Asociația Dieteticienilor din România, cu sprijinul Nestlé România, a explorat obiceiurile alimentare și de stil de viață ale tinerilor din Generația Z.
Rezultatele obținute în cadrul unui studiu au evidențiat o serie de statistici interesante. Ce mănâncă și ce beau tinerii noștri reprezintă un instrument de lucru extraordinar pentru dieteticieni și pentru factorii de decizie din domeniul sănătății publice, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Peste 95% din tineri urmează un model alimentar omnivor, consumând alimente de toate tipurile, inclusiv carne, lactate, ouă, fructe, legume și cereale, potrivit studiului „Evaluarea stilului de viață și a obiceiurilor alimentare în rândul tinerilor cu vârsta între 18 și 30 de ani din România”.
Studiul a fost realizat în perioada 3 februarie – 11 mai 2025, pe un eșantion de 1.205 participanți din România, dintre care 47% femei și 53% bărbați, vârsta medie a grupului fiind de 23 de ani.
Doar 1,8% au declarat că urmează o alimentație pescetariană (vegetarieni care consumă și pește), în timp ce 1,6% au declarat că sunt vegani, 1,4% sunt vegetarieni, și doar 0,1% adepți ai dietelor raw-vegan.
„Alimentația echilibrată și menținerea unui tonus bun, a unei stări generale de sănătate bune reprezintă sau ar trebui să reprezinte un obiectiv prioritar pentru societate și pentru angajatori, având în vedere că până în 2030, Gen Z va reprezenta peste o treime din forța de muncă globală”, explică Nicoleta Tupiță, dietetician autorizat și Manager Nutriție Nestlé România, Bulgaria și Țările Adriatice.
Doar 34,2% consumă legume zilnic, iar 33,4% de 4–6 ori/săptămână. Femeile consumă semnificativ mai frecvent legume zilnic decât bărbații (43,9% față de 25,6%), bărbații mai degrabă mai rar. Totuși, în categoria legume cu frunze verzi nu există diferențe între bărbați și femei, astfel că 33% spun că le consumă zilnic. Ceilalți 67% consumă legume cu frunze verzi mai rar, spre o singură dată pe săptămână.
Nici fructele nu sunt consumate zilnic de un procent mare dintre tineri. Doar 24,5% consumă fructe zilnic, iar la această categorie, diferențele între bărbați și femei sunt și mai mari: 31,2% din femei și doar 18,6% din bărbați mănâncă fructe zilnic.
„Ca specialiști, observăm în practica de zi cu zi aceeași tendință îngrijorătoare confirmată de acest studiu – un consum scăzut al grupei de vegetale în rândul tinerilor. În realitate, problema nu este întotdeauna gustul, ci mai degrabă lipsa de timp și de soluții simple, rapide, ușor de integrat în rutina zilnică. Tocmai de aceea, încercăm constant să identificăm strategii cât mai atractive și aplicabile care să îi ajute pe tineri să includă legumele și fructele în alimentația lor zilnică. Toate ghidurile alimentare sănătoase recomandă, în mod unanim, ca jumătate din farfuria noastră, la fiecare masă, să fie acoperită de legume și fructe – un principiu esențial pentru menținerea stării de sănătate și a unei greutăți corporale optime”, a declarat dr. Laura Gavrilaș, dietetician autorizat, președinte al Asociației Dieteticienilor din România și coordonator științific al studiului.
Și la lapte, tot femeile beau mai frecvent lapte zilnic decât bărbații (26% față de 17%), iar media este de 21,2%. În schimb, bărbații consumă mai des produse lactate decât femeile. Toată lumea pare să prefere ouăle: 45,9% consumă ouă de 1–3 ori/săptămână și 29,1% de 4–6 ori/săptămână, dar femeile tind spre un consum ușor mai frecvent zilnic.
Aproape două treimi dintre respondenți consumă pește mai puțin de o dată pe săptămână, iar la fructe de mare, consumul este și mai scăzut: 85,1% consumă mai puțin de o dată/săptămână.
Carne albă: 38,5% consumă de 4–6 ori/săptămână, fără diferențe semnificative între genuri, distribuția fiind relativ echilibrată. La carnea roșie însă, bărbații au un consum semnificativ mai frecvent: de 4–6 ori/săptămână (29,2% față de 12,4%) sau zilnic (6,6% față de 2,7%). Femeile evită mezelurile mai frecvent decât bărbații (44,6% față de 30,6%), diferența fiind semnificativă.
33% consumă pâine, paste, cereale de 4–6 ori/săptămână, fără diferențe semnificative între genuri. Un sfert dintre tineri consumă frecvent, de 4-6 ori/săptămână, dulciuri, iar 37% le consumă de 1-3 ori/săptămână. Mai multe femei consumă dulciuri zilnic decât bărbații, dar acestea evită mai frecvent patiseria (42,8% față de 35,3%).
40% dintre respondenți beau cafea zilnic, iar 27,3% rar. Femeile consumă mai frecvent cafea decât bărbații (44,9% față de 35,8%). Doar 12,6% consumă ceai zilnic, femeile fiind net peste bărbați la acest capitol: 18,9% față de 7,0%. În schimb, când vine vorba de băuturi carbogazoase și sucuri naturale, bărbații le consumă semnificativ mai frecvent zilnic sau aproape zilnic decât femeile.
Studiul a relevat și faptul că femeile tind să se încadreze mai frecvent în categoriile de greutate normală sau subponderală, în timp ce bărbații sunt mai degrabă supraponderali și obezi, ceea ce se explică prin preferințele de alimentație exprimate.
Un tipar alimentar axat pe un consum frecvent de legume, fructe, produse cerealiere precum pâinea și pastele integrale, și oleaginoase pare să se coreleze cu un indice de masă corporală (IMC) normal, sugerând un potențial efect benefic al acestor alimente în menținerea unei greutăți sănătoase.
În contrast, o alimentație bogată în carne roșie, mezeluri, dulciuri, patiserie și băuturi carbogazoase este asociată cu un IMC mai crescut, ceea ce poate reflecta o legătură între aceste alegeri alimentare și un risc mai mare de supraponderabilitate sau obezitate.
Fotografie de la Engin Akyurt: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/1435910/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe