Ziua
e soare pe Aleea Livezilor, în Ferentari, acolo unde noaptea se vând droguri. Lângă
terenul de joacă, într-o baracă mică, albă ca un spital, cei patru angajaţi ai
centrului Caracuda al asociaţiei Carusel lucrează încălziţi de aeroterme. De
trei ori pe săptămână, zeci de dependenţi de droguri, prostituate şi oameni ai
străzii vin aici după seringi curate, prezervative, o consultaţie medicală şi,
poate, o vorbă bună.
E
ultima zi lucrătoare din Săptămâna europeană a testării HIV (21–28 noiembrie).
Puţini au venit să se testeze. Cei care intră în încăperea aglomerată de cutii
de carton îşi caută raţia săptămânală de materiale de protecţie: 100 de
seringi, 15 prezervative, o fiolă cu apă distilată. În timp ce asistentul
social notează de mână într-un tabel numele, data naşterii şi drogul consumat,
consumatorii întind mâna după rola de saci menajeri, rup unul şi aşază cu grijă
pachetul. E aproape un ritual. Sacul negru le dă o uşoară siguranţă. Se tem că
poliţiştii îi vor lua la întrebări sau că alţi consumatori le vor fura
seringile.
„Barosane,
am venit să iau două găleţi“, spune un bărbat scund şi slab, învelit într-o
haină de piele cu croială feminină şi sprijinit într-un baston. Bogdan îi dă
două găleţi portocalii şi îi spune unde să meargă să le umple. E o zonă din
cartier în care au găsit cu o zi înainte grămezi de seringi abandonate. Pentru
fiecare găleată umplută, clienţii centrului mai pot primi, pe lângă porţia săptămânală,
alte 250 de seringi.
Bogdan
are 35 de ani, zâmbeşte rar şi, când a aflat că se deschide centrul, a venit să
se ofere voluntar. Nu avea experienţă ca asistent social, dar are ca dependent
de droguri. Până acum cinci ani trăia între două doze de heroină. După opt ani
a reuşit să se lase: „Sunt unul din puţinii norocoşi“. Ştie cartierul, ştie
zonele în care se cumpără şi se trag droguri. Şi îi ştie pe consumatori, cum să
le vorbească şi cum să negocieze cu ei fără a se lăsa manipulat.
Reducerea riscurilor
Caracuda
este singurul punct fix în care este derulat un program de harm reduction în cartierul cu cel mai mare număr de consumatori
din capitală. Serviciul are 600 de beneficiari.
Harm
reduction
se referă la politicile şi practicile menite să reducă riscurile asociate
consumului de substanţe psihoactive la consumatorii activi care nu vor sau nu
se pot opri din utilizarea drogurilor. „Este o abordare care diferă destul de
mult de politicile centrate pe abstinenţă, completându-le, fără a le
contrazice“, explică Valentin Simionov, director executiv Romanian Harm
Reduction Network (RHRN), o platformă care reuneşte mai multe organizaţii
nonguvernamentale active în acest domeniu. La consumatorii de droguri
injectabile (CDI), reducerea riscurilor presupune două mari categorii de
intervenţii: programele de schimb de seringi prin care sunt oferite seringi
sterile consumatorilor activi şi sunt colectate, cu scopul de a fi distruse,
cele folosite, şi programele de tratament substitutiv cu metadonă, pentru
dependenţii de heroină. OMS recomandă ambele tipuri de intervenţii, ca măsuri
documentate ştiinţific pentru prevenirea infectării cu HIV. La nivel global,
una din 10 infecţii noi cu HIV este rezultatul direct al injectării de substanţe
psihoactive.
În
România, primele iniţiative de reducere a riscurilor datează din 2000. Mai întâi
ALIAT (Alianţa de luptă împotriva toxicomaniilor) şi, imediat apoi, ARAS (Asociaţia
română anti-SIDA) au dezvoltat programe de schimb de seringi. La început în
unităţi fixe, apoi şi pe teren, în locurile unde cartografierea cartierelor arăta
că sunt cei mai mulţi utilizatori. Până în 2010, programele au putut fi susţinute
aproape neîntrerupt cu ajutorul donatorilor internaţionali: Fondul global de
luptă împotriva HIV, tuberculozei şi malariei (FG), agenţiile Naţiunilor Unite
(UNDP, UNODC, UNICEF). Între 2007 şi 2010, cu ajutorul acestor finanţatori,
3.314.884 de seringi au fost distribuite către 16.539 de consumatori de droguri
injectabile.
În
2010, 9.000 de oameni din Bucureşti, Craiova şi Timişoara au primit cel puţin o
dată seringi sterile prin programele derulate de organizaţiile
nonguvernamentale. Aproape jumătate din totalul consumatorilor de droguri,
estimat la 18.316 pentru perioada respectivă. Anul următor, doar 25% (4.832 de
beneficiari) au fost incluşi în serviciile de schimb de seringi. În condiţiile
unei finanţări mult mai slabe, organizaţii nonguvernamentale, ca ARAS sau RHRN,
au redus motoarele. Cele mai multe, inclusiv ALIAT, au întrerupt temporar
activităţile de reducere a riscurilor.
Voluntari în
Ferentari
Marian
Ursan, fondatorul Carusel, este activist în domeniul HIV/SIDA de aproape 20 de
ani. A început la 16 ani ca voluntar pentru ARAS. Câţiva ani mai târziu, mergea
pe străzi, în baruri şi în cluburi şi
ducea materiale de protecţie practicantelor sexului comercial şi dependenţilor
de droguri. I-a plăcut să lucreze cu grupurile vulnerabile aşa că, în 2012, a
creat Carusel. La început, la centrul din Ferentari n-au avut nici apă, nici
energie electrică, nici toaletă. Toate au venit cu timpul. Pentru a-şi finanţa
proiectele de reducere a riscurilor, Carusel a câştigat un grant de 74.000 de
franci elveţieni din partea programului de cooperare elveţiano-român. Au fost
bani pentru salarii şi consumabile, dar s-au terminat în iulie. De atunci doar
medicul este plătit, cu ajutorul ambasadei Franţei. Ceilalţi au redevenit
voluntari. Factura la electricitate este achitată de un alt ONG, iar
majoritatea materialelor medicale sunt cele primite de la Agenţia Naţională
Antidrog, în special echipamente sterile de injectare. Însă, „medicul se plânge
mai mereu că nu are apă oxigenată, măşti, dezinfectanţi“, zice Marian. Explozia de
infecţii HIV la consumatorii de droguri
O
creştere exponenţială a numărului de infecţii HIV în rândul consumatorilor de
droguri injectabile a fost reflectată, în noiembrie 2011, de datele colectate
de Compartimentul pentru monitorizarea şi evaluarea Infecţiei HIV/SIDA în România
şi raportată către organismul european responsabil de problematica drogurilor.
Dacă între 2007 şi 2009, România raporta anual 3–5 cazuri de noi infecţii HIV
la utilizatorii de droguri injectabile, numărul a crescut la 129 în 2011. Nu
fusese iniţiată nicio campanie de testare ţintită, peste 80% din infecţii au
fost depistate atunci când consumatorii veneau la spital pentru tratament de
substituţie sau pentru alt tip de îngrijire medicală. Ceea ce arată că numărul
crescut de cazuri noi reflectă într-adevăr o creştere a incidenţei, şi nu o mai
bună detectare a cazurilor. Tendinţa s-a păstrat în 2012 şi 2013, când
transmiterea prin injectarea de droguri a dat câte 30% din noile infecţii HIV
raportate anual. Alte 81 de cazuri au fost înregistrate în primul semestru al
acestui an (23,82% din totalul noilor infecţii).
Dacă
în majoritatea populaţiei seropozitive din România predomină subtipul viral F1,
printre cazurile identificate în rândul dependenţilor de droguri se remarcă
apariţia subtipului CRF14_BG la o treime din infecţii, tulpină originară din Portugalia
şi importată apoi, prin Spania, către România, Bulgaria şi Grecia. „Un subtip
care generează forme mai agresive de boală de primă infecţie şi are o progresie
mai rapidă dacă nu este tratată. Aşa că trebuie să începem terapia de îndată ce
identificăm aceşti pacienţi“, explică prof. dr. Streinu-Cercel, managerul
Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“ (INBI). Managementul
bolii este complicat de existenţa coinfecţiilor. Peste 90% din ei au şi hepatită
C şi în jur de 40% hepatită B.
În
afară de Capitală, o cartografiere a judeţelor cu cele mai multe cazuri de
pacienţi seropozitivi printre CDI a evidenţiat Dâmboviţa şi Braşovul, spune
prof. dr. Streinu-Cercel. În aceste judeţe nu există nici programe de schimb
seringi, nici de tratament substitutiv cu metadonă.
Legalele şi
epidemia
Cum
s-a ajuns aici? Pe lângă dramatica scădere a acoperirii programelor de reducere
a riscurilor, decisiv a fost şi avântul luat, începând cu 2009, de noile
substanţe cu proprietăţi psihoactive, în argou numite „legale“ sau
„etnobotanice“. Mai ieftine, mai uşor de găsit şi cu un statut legal mai puţin
riscant pentru consumator decât heroina, au remodelat tiparele de injectare,
comportamentele consumatorilor, crescând nevoia pentru intervenţii de harm reduction. Dacă în 2009, 97% din
respondenţii unui studiu biocomportamental (BSS) declarau heroina ca substanţă
injectată, în 2010, 67% au preferat opiaceul, în vreme ce 31% foloseau stimulante de tipul amfetaminei, în
special catinone sintetice. În 2012, 49,4% din consumatori îşi injectau
„legale“. Dintre CDI care au cerut în 2013 tratament substitutiv la INBI, peste
70% erau policonsumatori, fiind pe un cocktail de heroină/metadonă şi
stimulante de tipul amfetaminei. Adică speedball-ul
săracului. Amestecul de droguri
ilegale care creează cea mai rapidă dependenţă este asocierea dintre cocaină şi
heroină. Heroina este cel mai euforizant drog, dar efectul durează puţin,
pentru că induce rapid somnul. Cocaina creează un rush adrenergic, cu un ritm
cardiac de 140–160 de bătăi/minut, o stare care panichează. Combinate, cocaina
prelungeşte efectul heroinei, ţinându-te treaz, în vreme ce heroina face
cardioprotecţie, atenunând rush-ul adrenergic. „Şi resimţi numai partea plăcută,
ca şi cum ai fi în montagne-russe, nu te-ai aruncat direct cu capul în jos, la
bungee-jumping“, explică dr. Adrian Abagiu, INBI „Matei Balş“. În lipsă de bani
pentru cocaină, utilizatorii de droguri din România apelează la „etnobotanice“.
Noile
substanţe psihoactive au triplat rata de injectare. Dacă un utilizator de
heroină se injectează de trei-patru ori pe zi, cei care folosesc stimulante o
fac şi de 10 ori pe zi. Asta face, pe de
o parte, să crească rata folosirii în comun a echipamentelor de injectare şi,
pe de altă parte, să scadă mult intervalul dintre injectări, de la minimum şase
ore la chiar o oră. În cazul heroinei, „norocul e că virusul HIV după trei,
patru ore nu mai este atât de infectant, chiar şi când iau seringa lui Gigel.
Cu stimulantele e altă poveste“, spune dr. Abagiu. Mai ales că nu există
tratament de substituţie pentru ele, ci doar pentru opiacee. „Legalele“ au scăzut
şi vârsta primei injectări. În 2009, procentul celor care începeau injectările între
8 şi 13 ani era de 7%. În 2010, a urcat la 15%.
Având
în vedere epidemia actuală şi tiparele de injectare, specialiştii au calculat că
ar trebui distribuite între 3,8 şi 7,2 milioane de seringi/an (EMCDDA, 2012).
A fost odată un fond global...
Prevenirea
infectării cu HIV în rândul grupurilor vulnerabile, printre care CDI, a fost
definită ca arie prioritară în toate strategiile naţionale pe HIV/SIDA din România:
cele două implementate (2000–2003, 2004– 2007) şi variantele mereu
reactualizate, începând din 2008, niciodată implementate. Cu toate acestea,
contribuţia financiară din fonduri publice pentru programele de reducere a
riscurilor a fost limitată spre inexistentă în cea mai mare parte a timpului.
În
perioada 2006–2011, diferite organizaţii internaţionale au oferit 5,8 milioane
de dolari pentru activităţi de prevenire a infectării HIV/SIDA în rândul
consumatorilor de droguri injectabile din comunitate. Cu ajutorul finanţărilor
externe, România s-a putut mândri până în 2010 că era una din puţinele ţări din
regiune fără o epidemie concentrată în rândul grupurilor vulnerabile, inclusiv
consumatori problematici de droguri, deşi numai în Bucureşti numărul acestora
depăşea 15.000. Pentru anii 2007–2009, prevalenţa raportată în rândul acestui
grup vulnerabil era de 1, respectiv 1,4%.
Statutul
de membru UE şi plasarea României de către Banca Mondială în eşalonul superior
al clasei medii ca nivel de venituri au creat noi aşteptări din partea comunităţii
internaţionale cu privire la capacitatea autorităţilor locale de a se îngriji
singure de problematici precum prevenirea HIV/SIDA. România nu a mai fost
eligibilă pentru încă o rundă de finanţare din partea Fondului global pentru
HIV/SIDA. „Aproape niciuna dintre activităţile implementate cu ajutorul
grantului de la Fondul global nu au fost preluate de autorităţile naţionale.
Din păcate, România a devenit pentru noi un exemplu de sustenabilitate
insuficient asigurată“, crede Akja Karajakulova, de la Divizia de management al
granturilor pentru Europa de Est şi Asia Centrală, a Fondului global.
CNP-uri în schimb de seringi
Brusc,
programele se opreau. „E o mare frustrare pentru un ONG. Creezi un serviciu într-o
comunitate, oamenii au văzut că e bun şi îl vor în continuare, numai că tu ai
terminat banii, te-ai bazat pe faptul că, în mod normal, un program bun va fi
continuat de stat, finanţat sau preluat, dar nu reuşeşti să obţii asta şi
programul se închide“, spune Liana Velica, manager de proiecte la ARAS.
„Serviciile
publice nu se duc noaptea pe stradă să distribuie seringi pentru că lucrează între
8 şi 16. Din fericire, există însă organizaţii nonguvernamentale dedicate şi
muncitoare care şi-au asumat rolul ăsta, ele trebuie susţinute şi finanţate“,
susţine Eduard Petrescu, fost coordonator al programului UNAIDS în România.
În
2010, ARAS şi-a restrâns activitatea şi a trebuit să renunţe la 25 din 60 de
angajaţi. Căutând alternative la finanţarea publică, s-au orientat spre Fondul
social european. Prin proiectul „A doua şansă“, în valoare de 20.812.555 de
lei, au lucrat cu peste 4.000 de consumatori de droguri (mai puţin de jumătate
din beneficiarii la care ajungeau cu sprijinul Fondului global). În jur de 500
beneficiau de tratamentul substitutiv la centrul Arena, deschis în 2007 în
parteneriat cu INBI, ceilalţi primeau seringi şi alte materiale de protecţie de
la echipele celor două ambulanţe sociale sau de la centrul de drop-in, deschis la vremea aceea în
Spitalul Colentina. Proiectul s-a derulat în Bucureşti, Constanţa şi Timişoara,
oraşele în care fusese creată infrastructura pentru aceste activităţi.
Pentru
ONG-uri, munca cu fonduri europene nu e floare la ureche, mai ales dacă lucrează
cu grupuri vulnerabile. Prima schimbare dramatică a fost o birocratizare
excesivă. Autoritatea de management POSDRU cere ca fiecare leu cheltuit să fie
justificat cu tabele cu numele beneficiarilor şi CNP-urile acestora, „plus
copie după buletin ca să dovedeşti că există. Este o interpretare românească a
cerinţelor fondurilor europene“, crede Liana Velica. În mod normal, serviciile
de harm reduction se fac anonim,
pentru că este vorba de o activitate situată la limita legalităţii.Cei
de la Carusel spun că acesta este motivul pentru care preferă să caute
alternative la Fondul social european. La centrul din Ferentari, deşi cer
numele şi data naşterii, acestea sunt transformate în coduri unice atunci când
raportările pleacă spre Agenţia Naţională Antidrog. În primul rând, vor să păstreze
confidenţialitatea beneficiarilor. „Şi-apoi, care acte? Mulţi dintre ei nu au acte, nu au buletin, nu au
casă. Poate nu au avut niciodată nici măcar certificat de naştere“, spune
Andreea Mihai, care lucrează ca asistentă socială la Caracuda de doi ani.
Pentru mulţi dintre cei care vin aici, tocmai din lipsa actelor şi a asigurărilor
medicale, singurul contact cu sistemul medical este asistenţa primară oferită
gratuit de medicul de aici. Primesc apoi trimiteri către spitale sau specialişti,
dar „oamenii fără acte nu există pentru societate. Nu pot intra în centrele de
substituţie, nu pot primi tratament antiretroviral“, spune Marian Ursan.
Puţin şi târziu
La
1 iulie 2013, când au încheiat programul pe fonduri europene, cei de la ARAS,
alături de RHRN, au organizat alături de beneficiarii lor un miting în faţa
Ministerului Sănătăţii, cerând ministerului să preia susţinerea financiară a
intervenţiilor de reducere a riscurilor. Nu a fost singura acţiune de protest.
Sute de consumatori au expediat aceeaşi scrisoare către minister. „Le-au blocat
registratura. În fiecare zi, câte 20, 30, 100 de scrisori prin care le cereau să
nu uite că există şi să le asigure materiale de protecţie“, spune Liana. Anul
trecut, pentru prima dată, ministerul a inclus în Programul naţional de boli
transmisibile schimbul de seringi. Şi au fost cumpărate 210.000 de seringi.
„Care este foarte aproape de cele patru milioane pe care ar trebui să le împărţim“,
spune ironic dr. Adrian Abagiu. Fonduri au venit strict pentru seringi, nu şi
pentru resursele umane sau costurile administrative.
În
2013, salvarea a venit de la Primăria Capitalei, care a acordat fonduri pentru
achiziţionarea unui milion de seringi. Era prima dată când o autoritate publică
locală susţinea un astfel de program.
Între
timp, un consorţiu format din reprezentanţi ai INBI, ai societăţii civile şi ai
ministerului au câştigat un grant de 1.300.000 de euro prin Mecanismul Financiar
Norvegian. Grantul va permite, printre altele, continuarea programelor de
schimb de seringi pentru 2.000 de consumatori.
În
2014 s-a discutat posibilitatea ca ministerul să aloce din nou o sumă de bani
pentru aceste intervenţii, dar de această dată prin programul de sănătate
mintală. Planul a rămas la nivel de intenţii. Problema părea să se fi rezolvat
odată cu finanţarea de la norvegieni, deşi banii nu ajung nici măcar pentru o
treime din utilizatorii de droguri din Bucureşti. Birocraţia a lovit apoi din
nou. Selecţia ONG-urilor a fost făcută, prin licitaţie, în februarie.
Contractul a fost semnat la 1 mai. Banii pentru achiziţia de echipamente
sterile urmau să fie livraţi la 15 zile de la semnarea contractului. Au ajuns
abia în septembrie, după care ministerul i-a cerut înapoi, pentru că se dăduseră
din contul greşit de la trezorerie. Au fost transferaţi din nou o lună mai târziu
şi abia în noiembrie a început procedura de achiziţie.
Seringile refuzate
Ca
primă autoritate responsabilă în domeniul politicilor publice antidrog, ANA a
susţinut destul de firav programele de reducere a riscurilor. Conform lui Sorin
Oprea, director ANA, în 2012, instituţia a achiziţionat 142.500 de seringi,
care au fost distribuite celor două ONG-uri partenere: ARAS şi Carusel. Apoi, în
2013, instituţia a alocat 298.784 lei pentru cumpărarea a 800.000 de seringi şi
alte materiale sanitare. Achiziţia s-a făcut prin licitaţie, în sistemul de
achiziţii publice (SEAP). Câştigător a fost un distribuitor de seringi turceşti,
care, pe hârtie, îndeplineau aceleaşi standarde precum cele folosite în mod
tradiţional în intervenţiile de harm
reduction (BD). Deşi în SEAP nu există 
nicio diferenţă, seringile turceşti
au fost refuzate de utilizatorii de droguri injectabile. „Unii veneau cu ele înapoi
să le dea la schimb nefolosite, ca să primească altele noi“, îşi aminteşte dr.
Adrian Abagiu. Fiind vorba de seringi cu care se autoinjectează în vene,
trebuie să fie uşor de manevrat, să nu se rănească şi să rămână cât mai puţin sânge
rezidual astfel încât să le poată refolosi. Cele turceşti sunt cu un milimetru
mai scurte decât celelalte, pistonul se blochează, acul zgârie pielea.
Cei
de la ARAS nu au reuşit să împartă aceste seringi. O vreme, ele au rămas în
depozitele ANA, care le-a donat asociaţiei Carusel. Când Carusel a rămas fără
seringi BD şi fără bani să cumpere altele noi, a început să distribuie
seringile turceşti la centrul din Ferentari. A început munca de lămurire cu
beneficiarii. Dacă în mod normal, un consumator ar primi 10–20 de seringi în
cadrul unei activităţi de outreach,
la Caracuda primesc câte 100 săptămânal. „Se mai întâmplă şi să rămână fără
seringi în mai puţin de-o săptămână. Le vând, le pierd, le sunt furate. Şi dacă
se întorc, le mai dăm o pungă: 10 seringi. Nu putem să-i lăsăm aşa“, povesteşte
Andreea Mihai.
Bogdan
alege seringile de culoare roşie din cutiile care fac centrul să pară un
depozit farmaceutic şi îmi povesteşte: „Celelalte, cele portocalii, au acul subţire.
Avem cazuri când le-a rămas acul pe mână, în gât. Se rup foarte repede, se înfundă
foarte repede, nu trag sânge.“ Fiecare persoană care intră să ridice pachetul
de prevenire încearcă o negociere. Unii sunt în sevraj şi sunt agitaţi, alţii
sunt binedispuşi, vin de-acasă în halate pufoase şi papuci de casă.
Intră
un bărbat foarte slab, îmbrăcat în negru din cap până-n picioare. Are salivă pe
haine şi mirosul de transpiraţie e insuportabil pentru camera de 2 pe 2 în care
ne aflăm. Se roagă de Bogdan să îi dea prezervativele pe următoarele două luni,
pentru că vrea să plece din oraş. „Hai, bă, dă-mi şi mie.“ Insistă, se tânguie
cu ecouri. Îi propune să ia doar jumătate din raţia de seringi în schimbul
prezervativelor, dar Bogdan rămâne ferm. De data asta, seringi sunt destule,
dar prezervativele sunt numărate. Bărbatul se apropie de el şi încearcă să-i şoptească
ceva la ureche, dar în starea în care se află şoapta devine mormăit ţipat:
„Nevastă-mea se duce în oraş, frate, noaptea“. Bogdan îi mai dă câteva şi îi
spune: „Prezervative nu-ţi mai dau neam!“ „Până la sfârşitul lunii e bine?“, „Păi,
e sfârşitul lunii.“
Recomandări trecute cu vederea
După
semnalarea epidemiei în rândul consumatorilor de droguri injectabile, experţii
ECDC au recomandat României să dubleze numărul de locuri la tratamentul cu
substituţie şi să crească accesul la programele de schimb de seringi. Pentru a
opri şi epidemia, ar fi nevoie de integrarea a cel puţin 60% din utilizatorii
de droguri injectabile în programele de schimb de seringi, de furnizarea de
tratament substitutiv pentru 30% din ei şi ca măcar 1.000 de persoane să fie
implicate în programe de reintegrare socială.
Nu
s-a întâmplat aşa. Recomandările internaţionale au rămas sugestii. Din contră,
numai anul acesta au fost închise două centre în care se făcea tratament
substitutiv cu metadonă şi nu au fost deschise altele noi.
Pastilele
cu metadonă aduc, mai întâi, înlocuirea unei adicţii cu alta mai blândă. Permit
renunţarea la heroină fără a trece prin sevraj. Îi permit dependentului să
evite injectările şi, implicit, riscurile de infectare asociate lor. Însoţit de
psihoterapie, tratamentul cu metadonă poate fi etapa intermediară în drumul
spre abstinenţă. În Bucureşti, acest tip
de tratament este asigurat în trei centre ale ANA, două ale Ministerului Sănătăţii,
două centre ale ARAS şi două centre private. În total, 1.000 de locuri. Mai
mult de 1.200 nu au fost în niciun an de la semnalarea epidemiei. În România,
timpul petrecut pe lista de aşteptare pentru terapia de substituţie variază între
una şi şase luni.
Daţi afară din tratament
Când
s-a hotărât să renunţe la heroina pe care şi-o injecta, Bogdan a intrat în
tratament la LSM4 (Centrul de sănătate mintală din sectorul 4). Aici l-a
cunoscut pe dr. Bengescu, care l-a învăţat cum să micşoreze în timp doza de
metadonă ca să se lase, dar i-a explicat şi că va avea recăderi şi trebuie să înţeleagă
că fac parte din proces. După trei ani în tratament, la primul test de urină
pozitiv pentru heroină, l-au dat afară din program. Ştia că trebuie să facă
rost de metadonă ca să nu se întoarcă de tot la heroină, aşa că a început să
cumpere metadona de la pacienţi aflaţi încă sub tratamentul de substituţie.
Astăzi,
în majoritatea centrelor, primeşti un avertisment la primul test pozitiv. La al
doilea sau la al treilea, eşti dat afară din program, ceea ce pentru mulţi
reprezintă o condamnare la injectarea de heroină. La Arena, accentul e pus pe harm reduction. În primele şase săptămâni,
pacienţii vin zilnic la centru şi înghit pastila în faţa personalului. Apoi,
primesc reţetă pentru două zile din săptămână. După alte două săptămâni, reţetă
pe trei zile. Apoi, o jumătate de an, vin trei zile la centru şi pentru patru
primesc reţetă. „După o jumătate de an şi şase teste negative, pot intra pe reţetă
tot timpul. La primul test pozitiv însă, se întoarce pentru două săptămâni de
penalizare la reţeta de dinainte. La al doilea, se întoarce la începutul
programului. Dar nu îl dau afară“, explică dr. Abagiu.
Testele
de urină se fac pentru minimum şase substanţe psihoactive, cel mai frecvent
folosite de consumatori. Şi pentru metadonă, pentru a se verifica dacă
pacientul ia sau nu tratamentul. Există şi o piaţă neagră pentru metadonă, iar
centrele închise anul acesta au fost închise tocmai în urma unor suspiciuni
privind prescrierea ilegală sau traficul. Pe de altă parte, spune dr. Abagiu,
metadona care iese din centrele de tratament este benefică pentru că este mai
sigură decât heroina, iar studiile arată că trei sferturi din cei care o cumpără
pe piaţa neagră o folosesc cum trebuie: nu şi-o injectează.
200
de seringi. Cantitatea minimă pe care ar trebui să o primească anual un
consumator pentru a inversa o epidemie HIV/SIDA în rândul utilizatorilor de
heroină şi stimulante injectabile. În mod ironic, consumatorii din Ferentari
vor primi mai multe, pentru că primesc din seringile turceşti. Strică însă vreo
cinci la fiecare injectare şi îşi amintesc încă nostalgic de vechile seringi.
Un tip de 26 de ani îi spune rugător Andreei: „Toată mâna mi-am spart-o. D’alea
bune când ne mai aduceţi şi nouă?“, „V-am mai spus, îi scrieţi lui Moş Crăciun.“
„Lui Moş Nicolae mai bine, că vine mai repede.“ Şi iese râzând.
