Peste 50% dintre persoanele evaluate în cadrul proiectului-pilot de screening pentru cancer pulmonar „Oltenia respiră mai bine” au fost clasificate ca având un risc intermediar sau înalt de îmbolnăvire.
La București au fost prezentate recent, rezultatele proiectului-pilot de screening pentru cancerul pulmonar „Oltenia respiră mai bine”, un proiect coordonat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, prin Hubul de Inovație în Sănătate, în parteneriat cu Societatea Națională de Oncologie Medicală din România (SNOMR). Beneficiarii inițiativei au fost angajații Complexului Energetic Rovinari, iar dintre cei care au acceptat să fie evaluați, peste 50% au fost clasificați cu risc intermediar sau înalt pe baza chestionarului de evaluare.
În același timp, în rândul persoanelor suspuse la investigații suplimentare – tomografie computerizate cu doză mică (LDCT), la peste 75% au fost identificați noduli pulmonari, iar dintre aceștia, 7,5% au prezentat un risc de malignitate. De asemenea, între cei investigați prin LDCT, 22,6% au prezentat emfizem pulmonar, iar 37,1% au avut calcificări coronare evidențiate.
„Proiectul «Oltenia respiră mai bine» a confirmat importanța identificării active a persoanelor cu risc și beneficiile integrării tehnologiilor moderne în practica medicală. Totodată, acest proiect ne-a ajutat să înțelegem cât de importantă este schimbarea tipului de investigație utilizată în medicina muncii. Radiografia pulmonară poate fi înlocuită cu Low-Dose CT, o metodă mult mai eficientă în identificarea precoce a nodulilor pulmonari și, implicit, în depistarea timpurie a cancerului bronhopulmonar”, a subliniat conf. farm. Carmen Oancea, coordonatoarea academică a proiectului.
În același timp, prof. dr. Florin Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie (SRP), a evidențiat importanța abordării integrate și a colaborării interdisciplinare în îmbunătățirea sănătății respiratorii la nivel regional.
„Proiectul «Oltenia respiră mai bine» evidențiază modul în care abordarea integrată, colaborarea multidisciplinară și efortul colectiv pot conduce la rezultate concrete în îmbunătățirea sănătății respiratorii la nivel regional. Screeningul facilitează depistarea precoce a bolilor și poate identifica și diagnostice incidentale, așa cum s-a observat cu LDCT în cadrul proiectului. În acest sens, Hub-ul de Inovație poate sprijini dezvoltarea unor strategii orientate spre prevenție și acces la screening, contribuind la identificarea timpurie a patologiilor respiratorii”, a punctat președintele SRP.
Importanța diagnosticării precoce a fost evidențiată și de prof. dr. Laura Mazilu, președinta SNOMR: „Ca reprezentant al medicilor oncologi din România, știu cât de important este diagnosticul precoce și accesul la opțiuni terapeutice inovatoare, iar proiectul «Oltenia respiră mai bine» arată concret ce se poate face în acest sens. Acest demers evidențiază rolul central al colaborării între specialități și parteneri și nu ar fi posibil fără implicarea constantă a industriei și a susținerii asociațiilor de pacienți.
În România, cancerul bronhopulmonar reprezintă prima cauză de deces prin cancer, provocând anual peste 13.500 de decese (aproximativ 20% din totalul mortalității oncologice).
Principala vulnerabilitate a sistemului o reprezintă depistarea tardivă: peste 70% dintre cazuri sunt identificate în stadii avansate (IIIb-IV), când opțiunile de tratament sunt limitate, iar rata de supraviețuire la 5 ani se situează sub media Uniunii Europene (aproximativ 13%). La polul opus, epistarea bolii în stadiul I crește rata de supraviețuire la 5 ani până la 80%.
Datele colectate în cadrul proiectului prezentat la București au arătat că aproximativ 40% dintre persoanele chestionate erau fumătoare, fumatul fiind principalul factor de risc identificat. Pe lângă acesta, au fost luați în calcul și alți factori asociați, precum poluarea industrială și expunerea îndelungată la noxe.
Proiectul s-a adresat în special persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani, multe dintre acestea fiind expuse ani la rând factorilor nocivi existenți înainte de modernizarea instalațiilor industriale.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe