Scriam acum vreo trei luni că, practic, pandemia de COVID-19 s-a încheiat, pentru că avem cazuri tot mai puţine și pentru că nu mai avem cazuri severe, care să pună în pericol viaţa pacienţilor și să suprasolicite sistemul medical. Spuneam și că urmează ca pandemia să fie încheiată și oficial, printr-un anunţ făcut de decidenţi. Și iată că a venit acel moment: în 4 mai 2023 s-a întrunit Comitetul de Urgenţă din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a recomandat declararea „sfârșitului urgenţei de sănătate publică de interes internaţional” provocate de COVID-19.

        În România, la 29 iunie 2023, Guvernul României și Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă au emis o hotărâre publicată în Monitorul Oficial, prin care se consfinţesc următoarele: „COVID-19 nu mai constituie o urgenţă de sănătate publică pe teritoriul României, iar starea de risc epidemiologic și biologic generată de pandemia de COVID-19 încetează”. Ca atare, încetează și aplicabilitatea HG-urilor și O(U)G-urilor date în scopul managementului pandemiei de COVID-19 (concedii medicale speciale pentru COVID, monitorizări și testări pentru COVID etc.).

Aproape 7 milioane de morţi declaraţi

        O scurtă recapitulare făcută de OMS ne spune că, începând cu 31 decembrie 2019 și până la 28 iunie 2023, la nivel mondial au existat 767.518.723 de cazuri confirmate de COVID-19, din care au rezultat 6.947.192 de decese (raportate la OMS). Se consideră că au existat încă multe alte cazuri neraportate la OMS (de exemplu, datele medicale din China sunt considerate a fi departe de adevăr).

        Pe regiuni geografice, cele mai multe cazuri de COVID-19 au fost declarate în Europa (275.686.519 cazuri), urmate de zona Pacificului de Vest, cu 204.623.604, și de America, cu 193.094.953 (din care 103.436.682 de cazuri au fost în Statele Unite). La mare distanţă urmează zona de Sud-Est a Asiei, cu 61.189.014 cazuri, iar ultima din clasament este Africa, cu 9.540.096 de cazuri (evident, zonele mai dense populaţional au avut cele mai multe cazuri).

Șase valuri

        În timpul celor trei ani și jumătate de pandemie au existat șase valuri importante:

- primul, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, cu o incidenţă maximă de 5 milioane de cazuri noi pe zi;

- al doilea, în martie – mai 2021, cu incidenţă maximă de 5,6 milioane de cazuri noi pe zi;

- al treilea, în iunie – septembrie 2021, cu incidenţă maximă de 4,9 milioane de cazuri noi pe zi;

- al patrulea, în decembrie 2021 – aprilie 2022 (de fapt, au fost două valuri consecutive care s-au suprapus), cu o incidenţă maximă de peste 22 de milioane de cazuri pe zi;

- al cincilea val, în iunie – august 2022, cu o incidenţă maximă de 7 milioane de cazuri noi pe zi;

- ultimul val, al șaselea, în decembrie 2022 – ianuarie 2023, cu cea mai mare incidenţă, de 44 de milioane de cazuri noi pe zi, dar din fericire cu cele mai ușoare forme.

        Din punctul de vedere al mortalităţii a existat un vârf maxim iniţial al mortalităţii în 13 aprilie 2020, cu 50.010 de decese pe zi. A fost primul val de decese care a arătat că sistemul medical nu poate face faţă unui număr atât de mare de cazuri de COVID. Îmi amintesc că în perioada respectivă medicii italieni din regiunea Lombardia (regiunea bogată din nordul Italiei aflată în centrul epidemiei de coronavirus din acea ţară) s-au trezit în situaţia de a nu avea suficiente ventilatoare pentru cei care aveau nevoie de suport respirator. Au fost nevoiţi să selecteze pacienţii care urmau să beneficieze de suportul medical necesar.

               Următorul vârf de decese a fost atins în 18 ianuarie 2021, cu 103.727 de decese zilnic, urmat la o lună (26 februarie 2021) de un alt vârf, cu „doar” 96.080 de decese pe zi. În continuare, numărul deceselor zilnice a scăzut, astfel că vârfurile următoare nu au mai trecut de 80.000 zilnic. Cu regret amintesc aici de cei 25 de medici de familie decedaţi de COVID când încă nu existau vaccinuri anti-COVID. De departe, cel mai dramatic caz a fost cel al unei colege din Botoșani, care în noiembrie 2020 a fost găsită decedată în cabinet, la doar 46 de ani.

Mortalitate: 0,9%

Dacă vom face o comparaţie cu pandemia de gripă spaniolă de după Primul Război Mondial, vom observa că aceasta a durat circa cinci ani. Se estimează că aproximativ 20-50% din populaţia lumii din acel moment a suferit de această boală, letalitatea fiind între 2,5% și 5%, cu variaţii de la o ţară la alta. COVID-19 a atins aproape 10% din populaţia actuală și a provocat decesul a aproape 0,9% din populaţia afectată. Evident, faptul că am beneficiat de un sistem medical incomparabil mai performant faţă de acum 100 de ani, măsurile de izolare și carantinare și cele peste 37 de miliarde de doze de vaccin anti-COVID au grăbit scurtarea perioadei pandemice și au redus semnificativ severitatea pierderilor umane.