Guvernul României a aprobat miercuri, 22 februarie, lista celor 27 de obiective de investiții finanțate din PNRR.
Primarul orașul Victoria din județul Brașov, Camelia Bertea, a oferit informații noi despre amenajarea și dotarea sediului administrativ al Spitalului Orășenesc Victoria.
Primar General al municipiului București a anunțat că Teatrul Bulandra va fi consolidat și restaurat cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Reţeaua creată de Centrul Naţional de Competenţă în Cancer va fi un instrument în folosul pacienţilor și al cercetării și va presupune integrare și colaborare instituţionalizată între entităţi de stat și private.
Luna aceasta am discutat cu președintele Asociației Naționale de Îngrijiri Paliative – ANIP, doctorul Vladimir Poroch, despre un proiect foarte nou la nivel național.
Ministerul Sănătății a finalizat evaluarea dosarelor depuse pentru finanțarea proiectelor de modernizare și dotare a ambulatoriilor de specialitate din România.
S-au alocat 60 de milioane de lei fonduri PNRR pentru Spitalul „Prof. Dr. Alexandru Obregia” unde se va edifica un Centru de Psihiatrie Pediatrică, a anunțat Nicușor Dan.
Președinte ql Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, medicul primar ATI Dorel Săndesc a oferit mai multe detalii despre un institute regional de oncologie.
În urma definitivării listei cu proiectele pe sănătate finanţate prin PNRR, construirea sediului noului Institut de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş a obţinut punctajul maxim.
Proiectul de dezvoltare digitală care va fi implementat la USAMV Cluj-Napoca este în valoare de peste 18,1 mil. lei și este finanţat prin PNRR.
Echipa Ministerului Sănătății a finalizat evaluarea celor 46 de dosare de finanțare depuse în cadrul apelului Infrastructură spitalicească publică nouă aferent PNRR.
Consiliul Judeţean Bacău a solicitat peste 59 milioane euro, din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru dezvoltarea infrastructurii medicale a Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Fiind sfârșit de an, am să trec în revistă principalele provocări aduse de 2022 în Sănătate. Ordinea respectă întrucâtva cronologia evenimentelor și stă, ca de obicei, sub triada: cele bune, cele rele, cele urâte.
Acele proiecte care au primit certificat de excelență „Marie Skłodowska-Curie” vor fi finanțate de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Maternitatea Bucur din Capitală va fi renovată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
Prof. dr. Alexandru Rafila a vizitat pe 7 octombrie câteva unități medicale din județul Brașov. A fost impresionat de ceea ce a găsit la Spitalul Municipal Săcele și la Spitalul Orășenesc Zărnești.
Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Management al Serviciilor de Sănătate.
Ministerul Sănătății a alocat peste 80 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru investiții în infrastructura necesară tratării pacienților critici nou-născuți.
Ministerul Sănătății a făcut câteva precizări cu privire la proiectele din cadrul PNRR dedicate medicilor de familie, legat de numărul de dosare, data-limită a depunerii acestora ș.a.
Ministerul Sănătății a publicat Ghidul beneficiarului pentru Investiția „Unități de asistență medicală ambulatorie” din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C12-Sănătate.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe