Newsflash
Cultură

Terapie colectivă prin scris

de Florentina Ionescu - mai 31 2024
Terapie colectivă prin scris

Scriitorul Marius Chivu a coordonat volumul colectiv caritabil Cartea depresiilor. 24 de confesiuni despre tristeţe, teamă, disperare și alţi demoni. Lucrarea a apărut anul acesta la Editura Humanitas.

Sâmburele de la care a pornit cartea s-a născut în urma întâlnirii pe care traducătorul și cronicarul Marius Chivu a avut-o cu Teodora Popescu și Raluca Bejinariu, creatoarele Romanian Mental Health Film Festival de la Iași. „Ideea a fost o întâmplare fericită. A venit de nicăieri și a fost dusă la capăt în modul cel mai bun cu putinţă. M-am gândit că un festival de film pe o asemenea temă merită să fie însoţit și de un volum de confesiuni”, mi-a spus acesta.

Cei trei s-au gândit că o astfel de carte ar trebui să conţină confesiunile unor oameni din lumea filmului – despre problemele lor de-a lungul timpului, având în prim-plan depresia. Ulterior, Marius Chivu a lansat invitaţia și către alţi artiști, dar „lăsându-i pe scriitori deoparte, tocmai pentru că ne-a interesat să vedem ce povești au de spus cei care, de obicei, nu spun povești în scris”. În opinia sa, este important să vorbim despre suferinţele noastre, în contextul actual al multitudinii de factori care ne-au afectat sănătatea mintală și continuă să o facă. „E destul de multă anxietate pe care o experimentează fiecare dintre noi. S-ar putea să avem nevoie de niște cărţi din acestea colective, care să ne ajute să ne înscriem într-un fel de terapie colectivă cu ajutorul acestui vehicul care este cartea.” 

Volumul are un scop caritabil. Veniturile realizate din vânzări vor fi donate Asociaţiei Addictless din Suceava, care oferă terapie gratuită copiilor ai căror părinţi se confruntă cu o adicţie. Lucrarea va fi lansată sâmbătă, 1 iunie a.c., de la ora 13:00, la standul Editurii Humanitas din cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe