Aceasta este o inițiativă națională prin care inițiatorii își propun să transforme sănătătea într-un stil de viață.
Rețeaua MedLife lansează „Sănătatea e plăcere” – o platformă dedicată celor care își doresc să ducă un stil de viață sănătos fără presiune, rigiditate sau senzația de „obligație”. Această inițiativă are scopul de a demonta miturile care sugerează că mișcarea regulată și un stil de viață sănătos sunt greu de realizat și necesită sacrificii și eforturi constante, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Platforma vine ca răspuns la una dintre cele mai mari provocări ale societății actuale: lipsa timpului, motivației și a accesului la informații care să transforme grija față de propria sănătate într-un obicei zilnic, natural și plăcut.
Odată cu lansarea platformei „Sănătatea e plăcere”, rețeaua de servicii medicale private anunță primul parteneriat din cadrul acestei inițiative – o colaborare strategică cu Decathlon. Urmează ca și alte companii să se alăture acestui demers. Împreună, cei doi jucători își propun să inspire, să educe și să susțină milioane de români în adoptarea unui stil de viață activ și echilibrat.
„Sănătatea nu înseamnă doar rezultate bune ale analizelor sau investigațiilor medicale, ci și felul în care te simți în fiecare dimineață. Atunci când ai grijă de tine, când faci miscare, când mănânci mai bine și dormi mai bine, începi să trăiești altfel. Vrem să le arătăm românilor că un stil de viață sănătos nu este o povară – ci un drum care te face să te redescoperi și să te bucuri mai mult de fiecare zi”, a precizat Monica de Romeo, director marketing al Grupului MedLife.
Parteneriatul va include activări locale, inițiative educaționale, proiecte de conținut și acțiuni dedicate comunităților – toate sub promisiunea comună: împreună pentru o Românie mai sănătoasă și mai activă.
Mișcarea este cheia unei vieți sănătoase și pline de energie, este de părere Ioana Limbutu, director marketing Decathlon România:
„Ne propunem să transmitem un mesaj simplu, dar esențial: mișcarea este sănătate, iar sănătatea este plăcere si bucurie. Prin acest parteneriat, ne dorim să încurajăm tot mai mulți oameni să adopte un stil de viață activ si să inspire comunitățile din jurul lor”.
Această colaborare este mai mult decât o campanie – este un angajament comun de a sprijini românii să-și regăsească echilibrul, motivația și plăcerea de a fi sănătoși. Informațiile și noutățile despre platforma și activările campaniei vor fi comunicate constant pe canalele oficiale de social media ale celor doi jucători.
Fotografie de la Tirachard Kumtanom: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/347134/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe