Unii dintre acești oameni se sperie atât de mult, încât fie suportă procedura cu o frică foarte intensă și poate chiar leșină, alții evită pur și simplu atât aceste proceduri, cât și uneori consultațiile medicale cu totul, cu riscuri evidente pentru sănătatea lor. S-ar putea să evite și acest articol, mi-aș dori să nu! Putem presupune despre ei că au fobie de injecții, care face parte din categoria fobie de injecții-sânge-leziuni. Pe unii îi deranjează mai mult înțeparea, pe alții durerea, pe alții sângele, uneori frica e amestecată cu dezgust, sunt multe variații. Acest diagnostic rareori ajunge să fie pus, pentru că oamenii care au această fobie evită și tratamentul. Putem înțelege dacă ne gândim la fricile noastre intense – suntem dispuși să le înfruntăm? Poate mai târziu, nu-i așa? Cu „ajutorul” anxietății găsim tot felul de scenarii cu final nefericit, care ne descurajează. Frica în cazul fobiei nu e irațională, dar e disproporționată față de pericolul real. 

Ce să facem să nu mai întreținem fobia

În timpul pandemiei de coronavirus, această frică intensă a fost printre diversele motive pentru care unii oameni nu voiau să se vaccineze împotriva COVID-19. De aceea, în 2021, mi s-a părut un subiect interesant pentru lucrarea mea de disertație pentru finalizarea masteratului de Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale. Cu această ocazie m-am familiarizat cu tema și cu tratamentul psihologic recunoscut ca etalon pentru fobii: expunerea graduală. În afară de expunere, o tehnică bine cunoscută a terapiei comportamentale, pentru cei cu fobie de injecții care au senzații de leșin, mai e recomandată și tehnica tensiunii aplicate. Voi vorbi despre ele în cursul acestui articol.

De ce apare această fobie, poate vă întrebați. În abordarea cognitiv-comportamentală nu e esențial să știm răspunsul, mai important e să știm ce menține fobia în prezent. Ca în cazul altor fobii, pot conta experiențele timpurii din copilărie, dacă au fost predominant generatoare de frică puternică – poate au existat și experiențe traumatice în trecut legate de proceduri medicale. Nu e o regulă, pot să nu existe aceste experiențe în istoric. A fost identificată pentru această fobie și o componentă familială – e probabil ca în familia celui care se confruntă cu această problemă să mai fie și alți membri cu același profil.

Cu atât mai mult un motiv să transformăm această frică până nu o dăm mai departe! Dacă ne gândim la ce menține fobia în prezent, găsim și rezolvarea. Probabil cel mai important factor ar fi chiar evitarea. Altul ar fi noi experiențe „rele”, când încercăm să uităm de frică și ne aruncăm cu capul înainte, ceea ce s-ar numi comportament contrafobic. 

Un proces care funcționează

Expunerea graduală e o cale de mijloc, în care nici nu evităm, nici nu ne supunem direct celei mai grele încercări. Cineva poate face asta cu un psihoterapeut sau cu un prieten dedicat. Face mai întâi o listă cu situații care îi provoacă frică, o scară în care pune pe primele trepte situațiile care îi provoacă o frică nu prea mare, iar pe ultimele situații care îi provoacă poate chiar panică. Un exemplu ar putea fi: poze cu seringi, o seringă adevărată, un video cu o injecție/recoltare de sânge/alte proceduri, prezența într-un cabinet de recoltare ca spectator, a fi el însuși cel căruia i se ia sânge. Ideea e ca în fiecare săptămână să stea de 3-5 ori pe treaptă, să noteze nivelul fricii și, abia când frica scade, să treacă la treapta următoare. E și un experiment: va vedea că frica scade cu adevărat! E un proces și funcționează. Când am lucrat pentru disertație, am fost însoțită de o clientă la recoltare, situație în care ea doar m-a privit pe mine. Altcineva ar putea merge cu un prieten, cu o rudă – cineva care susține, nu pune presiune. 

Putem preveni leșinul și putem avea mai mult control

Tensiunea aplicată se referă la încordarea mușchilor, pentru a crește tensiunea în scopul prevenirii leșinului. E o tehnică cu care persoana se poate familiariza înainte să aibă nevoie efectiv să aplice. În afară de aceste exerciții, un psihoterapeut cu formare cognitiv-comportamentală (alții vor aborda altfel!) îl poate antrena pe client și în ce privește abilitățile de planificare, asertivitate și autocompasiune. Poate planifica o recoltare de sânge, de exemplu, într-o perioadă în care nu e stresat, poate bea multă apă înainte, ca să curgă sângele mai ușor, poate cere asistentei să îi recolteze dintr-o anumită venă care s-a dovedit mai „prietenoasă” cu recoltarea, poate să stea întins, dacă preferă, poate folosi o cremă dacă e foarte sensibil la durere, poate să-și ofere compasiune pentru că e greu pentru el și încearcă ceva diferit și e în regulă să nu fie la fel de ușor ca pentru alți oameni.

Am scris acest articol ca să aduc speranță. Tratamentul e posibil, e eficient, ar fi păcat să credem că nu există soluție sau că soluția e ceva insuportabil. Poate am învățat fobia prin experiențe medicale foarte neplăcute (imobilizare, frică, lipsă de explicații și de liniștire), dar putem învăța să banalizăm aceste proceduri prin experiențe adaptate toleranței noastre din prezent – dacă o treaptă e prea sus, putem găsi treapta intermediară. Merită, ca să avem grijă de sănătatea noastră – prin vaccinare, analize anuale, proceduri în cazul unor accidente sau tratament recurent injectabil în cazul unor boli cronice. 

Dacă vreți să aprofondați subiectul, puteți citi mai multe chiar în partea teoretică a lucrării mele despre fobia de injecții.