Newsflash
Internaționale

Studiu: Pacienții cu COVID-19 pot fi contagioși și după recuperare

de Florentina Ionescu - mar. 31 2020
Studiu: Pacienții cu COVID-19 pot fi contagioși și după recuperare

Un studiu recent arată că o parte dintre pacienții cu COVID-19, boala cauzată de coronavirusul SARS-CoV-2, încă au virusul după dispariția simptomelor.

În cadrul unui studiu nou, cercetătorii au descoperit că jumătate dintre pacienții pe care i-au tratat pentru forme ușoare de COVID-19 încă mai aveau coronavirusul în corp până la 8 zile după ce simptomele au dispărut. O scrisoare a acestei cercetări a fost publicată în mediul online în „American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine”, al American Thoracic Society, scrie sciencedaily.com.

coronavirus simptome studiu

În „Time Kinetics of Viral Clearance and Resolution of Symptoms in Novel Coronavirus Infection”, dr. Lixin Xie, Lokesh Sharma și ceilalți co-autori au raportat informații referitoare la un studiu ce a inclus 16 pacienți cu COVID-19, care au fost tratați și externați dintr-un spital din Beijing în perioada 28 ianuarie și 9 februarie 2020. Vârsta pacienților, în medie, a fost de 35,5 ani. Pacienții aceștia au fost externați după perioada de recuperare și după ce li s-a confirmat statusul viral negativ, de cel ouțin două teste PCR consecutive.

„Cea mai importantă descoperire din studiul nostru este că jumătate dintre pacienți au continuat să împrăștie virusul chiar și după ce simptomele lor au dispărut. Infecțiile mai severe cu coronavirus ar putea avea timpi mai lungi de împrăștiere”, a declarat dr. Sharma, de la Yale School of Medicine, unul dintre co-autori.

Durata simptomelor

Perioada de timp de la infectare și până la debutul simptomelor (adică perioada de incubație) a fost de cinci zile în rândul tuturor pacienților, cu excepția unuia. Durata medie a simptomelor a fost de opt zile, iar perioada de timp în care pacienții aceștia au rămas în continuare contagioși  după dispariția simptomelor a variat de la două până la opt zile.

„Dacă aveți simptome respiratorii ușoare de pe urma COVID-19 și ați stat la domiciliu astfel încât să nu infectați alți oameni, extindeți perioada dumneavoastră de carantină preț de încă două săptămâni după perioada de recuperare, ca să vă asigurați în acest mod că nu infectați alți oameni”, a recomandat autorul corespondent al studiului, dr. Lixin Xie, de la Chinese PLA General Hospital din Beijing, citat de sciencedaily.com.

Autorii acestui studiu au un mesaj important pentru comunitatea medicală, și anume: „Pacienții cu COVID-19 pot fi contagioși chiar și după recuperarea lor simptomatică, așa că tratași pacienții asimptomatici/recent recuperați cu la fel de multă grijă ca pacienții simptomatici”.

Studiul a analizat un număr mic de pacienți

Cercetătorii subliniază că toți pacienții incluși în studiu au avut forme ușoare ale infecției cu coronavirusul nou și s-au recuperat de pe urma bolii. Studiul a avut în vedere un număr mic de pacienți și este neclar dacă rezultate similare ar fi valabile în cazul pacienților mai vulnerabili, cum ar fi vârstnicii, cei cu un sistem imunitar afectat sau pacienții care urmează tratamente imunosupresoare.


Notă autor:

Sursa foto: Fusion Medical Animation pe site-ul Unsplash

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe