Newsflash
Diverse

Terapie comportamentală pentru autism

de Psih. Anca DUMITRESCU - apr. 1 2016
Terapie comportamentală pentru autism
     Conferința internațională ABA 2016, care se va desfășura între 8 și 10 aprilie la Universitatea Româno-Americană din București, la care „Viața medicală“ este partener media, va avea sesiuni dedicate prezentării unor cercetări importante realizate pe copii cu autism. Una dintre acestea va fi ținută de profesorul de psihologie Sigmund Eldevik, BCBA-D, de la Universitatea din Oslo, Norvegia și se numește „Analiza și extinderea bazată pe dovezi pentru intervenții comportamentale pentru copiii cu autism“ (n.r.: ABA înseamnă applied behavioural analysis, adică terapie comportamentală aplicată.)
     Căutând în literatura de specialitate, identificăm nouă studii controlate de intervenție comportamentală pentru copiii cu autism, potrivit expertului norvegian. Aceste studii au fost incluse într-o meta-analiză realizată la Universitatea din Oslo, obținându-se o dimensiune medie a câștigului IQ de 1,10, și un câștig al comportamentului adaptativ de 0,66, care ar fi, în general, considerate ca fiind prima, mare, a doua, moderată.
     După primele metaanalize, a fost efectuată o amplă analiză cu participanți individuali, unde au fost incluse atât studii controlate, cât și necontrolate. Participanții din 16 studii au fost împărțiți în trei grupuri; 309 copii au primit intervenție comportamentală, 39 de copii – intervenții comparate  (alte tipuri de terapii, precum cea senzorială, ocupațională etc.) și 105 au fost incluși într-un grup de control.
     Mai mulți copii care au primit intervenție comportamentală au obținut îmbunătățiri ale IQ-ului – 29,8% față de 2,6% pentru intervențiile comparate și, respectiv, 8,7% pentru grupul de control, iar în ceea ce privește comportamentul adaptiv – 20,6% față de 5,7% și 5,1%.
     Copiii care au primit intervenție comportamentală timpurie și intensivă au prezentat traiectorii de dezvoltare semnificativ mai abrupte decât copiii din grupul de control, atât în ceea ce privește inteligența, cât și în comportamentele adaptative. Cu toate acestea, a existat o variabilitate considerabilă a ratelor individuale de învățare în grupul care a primit intervenție comportamentală timpurie și intensivă. Această variabilitate ar putea fi parțial explicată prin intensitatea tratamentului, parțial prin aportul coeficientului de inteligență al vârstei echivalente pentru copii.
     Experții norvegieni în terapie comportamentală de la Universitatea din Oslo vor oferi consultanță și specialiștilor români pentru implementarea unui studiu privind eficiența terapiei comportamentale la copiii cu autism din țara noastră.
     În cadrul Conferinței internaționale ABA 2016, organizată de Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată și Help Autism, vor fi prezentate lucrări de interes și pentru medici. Medicii primesc 17 credite din partea Colegiului Medicilor din România pentru participare. Înscrierile se pot face încă la adresa www.conferinta-aba.ro

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe