European Cancer
Patient Coalition (ECPC) a organizat pentru prima dată adunarea generală pe
anul 2014, între 19 şi 21 iunie, la Bucureşti. Cu această ocazie, profesorul
Francesco De Lorenzo, preşedintele ECPC, a trimis o scrisoare deschisă
premierului Victor Ponta şi ministrului sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, privind
situaţia României în ceea ce priveşte dotarea cu aparate de radioterapie.
Datorită
unei reţele cu peste 300 de membri în 46 de ţări din interiorul şi din afara Uniunii Europene, ECPC încearcă să
identifice problemele specifice fiecărui stat membru şi să ajute la rezolvarea
lor, astfel ca accesibilitatea în timp scurt şi calitatea tratamentului să
corespundă standardelor actuale europene. Din datele incluse în scrisoarea
deschisă (ataşată) adresată prim-ministrului Victor Ponta şi ministrului sănătăţii
Nicolae Bănicioiu de preşedintele ECPC, reiese că numărul aparatelor de
radioterapie – şi aici sunt precizate acceleratoarele lineare, în număr de 11 –
este insuficient pentru a oferi pacientului oncologic român un tratament la
timp şi de o calitate la standard european. Ce se ascunde în spatele formulării
„standard european“? Standardul european înseamnă ca la 300.000 de locuitori
trebuie să fie disponibilă cel puţin o secţie de radioterapie înzestrată cu un
accelerator linear. În multe ţări europene stă la dispoziţie un aparat la
200.000 de locuitori. Un alt standard european precizează că o secţie de
radioterapie cu un accelerator linear trebuie să aibă posibilitatea, în cazul
defectării acestui accelerator, să ofere continuarea tratamentului început fără
nicio întrerupere. Acest lucru nu poate fi realizat din punct de vedere
teoretic şi practic niciunde în Europa. Rezultă deci că fiecare secţie de
radioterapie trebuie înzestrată cu cel puţin două acceleratoare lineare, de
dorit identice, pentru a asigura continuarea tratamentului fără întrerupere.
Este de dorit ca secţia de radioterapie să fie amplasată într-un centru în care
se poate organiza şi acea „comisie oncologică“, denumită în străinătate „tumor
board“, în cadrul căreia fiecare pacient este prezentat membrilor comisiei cu
toate datele necesare, pentru a putea decide secvenţa terapeutică şi
completarea examinărilor necesare cu scopul de a lua decizia corectă. Comisia
oncologică, prin membrii ei, trebuie să includă medici imagişti, patologi,
chirurgi oncologi, oncologi şi hematologi şi, nu în ultimul rând, medicul de
familie care trebuie informat în scris în legătură cu recomandările acestei
comisii multidisciplinare. Studii multiple au arătat că aşa-numita „soartă“
este definită şi măsurată prin control tumoral local şi că „supravieţuirea“
este cu mult superioară la pacienţii la care a fost aplicată secvenţa
terapeutică recomandată de o asemenea comisie.
Achiziţionarea
acestor aparate de înaltă tehnicitate numite acceleratoare lineare în lipsa
achiziţionării tuturor aparatelor necesare pentru efectuarea unui tratament
corespunzător standardului european nu va aduce acel plus de calitate tratamentului.
Radioterapia modernă de ultimă generaţie este radioterapia ce utilizează
tehnica de iradiere cu intensitate modulată (IMRT) şi necesită şi un anumit
simulator CT, un sistem de calcul al tratamentului numit „planning system“ însoţit
de toată aparatura necesară fizicianului expert în radioterapie pentru a
efectua măsurarea şi verificarea planurilor calculate şi a celor aplicate
pacientului, proceduri cunoscute sub „controlul calităţii“ (quality assurance).
Amplasarea
acestor aparate moderne de înaltă tehnicitate trebuie făcută numai într-o
locaţie care să satisfacă acel „flux sau circuit al pacientului“ necesar pentru
a optimiza toată procedura, pentru eficientizarea întregului proces.
Tot
din scrisoarea adresată domnului Victor Ponta reieşea că 62,5% din pacienţii
oncologici necesită, pentru reducerea riscului de recidivă locală, cel puţin o şedinţă
de radioterapie, fie ea preoperatorie (neoadjuvantă), cu sau fără
chimioterapie, fie postoperatorie, numită radioterapie adjuvantă. Este binecunoscut
că numai un sfert din numărul pacienţilor ce trebuie să urmeze o radioterapie
curativă sau paliativă au astăzi acces la această procedură în România, restul
pacienţilor trebuie să aştepte pe „liste de aşteptare“ şi aproape fiecare
centru din reţeaua Ministerului Sănătăţii are o astfel de listă, care în
anumite situaţii presupune timpi de aşteptare de până la două luni, dacă nu
chiar mai mult.
Din
raportul publicat de o echipă de medici radioterapeuţi în anul 2008 (Cernea şi
colab., Jurnalul de Radioterapie şi Oncologie Medicală, 2008) reieşea că numărul
radioterapeuţilor în acel an era de 74; o statistică mai recentă, din anul
2012, raporta un număr de 48 de medici radioterapeuţi. Formarea oricărui medic
specialist este un proces de lungă durată, de cel puţin cinci ani, ce trebuie să
aibă loc şi într-un centru care foloseşte de rutină şi cele mai noi tehnici de
radioterapie, ca IMRT. În ţara noastră, un asemenea centru nu există în cadrul
Ministerului Sănătăţii.
Am lăsat
la sfârşit „omul“ sau mai bine-zis „echipa“ ce are responsabilitatea respectării
procedurilor care stau la baza oricărui tratament oncologic, indiferent că este
vorba de chirurgie sau de chimioterapie, acte terapeutice absolut necesare oricărui
pacient oncologic. Un asemenea centru nou de radioterapie poate fi creat numai
acolo unde există o asemenea echipă sau perspectiva formării ei. Această condiţie
este potenţial îndeplinită numai în cele trei institute oncologice din ţară:
Bucureşti, Cluj şi Iaşi.
Ştirea
îmbucurătoare din media de duminică seara şi de luni dimineaţa a fost că
se preconizează ca 15 noi secţii de
radioterapie să fie deschise. De la această ştire şi până la darea în funcţiune
a unei secţii de radioterapie care operează la standardul european este un drum
lung. După părerea mea, orice reformă şi restructurare trebuie începută cu
formarea specialiştilor medici, fizicieni, tehnicieni, asistenţi medicali de
radiologie-radioterapie. Toată această muncă şi procedurile care se vor aplica
trebuie şi rambursate de către casa de asigurări, şi nu în cele din urmă toţi
aceşti specialişti trebuie astfel salarizaţi încât să nu plece din ţară după
formarea lor. Cerinţa pe piaţa europeană a unui asemenea specialist este extrem
de mare. Precizăm că la ora actuală un număr mare de medici radioterapeuţi şi
fizicieni medicali români au plecat deja în străinătate unde sunt extrem de
bine apreciaţi.
