Frica obișnuită este o emoţie de bază, cu rol adaptativ, spun psihologii. Pe de altă parte, fobia este o frică exagerată – sunt persoane care se tem atât de tare de animale (câini, pisici, reptile), de ace/obiecte ascuţite sau de zborul cu avionul, încât calitatea vieţii lor este vizibil afectată. Tocmai de aceea, este foarte important să înţelegem corect frica, anxietatea și fobiile și, mai ales, să știm cum le putem aborda și trata.

Medicul psihiatru Eduard Moţoescu , director medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, ne-a prezentat în detaliu delimitările terminologice în ceea ce privește cele trei experienţe, unele în raport cu celelalte.

Frica și teama sunt reacţii anxioase determinate de un stimul identificabil. Diferenţa dintre cele două, afirmă psihiatrul, ar fi intensitatea anxioasă (mai mare la frică) și proiecţia în fundal (teama este mai degrabă un element de fundal, mai apropiat de îngijorare – de exemplu, teama zilei de mâine, teama de faliment, teama de boală etc.). „Frica este ceva care se manifestă acut, ceva «efervescent», care este de scurtă durată, dar mai intens. Pe când teama este «o culoare anxioasă» de fundal, persistentă, de intensitate mai redusă. Amândouă produc disconfort și sunt secundare unei teme anxioase clar identificabile.”

Stimulul fobic, punctul de plecare

Piese ale aceluiași puzzle complex al psihicului uman, frica și fobia sunt două reacţii anxioase care se pot diferenţia, în primul rând, prin intensitate, arată dr. Eduard Moţoescu. Fobia este de intensitate maximală, cu un răspuns total dezordonat sau dezorganizat al persoanei în faţa pericolului pe care îl identifică în mod clar – așa-numitul „stimul fobic”, cum ar fi: spaţii închise (din care oxigenul se consumă și nu mai poţi respira); spaţii aglomerate (din care nu te poţi retrage cu ușurinţă dacă ţi se face rău); murdăria (care poate fi triggerul unui sepsis fatal); păianjeni (care pot mușca fatal); obiecte ascuţite (care te pot răni fatal) etc. „Fobia are la bază acest element de interpretare fatalistă, iar frica are la bază doar o interpretare de pericol – de aici diferenţa de intensitate a reacţiei anxioase.”

O altă diferenţă dintre cele două este dată de evitarea stimulului anxios: în cazul fricii, persoana întâmpină situaţia cu precauţie, cu un anumit grad de disconfort, preferând evitarea ei. Pe când în cazul fobiei, este o evitare clară, nenegociabilă a stimulului fobic, „întrucât confruntarea cu acesta produce un disconfort maximal, necontrolabil, intolerabil”. 

Apariţie „pe cer senin”

Când vorbim despre fobie și anxietate ca parte a psihicului nostru, trebuie să reţinem că acestea sunt două reacţii anxioase diferenţiate prin identificarea stimulului, și mai puţin prin intensitate, care este maximală în ambele experimentări. „În prima situaţie [fobie] vorbim de un stimul clar identificat, căruia pacientul îi monitorizează în mod activ prezenţa în mediu pentru a-l evita. Pe când în cazul anxietăţii, nu există o situaţie sau un stimul clar identificabil. Episodul anxios paroxistic (atacul de panică) poate apărea în orice moment, «pe cer senin».”

De aceea, și fundalul anxios (teama) este resimţit diferit de pacient, explică dr. Eduard Moţoescu. Fundalul anxios este mult mai disconfortant în cazul tulburării de anxietate, pentru că stimulul nu poate fi identificat și, ca atare, situaţia nu poate fi în niciun fel evitată. „Anxietatea este deci «o frică fără obiect», mult mai greu de înţeles de pacient și de anturajul acestuia. Atât fobia, cât și tulburarea de panică sunt conștientizate ca paradoxuri patologizante de pacient, care încearcă să le trateze în mod activ.”

Perspectivă mai sănătoasă asupra lumii

Frica, anxietatea și fobiile reprezintă experienţe profund umane, subliniază psihologul clinician Elena Chiriac. Acestea apar ca urmare a interacţiunii dintre noi și mediul în care trăim. De aceea, recunoașterea și abordarea lor cu răbdare reprezintă un pas foarte important în integrarea unei perspective mai sănătoase asupra lumii. Astfel, dacă persoanele care suferă din cauza fricilor, anxietăţii ori a unei fobii caută ajutor specializat, acest lucru „nu este un semn al unui caracter slab, ci o dovadă de grijă pentru sine”.

        În unele situaţii, stabilirea unui diagnostic de fobie nu este foarte complicată, cum ar fi fobia de animale sau de înălţimi, completează psihologul Adrian David. Acest diagnostic se pune în funcţie de mai multe criterii, în principal în funcţie de durata (când anume s-a declanșat) și intensitatea fobiei. În alte cazuri, este nevoie de un interviu clinic și de aplicarea unor teste, în urma cărora se poate formula un diagnostic.

Tratamente și tehnici care pot fi de ajutor 

Cheia succesului în tratamentul fobiilor este expunerea la stimulul fobic, însă ea trebuie făcută progresiv, la indicaţia specialiștilor, și nu la dorinţa și insistenţele aparţinătorilor, a ţinut să precizeze dr. Eduard Moţoescu. Trebuie luat în calcul faptul că o expunere hazardată, necontrolată, poate afecta și mai mult pacientul. O astfel de expunere poate anula efectele terapiei și șansele de reușită ale acesteia.

Vestea bună este că există un tratament eficient pentru majoritatea formelor de fobii, printr-o abordare duală: farmacoterapeutică și psihoterapeutică. Medicamentele cele mai utilizate sunt cele din clasa ISRS (inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei), punctează dr. Moţoescu: „Este foarte important ca pacientul să se prezinte din timp la medic, pentru a nu se rigidiza mecanismele cognitive patologizante și reacţiile anxioase, astfel încât abordarea terapeutică să aibă șanse mari de reușită”.

În afara cabinetului de psihoterapie sunt utile câteva tehnici de bază pentru ca persoana care trece printr-un episod de anxietate să reușească, treptat, să se calmeze. Un exemplu oferit de psihologul Adrian David constă într-o tehnică foarte utilă și extrem de simplă: concentrarea preţ de câteva secunde asupra respiraţiei; pur și simplu, să încercăm să observăm cum intră și cum iese aerul din plămâni: „Acest lucru ne va permite să începem să ne calmăm. În acel moment putem vedea dacă ceea ce a declanșat episodul de anxietate are la bază o ameninţare reală sau este doar o reacţie automată la un stimul care, în realitate, este mai puţin periculos”.

Cum gestionăm atacurile de panică

        Atacurile de panică pot fi tratate cu succes prin psihoterapie. Totodată, puteţi încerca trei tehnici de bază, ușor de aplicat, pentru a contracara efectele unui episod puternic de anxietate:

1. Spălaţi-vă pe faţă cu apă rece. Contactul cu apa rece (poate fi și un cub de gheaţă) va activa sistemul nervos parasimpatic, ceea ce va duce la scăderea ritmului cardiac și la reducerea anxietăţii.
2. Observaţi și descrieţi cu voce tare lucrurile din jur. Simţurile se vor concentra asupra stimulilor vizuali din mediul înconjurător.
3. Notaţi pe loc într-un carneţel ceea ce simţiţi și ce gânduri aveţi, în mijlocul atacului de panică. Atenţia se va concentra pe descrierea a ceea ce simţiţi și va reduce astfel intensitatea anxietăţii.

        În încheiere, psihologul Elena Chiriac a ţinut să amintească și că fobiile pot fi abordate cu succes în cadrul unui proces terapeutic. Iar în funcţie de impactul pe care îl au asupra funcţionării persoanei, un medic psihiatru poate recomanda pacientului și tratamentul medicamentos. Câteva exemple de moduri de lucru cu fobiile sunt: 

• Terapia integrativă a traumei (de multe ori, fobiile pot fi reacţii în urma unor evenimente traumatice sau adverse);
• Tehnici de expunere (persoana ia contact cu stimulul fobic într-o manieră controlată);
• Expunerea imaginară la stimul;
• Tehnicile de relaxare;
• Desensibilizarea sistematică (în cadrul terapeutic, persoana își imaginează stimulul fobic și este instruită să își relaxeze mușchii în mod conștient);
• Tehnicile EMDR – Eye Movement Desensitization and Reprocessing (persoana își imaginează stimulul fobic, în timp ce este ghidată vizual de terapeut);
• Se poate apela și la expunere în realitatea virtuală/terapia VR (persoana ia contact cu reprezentarea virtuală a stimulului fobic).

Fobie „la puterea a treia”

Mihai (în vârstă de 34 de ani) a fost de acord să ne vorbească pe larg despre sursele anxietăţii sale și despre fobiile cu care trăiește. Unele au luat naștere în copilărie, pe altele le-a dobândit mai târziu, însă, indiferent de momentul apariţiei, ele îl însoţesc chiar și acum. A alcătuit chiar un top al fobiilor, de la cea care îl afectează cel mai rar (situată pe o poziţie inferioară) și până la cea care îi provoacă cele mai multe bătăi de cap și îl împiedică să funcţioneze ca orice persoană normală.

Acvafobia (sau fobia de apă) este cea din coada clasamentului. Mihai a dezvoltat frica de apă în copilărie, „«graţie» unui instructor care a simţit nevoia ca în prima zi de înot să ne oblige să facem sărituri în apă. Iar dacă refuzam, ne bătea cu papucul. Evident că înotul a devenit o activitate care nu-mi mai făcea plăcere”. Mai târziu, el a reușit să își învingă această frică, prin eforturile altei instructoare, care i-a insuflat pasiunea pentru înot. „Din păcate, am făcut o pauză de la această activitate și frica de înot a revenit.” Chiar dacă în prezent nu are nicio reţinere să intre în apă, „undeva acolo, în spate, impulsul este întâi spre panică. Chiar dacă știu ce trebuie făcut în apă, reacţia iniţială de a «îngheţa» îmi afectează capacitatea de a înota”.

Experienţe neplăcute din cauza câinilor 

Cinofobia sau teama patologică de câini este situată la mijlocul clasamentului. Tânărul crede că, în cazul lui, fobia faţă de câini s-a dezvoltat mai degrabă din lipsa de încredere în reacţiile animalului din lesă și din lipsa pregătirii acestuia de către stăpân: „Acesta mereu o să vină să te asigure că bietul animal nu face nimic, că nu a mușcat pe nimeni, nu latră, nu nimic... Până când te trezești cu el înfipt pe piciorul sau pulpa ta. Acest scenariu l-am păţit de cel puţin trei ori și am ajuns să fiu mușcat”.

L-am întrebat cum procedează când are de-a face cu un câine și la ce mecanisme apelează. În primul rând, menţine distanţa faţă de câine. „Ba chiar îmi schimb parcursul pe trotuar când văd persoane cu câini de talie mare, lăsaţi să alerge nesupravegheaţi, lătrând, pentru că «nu fac nimic». Până când fac. Iar atunci e vina ta, pentru că probabil «ai sufletul rău» și «câinii simt asta»”.

Lipsa de control, o posibilă explicaţie

Frica de zbor (aviofobie), cea care ocupă primul loc în viaţa sa, a dezvoltat-o recent. În urmă cu 10-15 ani, tânărul nu resimţea niciun fel de teamă atunci când se urca într-un avion, nu era conștient de pericole și nu se gândea la ceea ce s-ar putea întâmpla cu aparatul în timpul zborului. „Din ceea ce am aflat documentându-mă, [aviofobia] pleacă mai mult din frica lipsei de control. Nu am o problemă cu zborul în sine, ci cu lipsa de încredere în toţi factorii care sunt în jurul meu. Pilot, avion, echipajul de mentenanţă... Dacă cineva a avut o zi proastă și decide să ne «parcheze» în primul câmp, pentru că i-a murit pisica și că l-a părăsit iubita pentru dentist?” În perioada în care a călătorit mult cu avionul în interes de serviciu, Mihai a avut și experienţe neplăcute în timpul decolărilor: „Am auzit cum se poate comporta un avion într-o furtună”.

Însă dincolo de turbulenţele resimţite și de „glasul acela al fricii care se tot aude” în clipele când fobia lui se manifestă la mii de metri deasupra solului, trebuie să aibă speranţa că persoane mult mai competente decât el au luat decizia corectă și că avionul funcţionează la parametri optimi, conchide tânărul.