Newsflash
Știri

Cum se vor acorda serviciile medicale pentru pacienții cu COVID-19

de Florentina Ionescu - oct. 23 2020
Cum se vor acorda serviciile medicale pentru pacienții cu COVID-19

Guvernul a aprobat OUG prin care se asigură accesul la îngrijiri și concedii medicale pentru persoanele asigurate care prezintă simptome specifice și sunt infectate cu SARS-CoV-2, indiferent de locul de acordare a îngrijirilor medicale.

Actul normativ aprobat de Guvern modifică și completează Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, precum și OUG nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale, se arată într-un comunicat remis redacției, de la CNAS.

concediu medical acordare medicii de familie

Astfel, a fost reglementat cadrul legal pentru posibilitatea instituirii măsurii izolării la domiciliu sau la locaţia declarată, cu acordul persoanelor sau, în lipsa acestuia, prin decizii ale direcțiilor de sănătate publică, până la confirmarea bolii infectocontagioase prin investigații paraclinice specifice, a persoanelor cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigații paraclinice specifice, în cazul în care, conform definiției de caz, persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive sau prezintă simptome care nu necesită izolarea într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare.

Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus, se arată în comunicatul CNAS.

Medicul de familie trebuie informat

Persoanele au obligația informării medicului de familie în vederea monitorizării stării de sănătate, în situația în care acceptă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată.

Medicii de familie vor asigura monitorizarea stării de sănătate a pacienților până la confirmarea infecției cu o boală infectocontagioasă, precum și după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigații paraclinice specifice, în cazul în care persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive definiției de caz.

Plata medicilor de familie se face prin tarif pe caz, de 105 lei, pe baza unui contract distinct, de natură civilă, care va fi  încheiat de reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale în cadrul căruia medicul de familie își desfășoară activitatea cu casa de asigurări de sănătate.

Finanțarea serviciilor de monitorizare se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, prin transferuri către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, precizează CNAS.

Cum se eliberează certificatele de concediu medical

Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie care au luat în evidenţă și au monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii și durata monitorizării. Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, iar în urma investigațiilor paraclinice specifice nu s-a confirmat diagnosticul de boală infectocontagioasă, medicul de familie acordă concediu medical pentru carantină pe baza documentului eliberat de către direcția de sănătate publică și pentru perioada înscrisă în acesta.

De asemenea, pentru persoanele pentru care direcțiile de sănătate publică au emis documente prin care s-a instituit măsura izolării la domiciliu sau la o locație declarată, certificatele de concediu medical se acordă de către medicul de familie, pe baza acestor documente, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență.

Prin ordin al ministrului Sănătății și al președintelui CNAS urmează să se stabilească modelul de contract, drepturile și obligațiile părților, condițiile de raportare, validare și modalitatea de plată.

Precizări în privința OUG pentru asimptomaticii cu COVID-19

CNAS a făcut un rezumat al reglementărilor din Ordonanța de Guvern care a fost aprobată aseară (referitoare la pacienții cu forme medii și severe de COVID-19 și la cei asimptomatici).

Astfel, pentru că situațiile sunt diverse, CNAS face următoarele precizări pentru fiecare situație în parte:

  • Persoanele care prezintă simptome specifice COVID-19 rămân la domiciliu până la primirea rezultatului testului care confirmă sau infirmă diagnosticul de COVID-19.
  • În cazul în care diagnosticul este infirmat, pacientul va primi de la medicul de familie concediu medical până la remediarea problemelor de sănătate.
  • În cazul în care testarea confirmă că persoana este infectată cu SARS-CoV-2 (deci are COVID-19), dar nu prezinta simptome sau manifestă o formă ușoară a bolii, ea poate rămâne izolată la domiciliu, în monitorizarea medicului de familie, fără a mai fi necesară evaluarea unui medic specialist și va primi concediu medical de la medicul de familie.
  • Persoanele fără simptome care se testează, iar testul este pozitiv, de asemenea, acestea pot rămâne în monitorizarea medicului de familie, care le acordă concediu medical pentru perioada de izolare.
  • Persoanele pentru care DSP instituie măsura carantinării (contact direct cu persoana infectată sau vine din zona roșie) vor primi concediu medical de carantinare de la medicul de familie , în baza deciziei DSP.
  • Pacientul asimptomatic sau cu formă ușoară poate opta să rămână în monitorizarea medicului de familie fără a mai fi necesară evaluarea medicului specialist.
  • În cazul în care apar simptome, pacientul merge la spital.

Precizări despre acordarea concediilor

Există două situații, arată CNAS: concediul de carantinare in baza deciziei DSP este 100 %, iar concediul pentru persoanele cu simptome asemănătoare COVID-19, dar la care se dovedește că nu au COVID, se acordă pentru afecțiunea de care aceștia suferă, în procentul prevăzut de lege.


Notă autor:

Sursa foto: www.rawpixel.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe