După aproape doi ani de pandemie, infecţia cu SARS-CoV-2 ridică încă foarte multe întrebări și avem foarte puţine răspunsuri referitoare la diferenţele în ceea ce înseamnă simptomatologia la copii și adulţi.

Copilul a reprezentat, în cadrul acestei pandemii, o faţă nevăzută a bolii COVID-19, care va fi, din păcate, resimţită pe termen mediu și lung, prin tulburări neuropsihice cauzate de lipsa activităţii școlare, dar și prin afecţiuni dezvoltate uneori asimptomatic, care probabil se vor ilustra prin manifestări la distanţă etc.

Academia de Știinţe Medicale a organizat săptămâna trecută o masă rotundă, prima din acest an, care a fost coordonată din punct de vedere știinţific de prof. dr. Doina-Anca Pleșca, director al Departamentului de Pediatrie, UMF „Carol Davila”, București.

Tema manifestării știinţifice – boala COVID-19 la copii și adolescenţi – este de mare interes pentru societatea tot mai preocupată de ceea ce se întâmplă cu copiii și adolescenţii în această perioadă pandemică.

Pacienţii pediatrici de toate vârstele sunt susceptibili la infecţie și pot transmite infecţia cu SARS-CoV-2.

Prima lucrare din acest regal știinţific a fost prezentată chiar de prof. dr. Doina Pleșca, ilustrând o incursiune privind aspectele clinice la copiii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.

Sindromul inflamator multisistemic

Noţiunea de Sindrom inflamator multisistemic la copil (MIS-C – Multisystem Inflammatory Syndrome in Children) a fost consemnată pentru prima oară în aprilie 2020, când au început să se publice foarte multe date în urma mai multor studii întreprinse pe această temă. Exista o foarte mare nebuloasă (ce încă persistă) vizavi de această afecţiune.

„Avem foarte multe dificultăţi referitoare la acest sindrom rar, de sub 1 la suta de mii de copii, care asociază febră, inflamaţie, afectare multiorgan, faţă de care nu există un criteriu clar de diagnostic care să-l valideze”, mărturisește prof. dr. Doina Pleșca.

Cercetările de până acum încă întâmpină dificultăţi în a defini boala, care este cu totul diferită de la un caz la altul. Problema care se pune vizavi de această afecţiune este dacă avem de-a face cu un fenomen post-infecţie cu SARS-CoV-2 mediat imun.

Nu se cunoaște incidenţa exactă a cazurilor de MIS-C survenite după o infecţie cu SARS-CoV-2 asimptomatică sau cu simptomatologie ușoară. (Prof. dr. Doina-Anca Pleșca)

La prima vedere, așa s-ar părea, spune medicul citat, „pentru că există un interval liber, de două-șase săptămâni, de la confirmarea bolii până la apariţia MIS-C; pentru că, din punct de vedere investigaţional, anticorpii împotriva SARS-CoV-2 sunt mult mai frecvent regăsiţi decât virusul însuși; pentru că manifestările gastrointestinale domină – posibilă afectare virală intestinală? Nu știm la acest moment mecanismul fiziopatologic și răspunsul imunologic pe termen mediu și lung, însă un lucru este demonstrat: apariţia acestui sindrom coincide cu dezvoltarea răspunsurilor imune dobândite faţă de infecţia cu SARS-CoV-2”.

Criterii de diagnostic

Prof. dr. Doina Pleșca mai punctează un aspect: „Este puţin probabil ca infecţia directă cu virusul SARS-CoV-2 să joace un rol important în MIS-C”. Răspunsul imun exprimat prin eliberarea de interferon faţă de infecţia cu SARS-CoV-2 variază în funcţie de încărcătura virală, mult mai scăzută la copil, și de particularităţile genetice ale gazdei.

Practic, un răspuns imun prompt, caracterizat printr-o producţie crescută de interferon, va determina un clearance rapid viral, o inflamaţie redusă și, implicit, clinic, o formă ușoară de boală.

Sindromul inflamator multisistemic sugerează un răspuns imun întârziat faţă de infecţia cu SARS-CoV-2 la anumite categorii de pacienţi.

Un răspuns întârziat imunologic însă va permite ca virusul să se menţină, deci clearance-ul viral să fie lent, și în felul acesta să se producă inflamaţie puternică, persistentă, dătătoare de forme severe de boală.

Dacă ar fi să ne raportăm la ultima clasificare a manifestărilor clinice care permit o definire a MIS-C, adaugă medicul, criteriile pe baza cărora se poate stabili acest diagnostic cuprind: febra peste 24 de ore, nivel foarte crescut al reactanţilor inflamatorii, afectarea multiorganică (minimum două sisteme sau organe), excluderea altor etiologii și, în plus, prezenţa anticorpilor SARS-CoV-2 sau a virusului – mult mai rar – ori a contactului cu o persoană pozitivă în ultimele patru săptămâni.

Managementul manifestărilor clinice severe

În privinţa abordării terapeutice, dr. Anca Drăgănescu, de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balș” (INBI), subliniază, cu aceeași ocazie, că este absolut necesar ca diagnosticul să fie stabilit cât mai precoce și să se instituie terapia adecvată.

Pentru stabilirea tratamentului unui pacient sever cu indicaţie de internare în terapie intensivă „este nevoie de o echipă multidisciplinară compusă din pediatru, medic specialist de boli infecţioase, imunolog, hematolog,
reumatolog”.

De asemenea, algoritmul investigaţiilor presupune, pe lângă probele de laborator uzuale, dozarea markerilor de inflamaţie, a markerilor cardiaci, evidenţierea coagulopatiei, consultul cardiologic, ecografia cardiacă și
electrocardiogramă pentru stabilirea afectării cardiace și determinările serologice, care ar trebui efectuate înainte de admi­nistrarea imunoglobulinei.

Descoperirea mecanismelor care stau la baza diferenţelor legate de vârstă, în ceea ce privește severitatea COVID-19, va oferi oportunităţi importante pentru prevenirea și tratamentul acestei noi infecţii. (Prof. dr. Doina-Anca Pleșca)

Un recent studiu observaţional* a arătat că asocierea dintre imunoglobuline și terapia cortizonică a condus la rezultate comparativ mai bune decât administrarea imunoglobulinelor ca singură linie terapeutică. Terapia biologică ar trebui administrată, dacă evoluţia pacienţilor este nefavorabilă, ca linia a doua de tratament în această terapie, potrivit medicului de la INBI.

Aceasta mai precizează că un rol important îl au și recomandările de monitorizare: „Monitorizarea la externare din punctul de vedere al cardiologului, monitorizarea în serviciul de reumatologie pediatrică, pentru cei care au avut tratament cortizonic, precum și cei cu terapie biologică și, nu în ultimul rând, urmărirea pe termen lung prin medicul de familie”.

Citiți și: Omicron, risc pentru populaţia pediatrică