Newsflash
Știri

S-a aprobat metodologia de screening pentru cancerul colorectal

de Magdalena Tănăsescu - iul. 12 2024
S-a aprobat metodologia de screening pentru cancerul colorectal

În Monitorul Oficial nr. 635 din 4 iulie a.c. s-a publicat Ordinul privind aprobarea metodologiei de screening pentru cancerul colorectal.

Populaţia-ţintă  este reprezentată de femei și bărbaţi din grupa de vârstă 50-74 de ani de ani, fără semne și simptome de cancer colorectal.

Conform informaţiilor disponibile pe site-ul cancer-plan.ro, în cazul persoanelor cu risc crescut de cancer colorectal se poate lua în considerare începerea screeningului la vârsta de 45 de ani.

Testele de screening prevăzute în metodologie sunt următoarele:

  • Test imunologic cantitativ pentru depistarea hemoragiilor oculte în materiile fecale, test imunochimic fecal (FIT), recomandat persoanelor cu risc mediu de a dezvolta cancer colorectal.
  • Endoscopia digestivă inferioară, recomandată tuturor persoanelor eligibile aflate la risc înalt de a dezvolta cancer colorectal.

Algoritmul de testare

Vor fi invitate/reinvitate în mod activ toate persoanele asimptomatice rezidente în vârstă de 50-74 de ani de ani. Persoanele cu test FIT negativ – reprogramare peste 2 ani; persoanele cu test FIT pozitiv – programare pentru endoscopie digestivă inferioară; persoane care au efectuat endoscopia digestivă inferioară, rezultat negativ – reprogramare peste 5 ani; persoane care au efectuat endoscopia digestivă inferioară, rezultat pozitiv – diag­nostic, tratament și monitorizare conform protocoalelor pentru fiecare tip de leziune. 

Metodologia se aplică tuturor unităţilor sanitare publice și private care furnizează serviciile de screening pentru cancerul colorectal.

Prin screening adecvat, o treime din decese ar putea fi evitate

Anual, în România se înregistrează aproximativ 13.500 de cazuri noi de cancer colorectal, acesta reprezentând a doua cauză de cancer la femei și a treia la bărbaţi.

Mortalitatea prin cancer colorectal a crescut cu 8% în perioada 2011-2019 și se estimează că până în anul 2040 aceasta va înregistra o creștere de 9,4% la femei și respectiv, 16,6% la bărbaţi. Anual se înregistrează 7.300 de decese prin cancer colorectal, reprezentând a doua cauză de deces prin cancer. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe