Asociația SAMAS a încheiat Săptămâna mondială a alăptării cu o lucrare de artă urbană realizată la Spitalul Malaxa.
Ieri, Asociația SAMAS a încheiat Săptămâna Mondială a Alăptării (marcată în perioada 1-7 august) prin dezvelirea unei picturi murale promovând alăptarea, la Spitalul Clinic Nicolae Malaxa, din București.
Lucrarea a fost realizată ca urmare a parteneriatului dintre Asociația SAMAS, Spitalul Clinic Nicolae Malaxa și Primăria Municipiului București. Lucrarea a fost pictată de artiștii Cristina Militaru, Gabriel Daradici și Andrei Grigorescu după o imagine a fotografului Eugen Alesiuc, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Pictura continuă seria muralelor de artă urbană inițiată de Asociația SAMAS pentru promovarea alăptării, lucrarea dezvelită la Spitalul Clinic Nicolae Malaxa alăturându-se celorlalte două realizate în 2022 la maternitatea Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia, respectiv, în 2023, la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”.
„Ne dorim ca prin aceste murale cu scene de alăptare care inspiră și bucură pe toți cei care trec pragul maternităților Filantropia, Panait Sârbu și acum, Nicolae Malaxa, să creăm niște repere urbane frumoase, durabile și accesibile tuturor, exact așa cum trebuie să fie și alăptarea. Dacă ne putem da întâlnire la «girafa» de la Antipa, nu văd de ce nu pot tăticii să își aștepte partenerele gravide la «bebe care suge sân» atunci când merg la controale sau când acestea pleacă acasă după naștere”, a declarat Ana Măiță, consilier pentru drepturile mamelor, la Asociația SAMAS.
Totodată, aceasta a spus că asociația SAMAS susține alăptarea „cu vorba și cu fapta în toată țara, de peste un deceniu”. SAMAS a adus alăptarea în atenția publicului larg prin mesajul de încurajare a alăptării din timpul pauzelor publicitare, de la radio și de la TV.
„Săptămâna Mondială a Alăptării este ocazia perfectă să transformăm alăptarea în reper vizual pentru un număr cât mai mare de mame și, cu ajutorul artei urbane, putem face asta cu mare bucurie”, a completat Ana Măiță.
Este al treilea an consecutiv în care este marcată Săptămâna Mondială a Alăptării prin inaugurarea unor picturi murale de mari dimensiuni în cadrul maternităților administrate de ASSMB.
„Sunt lucrări de artă urbană care transmit, cu mult talent și pasiune, un mesaj de iubire, de grijă și de speranță. Alăptarea este unul dintre darurile cele mai de preț pe care o mamă le poate oferi copilului său, iar aici, la Spitalul Clinic Nicolae Malaxa, există o echipă dedicată care oferă consultanță și sprijin pentru toate mamele care doresc să alăpteze. Fiecare copil are dreptul să primească cel mai bun start în viață, iar noi trebuie să creăm toate condițiile pentru ca acest lucru să devină posibil”, a declarat Bianca Simionescu Rîmniceanu, reprezentantă ASSMB.
În cadrul maternității Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa“ se acordă o mare importanță alăptării naturale, mai ales datorită beneficiilor de necontestat pe care le are alăptarea pe termen lung, atât pentru copil, cât și pentru mamă, afirmă dr. Alexandru Ștefănescu.
„Venim în sprijinul pacientelor noastre cu personal specializat, pentru a le consilia cu privire la toate beneficiile alimentației naturale la sân a bebelușului. Toate cercetările din domeniu arată că laptele matern are o compoziție unică, fiind esențial pentru creșterea și dezvoltarea copilului. Astfel, alăptarea este metoda optimă de hrănire a nou-născutului, o metodă naturală economică și sigură, prin care bebelușul primește nutrienții necesari dezvoltării fizice, dar și psihoemoționale, prin legătura specială pe care o creează cu mama. Această legătură furnizează copilului sentimentul de protecție, intimitate, iubire și siguranță”, a mai spus dr. Alexandru Ștefănescu, manager al Spitalului „Nicolae Malaxa”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe