Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat ieri că investiţiile în sistemul sanitar „vor intra în linie dreaptă”.
Unităţile sanitare ale căror proiecte au fost acceptate pot începe dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate cu fonduri din Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR).
Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a transmis un mesaj astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.
Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a transmis un mesaj la aflarea veștii că prof. dr. Mihai Ioana a decedat.
Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila a fost prezent la Gala „Din dragoste pentru copii”, ce a avut loc la Ateneul Român.
Prof. dr. Alexandru Rafila a amintit că la Spitalul Clinic Județean Mureș a fost inaugurat centrul de radioterapie.
Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a subliniat că anul acesta se va păstra limita de promovabilitate la 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional în ceea ce privește concursul de rezidențiat.
Prof. dr. Alexandru Rafila a vizitat pe 7 octombrie câteva unități medicale din județul Brașov. A fost impresionat de ceea ce a găsit la Spitalul Municipal Săcele și la Spitalul Orășenesc Zărnești.
Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a transmis ieri un mesaj, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale.
Prof. dr. Alexandru Rafila amintește că țara noastră are în depozite 8 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 care vor expira și care trebuie distruse.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, miercuri, la Agenţia Naţională de Integritate (ANI), o sesizare împotriva lui Alexandru Rafila, cerând să se verifice averea ministrului Sănătății.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe