Newsflash
Știri

Prima prelevare de cord realizată la Spitalul Militar Central din Bucureşti

de Dorina Novac - ian. 17 2022
Prima prelevare de cord realizată la Spitalul Militar Central din Bucureşti

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a realizat vineri, 14 ianuarie, prima prelevare de cord din istoria sa medicală în Programul Național de Transplant.

Întreaga procedură s-a derulat în cadrul protocolului de prelevare multi-organ şi multi-ţesut.

SUUMC
Sursă imagine: scumc.ro

Donatorul a fost o pacientă internată în stare critică în secţia ATI, în vârstă de 20 de ani, declarată în moarte cerebrală, pe baza diagnosticelor formulate de o echipă medicală multidisciplinară, conform protocoalelor naţionale în vigoare, potrivit unui comunicat de presă a Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC).

În urma discuțiilor purtate cu familia pacientei de către colonel medic dr. Narcis Tănase, coordonator al Programului de transplant la nivelul SUUMC, a fost obținut acceptul pentru donarea de organe.

Procedura de prelevare a început vineri dimineaţă, fiind realizată de echipe medicale specializate de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, condusă de profesorul universitar dr. Horaţiu Moldovan, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Tg. Mureş (profesor universitar dr. Horaţiu Suciu), Institutul Clinic Fundeni, pentru recoltarea organelor interne (rinichi şi ficat), coordonate de dr. Radu Zamfir, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, şi de la Spitalul Clinic Colentina, pentru recoltarea de ţesut osos, tendinos şi cartilagii, condusă de dr. Ştefan Păun.

prelevare de cord

Echipa ATI care a asigurat suportul vital necesar întregii proceduri a fost condusă de colonel medic conferenţiar universitar dr. Dan Corneci, medic primar ATI. Menținerea donatoarei aflată în moarte cerebrală a fost asigurată de maior medic dr. Oana Bratu, medic specialist ATI şi dr. Mădălina Duţu, medic primar ATI.

„După prelevare, cordul a ajuns să fie transplantat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, aceasta reprezentând o realizare a echipei medicale - reluarea activătăţii de transplant cardiac după o perioadă de 20 de ani de întrerupere. Rinichii și ficatul au ajuns la Institutul Clinic Fundeni, iar ţesuturile osteo-tendinoase recoltate au fost predate către Banca de Os a Spitalului Clinic Colentina, unde acestea sunt carantinate, validate, stocate şi apoi distribuite (conform cererilor de solicitare), către clinicile de ortopedie şi traumatologie a spitalelor cu care Banca are încheiate protocoale de colaborare”, au precizat reprezentanții spitalului.

Primul transplant cardiac din 2022

Inima prelevată a fost transplantată unui tânăr de 32 de ani, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

Astfel, echipa coordonată de prof. univ. dr. Horațiu Moldovan – UMF „Carol Davila” București, Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca, împreună cu prof. univ. dr. Horațiu Suciu, de la UMFST „George Emil Palade”, Târgu Mureș, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș a efectuat primul transplant cardiac din acest an și, totodată, prima intervenție de acest tip realizată de tânăra echipă a Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la SCUB.

transplant Floreasca

„Intervenția a durat aproape 5 ore și a reunit eforturile echipelor specializate din București și Târgu Mureș. (...) Dorim ca programul de transplant cardiac în România să continue într-un ritm și mai dinamic, iar resursele alocate să fie îndreptate spre creșterea numărului de intervenții, precum și pentru formarea tinerilor medici în acest domeniu de înaltă specialitate”, a declarat prof. univ. dr. Horațiu Moldovan.

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a obţinut, încă din februarie 2014, acreditarea Ministerului Sănătăţii, prin intermediul ANT, pentru desfăşurarea activităţi de prelevare şi transplant ţesut osos, tendinos şi cartilagii, precum şi pentru activitatea de prelevare organe, ţesuturi şi celule umane, în scop terapeutic, fiind, până la acest moment singura instituţie medicală din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale care poate desfăşura astfel de proceduri.

Prima prelevare multi-organ şi multi-ţesut, realizată în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a avut loc în data de 8 decembrie 2015.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe