Newsflash
OPINII

Învăţământul centrat pe student

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - mai 26 2023
Învăţământul centrat pe student

În 1987 nu cunoșteam noţiunea „învăţământ centrat pe student”, dar în timp am înţeles importanţa ei.

Deși nu cunoșteam nici termenul, nici noţiunea, exista „ceva” ce m-a făcut încă de multă vreme să înţeleg (aparent fără să mi se explice) cât de importanţi sunt cei cărora le explici, cei pentru care trebuie să fii dispus să faci sacrificii, cei care prin dezvoltarea lor pot continua să facă acele lucruri care sunt utile dezvoltării societăţii românești.

Este drept, trei dintre bunicii mei au fost învăţători. Nu îmi aduc aminte să fi încercat să îmi impună metode de lucru, să încerce să îmi demonstreze importanţa activităţii lor, să fi încercat să mă influenţeze în alegerea unui viitor. Nici bunicii și nici mama (medic) nu mi-au spus vreodată că ar trebui sau ar fi bine sau ar fi necesar să aleg să urmez studiile medicale ori să mă gândesc la o carieră universitară.

Legile pot fi bune

Stau de câteva zile și încerc să rememorez ceea ce îmi mai aduc aminte din copilăria mică (exemplu, construind cu Moșu’ Sarmizegetusa pe malul Jiului, poate în jurul vârstei de 3-4 ani) sau din copilăria puţin mai mare (ducând caprele la păscut și în același timp făcând calcule „din minte” cu bunicul).

Nici atunci, nici în adolescenţă, nici în anii de liceu, niciunul dintre bunici sau părinţi nu a intervenit pentru a mă „direcţiona”. Dar încă din liceu mă „trezeam” dând sfaturi și spunând și altor colegi ce mai descopeream. Mi se părea că merită să fie spus (deși, parcă cel mai mult ne plăcea să jucăm fotbal, baschet și ping-pong pe catedră).

Chiar deunăzi mă miram cum de am reușit eu să iau examenul de admitere la Liceul Gheorghe Lazăr, discutând cu colegi din mica mea echipă medicală și de învăţământ. Le aminteam și că după ce am luat nota 4 pentru că nu am desenat tabelul lui Mendeleev, deoarece „profa de chimie” explica foarte bine, chiar dacă avea un mod sever de a transmite informaţia, m-am bazat foarte multă vreme pe cele învăţate în clasa a VII-a.

Încă din studenţie am simţit că studentul reprezintă „centrul”. Am simţit-o uneori în calitate de student, alteori explicând unora dintre colegii veniţi din alte ţări pentru a studia în România. Explicându-le lui Jamel, Jonathan, Ahmed (și nu îmi mai aduc aminte numele colegului din Congo), am învăţat să explic – sau mai bine zis m-am dezvoltat explicând, pentru că bazele au fost puse de profesori din liceu și din facultate, oameni pe care nu îi voi uita niciodată. Legile pot fi bune, dar ce este bun în legi trebuie să fie și respectat.

„CAPITOLUL XVI: PROMOVAREA INSTITUŢIEI DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR CENTRATE PE STUDENT Art. 120 – (1) Studenţii sunt consideraţi parteneri ai instituţiilor de învăţământ superior și membri egali ai comunităţii academice. (2) În învăţământul superior sunt promovate principiile învăţământului centrat pe student, învăţare. (4) Principiile învăţământului superior centrat pe student au drept scop: a) interacţiunea susţinută, între studenţi și profesori, pentru motivarea studiului disciplinelor predate; b) cooperarea între studenţi pentru a încuraja învăţarea reciprocă, colaborarea și dialogul între membrii comunităţii academice; c) învăţare activă susţinută prin diverse strategii, metode și tehnici pentru responsabilizarea studenţilor de a-și dezvolta gândirea critică și de a participa la dirijarea dobândirii propriilor cunoștinţe; e) învăţarea eficientă prin stabilirea realistă a timpului necesar de predare, studiu individual și de evaluare; (...).” Citat neexhaustiv din documentul oficial votat de Senatul României la 22 mai 2023, cameră decizională. Textul a fost votat anterior și în Camera Deputaţilor.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe