Primăria Sectorului 1 asigură o finanțare fără precedent pentru trei mari spitale din această zonă administrativă a Capitalei.
De la 1 septembrie a.c., la Spitalul Clinic Filantropia, administrat de Primăria Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, se efectuează teste gratuite Babeș-Papanicolau și HPV.
Trei proiecte care vizează sănătatea nou-născuților au fost aprobate în ședința de joi, 2 martie, a Consiliului General al Municipiului București, a anunțat Nicuşor Dan.
Spitalul Clinic Filantropia a fost închis pentru igienizarea periodică anuală și pentru lucrări și reparații.
Reprezentanții Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia din București au făcut astăzi un anunț important. Unitatea sanitară se va închide o perioadă.
Reprezentanții Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia din București au transmis ieri, de Ziua Internațională a Moașelor, un mesaj emoționant.
Medicii din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia din București atrag atenția publicului și, mai ales, viitoarelor mame, că ei încurajează nașterea pe cale naturală.
În cadrul Spitalului Clinic Filantropia București se efectuează tratamente intrauterine, mai ales în cazul complicațiilor apăute în sarcina cu gemeni identici, cu aceeași placentă.
În Spitalul Clinic Filantropia București, în lunile iulie și august, au avut loc 548 și respectiv 510 nașteri, un număr record pentru spitalele sau secțiile de obstetrică-ginecologie din Capitală.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a decis încetarea atribuţiilor de manager al Spitalului Filantropia pentru Dan Ştefan Sîmpălean.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe