Reacţiile oficialităţilor la agresiunile din ce în ce mai frecvente la adresa personalului medical au apărut, în sfârșit, ca urmare a unor evenimente neplăcute. Am văzut declaraţia ministrului Sănătăţii, dar și mesajul Colegiului Medicilor din România. Toate acestea au punctat foarte bine obligativitatea existenţei respectului din partea pacientului.

Sigur că empatia și grija faţă de pacient sunt incluse în CV-ul de medic, asistent medical sau infirmier/ă. Toate aceste categorii profesionale au și primesc o educaţie în acest sens în anii de facultate, de rezidenţiat etc. Dar pădure fără uscături nu există.

Întrebarea este valabilă însă și în ceea ce-l privește pe pacient. Are pacientul român această educaţie? Sunt anumite grupe cu riscuri certe pentru personalul medical care s-au conturat în ultimii ani?

Pandemia a erodat relaţia medic-pacient. Izolarea în spital a devenit un coșmar pentru familie, dar și pentru cel bolnav. Sufocarea personalului de turele prelungite, de numărul mare de salvări sau de pacienţi veniţi în gardă a adus și a creat animozităţi suplimentare. Eșafodajul relaţiei medic-pacient a fost bulversat și de mortalitatea crescută, de faptul că virusul ucigaș a înrăit această relaţie.

Vinovaţi au fost găsiţi cu brio: medicii, asistenţii și infirmierele pentru condiţiile de spitalizare, de izolare, pentru absenţa empatiei, uneori ascunsă de costumul de protecţie, pentru imposibilitatea de a fi lângă pacient în orice moment, iar rudele, nevăzând bolnavii aflaţi pe patul de spital, au început să reacţioneze și, credeţi-mă, nu au ales de fiecare dată calea blândă.

Aparţinători dificili

Degradarea relaţiei medic-pacient în context pandemic a trecut medicul într-o zonă defensivă care nu exista anterior. Dorinţa lui de a lucra în condiţii corecte și sigure are, de fapt, două aspecte evidente în spitalele românești.

Primul este legat de dotările secţiei, de confortul hotelier, de accesul dificil la consultaţii extraspitalicești interdisciplinare, de aroganţa unor colegi cu „trese”, de neglijarea unor specialităţi în dauna altora etc.

Al doilea aspect ţine însă de prototipurile de aparţinători, și mai rar de tipul de pacient. Vorbim în special de rude care domiciliază de mult în afara ţării și care sunt „extrem de preocupate” de soarta celor dragi.

În primul rând, fac comparaţii cu beneficiile asigurărilor din străinătate, cu condiţiile de internare de acolo, motiv pentru care multe reclamaţii încep cu aceste reproșuri. O parte dintre aparţinători, deși li se explică pașii următori ai tratamentului și de ce trebuie făcuţi, îi uită cu desăvârșire și adaugă astfel un nou paragraf la această reclamaţie.

Nu în ultimul rând, dacă ruda este în stare gravă și cu „zile numărate”, încep să discute și să reproșeze de ce este intubată, de ce nu se face un transplant pulmonar, „de ce nu se face totul”.

O parte dintre ei nu văd și racilele sistemului medical din Vest, unde dacă scuipi sânge ești programat la o consultaţie după câteva luni; dacă faci o investigaţie, o nouă programare la specialist se face după săptămâni și dacă ești în faza terminală, ești mutat într-o secţie de paliaţie. Lucru care la noi, adesea, este imposibil de realizat ca urmare a numărului redus de paturi.

Pacienţi problematici

Nu pot să nu vorbesc și de tipurile de pacienţi. Sunt, pe de-o parte, cei cu patologii psihiatrice care invocă te miri ce pentru a acuza serviciile. Am avut un astfel de pacient care a venit să reproșeze că s-a ţipat la el când a făcut spirometria. Acolo există comanda „Suflă!”, care se face cu voce mai ridicată pentru a coordona comanda cu gestul în sine.

Pe de altă parte, există bolnavi care vin să se interneze și în următoarea oră solicită să plece. Ce face medicul apoi? Dă cu subsemnatul la Casa de Asigurări când este întrebat de ce s-a invalidat cazul.

Îi avem, de asemenea, pe cei fără domiciliu – foarte bine îngrijiţi la noi, spre deosebire de străinătate. Ei se internează ori de câte doresc. Nu au acte, nu au card de sănătate. Nu respectă condiţiile de spital. Salonul este considerat o stradă pe care se poate scuipa, arunca pe jos și un spaţiu în care se poate chiar și fuma.

Dacă sunt externaţi, a doua zi vin și se internează pe altă secţie, iar doctorii sunt obligaţi să îi primească, în caz contrar putând fi reclamaţi. Și exemplele pot continua.

Agresivitatea, o tară mondială?

Dacă este vorba de sistem neperformant, poate că ar trebui reluat dialogul autorităţi – asociaţii profesionale – Colegiul Medicilor, dar, în același timp, ar trebui educat potenţialul pacient, fără a uita cei șapte ani de acasă, educaţie pe care ar trebui să o primească la școală.

Sigur, se poate vorbi mult despre atitudinile pacienţilor, mai ales dacă mă gândesc la cei din etnia romilor care, de obicei, dacă au o rudă internată, invadează curtea spitalului, cu bulibașa în frunte. După care flagelează personalul cu întrebări, ameninţări repetitive și chiar cu acţiuni care uneori degenerează în bătăi, unde, adesea, victimele sunt tot din rândul personalului medical. De obicei, intervenţiile poliţiei sunt tardive.

Poate că totuși ar trebui să ne uităm și la ce se întâmplă în alte state. Un articol recent apărut în British Medical Journal vorbește despre abuzarea medicilor în Marea Britanie, SUA etc. Aflăm astfel că, în SUA, de exemplu, în ultimii cinci ani, numărul actelor de violenţă la adresa medicilor s-a dublat.

Dar aici se mai menţionează un fapt care poate ar trebui luat în considerare: contribuţia „mass-mediei” la aceste reacţii. Agresivitatea poate fi fizică, dar așa cum se arată în mai multe publicaţii din străinătate, ea poate fi și telefonică, prin bombardare cu apeluri, pe Twitter, e-mail.

Și atunci, de ce m-ar mai mira ultima decizie legislativă din SUA privind violenţa armată, susţinută de medici și grupuri medicale? Aceasta a fost adoptată nu demult de Congres, fiind cel mai important regulament de control al armelor de foc din ultimele trei decenii. Slavă Domnului că la noi există alt regim al armelor. Că altfel am deveni nu doar „sac de box”, ci, poate, ţinte fixe într-un poligon fără reguli.

Citiți și: Sănătate și empatie