generozitate, ci pentru că, neavând niciun ajutor de psihiatrie comunitară, trebuie să păstrez o linie deschisă pentru situaţii speciale. Așa a ajuns numărul meu aproape de domeniul public și sunt sunat ca și când aș fi un dispecerat de urgenţe psihiatrice.

Când sunt luat astfel prin surprindere, încerc să ajut. Mă gândesc că, dacă aș vedea un om căzut în stradă, aș fi obligat legal și moral să intervin. Nu am voie să ignor criza, oricum m-aș întâlni cu ea. Dar asta se întâmplă pentru că oamenii nu au alternativă.  Neexistând o adevărată psihiatrie de urgenţă, crizele, mai ales cele în care oamenii evită spitalul sau ajung foarte greu la el, sunt preluate de noi, cei din ambulatoriu. Iar noi nu avem o zi de răgaz să ne gândim și să luăm decizii, și cel mai adesea nici măcar o oră. Trebuie să luăm decizii în câteva minute. 

Faptul că îmi petrec viaţa într-o continuă gardă (neplătită) la telefon mai diluează presiunea, dar prezintă toate riscurile depășirii limitelor cadrului terapeutic. Actualilor, dar mai ales viitorilor colegi le doresc, la început de drum, să aibă sau să câștige timp. Va fi mai valoros decât bisturiul și va salva vieţi.


Notă autor:

Foto: Rawpixel


Pe aceeași temă:

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe