Newsflash
Știri

Campanie de prevenire a corupției în spitalele administrate de ASSMB

de Dorina Novac - dec. 9 2022
Campanie de prevenire a corupției în spitalele administrate de ASSMB

Conferința organizată de ASSMB împreună cu Direcția Generală Anticorupție a marcat debutul colaborării dintre cele două instituții pentru a optimiza capacitățile instituționale de prevenire a corupției în cele 19 spitale.

La conferința de joi, 8 decembrie, au fost invitați managerii și comitetele directoare din cele 19 spitale administrate de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și au luat cuvântul directorul general adjunct ASSMB, Oana Sivache, comisar-șef de poliţie Manuela-Elena Popescu, director general adjunct al DGA și chestorul de poliție Bogdan Berechet, directorul general al Direcției Generale de Poliție a Muncipiului București.

ASSMB

„Evenimentul marchează debutul oficial al colaborării noastre cu DGA, un parteneriat care reprezintă o adevărată premieră pentru sistemul sanitar. Cred că trebuie să fim cu toții conștienți că activitatea noastră are în centrul ei pacientul, dar și cadrele medicale, iar în acest context nu există mică sau mare corupție! Este vorba de același fenomen, extrem de toxic, pe care suntem datori să il combatem zi de zi, fără excepție”, a declarat Oana Sivache, director general adjunct ASSMB.

Citește și: 19 spitale din Capitală și 38 de spitale din Paris vor derula proiecte comune

ASSMB - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și Direcția Generală Anticorupție vor organiza în toate cele 19 spitale sesiuni de informare a angajaților, susținute de ofițeri din cadrul DGA.

Acest demers are drept scop consolidarea şi optimizarea capacităților instituționale de prevenire a corupţiei, promovarea integrităţii organizaţionale, precum și educaţia anticorupţie la nivelul ASSMB și al unităților sanitare aflate în administrarea acesteia, în acord cu principiile și viziunea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2021-2025.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe