Newsflash
Internaționale

Până la 80% din populaţia UE ar fi avut deja COVID-19

de L. Budin - apr. 29 2022
Până la 80% din populaţia UE ar fi avut deja COVID-19

Se estimează că între 60% și 80% din populaţia UE ar fi fost infectată deja cu SARS-CoV-2, a declarat comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides.

Agenţia pentru sănătate publică din cadrul UE a precizat că numărul cazurilor raportate de COVID-19 a acoperit până acum aproximativ 30% din populaţia europeană – dar, dacă la acest număr sunt adăugate şi infecţiile neraportate, atunci totalul infectărilor ar fi de 350 de milioane, reprezentând 77% din populaţia Uniunii Europene, informează Reuters și Agerpres

oameni-masca-strada

Odată cu scăderea numărului de cazuri şi de decese asociate COVID-19, UE a intrat într-o nouă fază a pandemiei, în care testarea în masă şi raportarea în masă a cazurilor pozitive nu mai sunt necesare, a precizat Stella Kyriakides.

Strategie UE anti-pandemie: accelerarea vaccinării copiilor și noi antivirale

Cazurile de rujeolă au crescut cu 79% în primele două luni, la nivel global

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe