Cariera de medic este fascinantă. Pentru a deveni medic este nevoie de o pregătire serioasă, de mult devotament și de o continuă dorinţă de a evolua. Deciziile de la început de drum necesită o atenţie specială și un răgaz de gândire, pentru că aștern viitorul fiecăruia. Uneori, medicii rezidenţi realizează că specialitatea aleasă nu îi pasionează, nu este ceea ce își doresc cu adevărat, lucru care poate fi o problemă atât pentru ei, cât și pentru pacienţii lor. Așa încât ajung în situaţia de a se orienta către o nouă specialitate. 

Citiți și: Din alte colţuri ale lumii, în slujba pacienţilor români 

Motivele pentru care rezidenţii își schimbă specialitatea sunt diverse. Poate fi vorba despre activitatea în sine, despre mediul și condiţiile de lucru ori despre colectivul în care au intrat. Pot fi aduse în discuţie și afecţiuni medicale care pot afecta activitatea medicală dintr-o anumită specialitate.

Câţiva medici rezidenţi au decis să vină în ajutorul celor care fie se pregătesc pentru examenul de rezidenţiat și se gândesc la specialitatea pe care și-o doresc, fie au ales deja o specialitate și vor să o schimbe, dar încă nu au curajul să facă această schimbare.

Dr. C.N., medic rezident Cardiologie

Mult mai multe de descoperit

La final de studenţie, după şase ani în care îţi menţii atenţia pe procesul de învăţare, urmează să iei o decizie de care depinde îmbinarea armonioasă a vieţii profesionale cu celelalte laturi ale tale, unele total neexplorate. Consider că decizia de a-ţi alege specialitatea este una dintre cele mai importante din viaţa unui medic.

În facultate, abia după al treilea an începem să ne familiarizăm cu secţiile. Mi-am dat seama că îmi plăcea interacţiunea cu bolnavul, de aceea mi-au atras atenţia specialităţile clinice. În anul IV de facultate am obţinut un schimb de experienţă în Italia prin intermediul bursei Erasmus, lucru care a contat extrem de mult pentru mine, pentru că m-a ajutat să evoluez. Stagiul de Pneumologie a fost primul care m-a atras în mod deosebit. Domnul profesor era foarte pasionat, mereu disponibil, aşa încât mergeam cu mare plăcere la cursuri, mă documentam și simţeam că am mereu susţinerea dumnealui, oferindu-mi răspunsuri clare la toate întrebările.

Însă, la fel de mult m-a atras şi Cardiologia: specialitate mult mai complexă, cu posibilităţi multiple de supraspecializare, dar care presupune un volum de muncă mult mai mare și un program foarte solicitant. Din punctul meu de vedere, Cardiologia are avantajul că oferă fiecăruia posibilitatea de-a alege, în funcţie de înclinaţiile personale, între partea de urgenţă, de competenţe sau de cabinet.

Reflectând asupra ultimilor ani de studenţie, cred că ar fi fost folositor să interacţionez cu rezidenţii, să pun întrebări legate de rutina acestor specialităţi, pentru a-mi putea face o imagine de ansamblu mai clară. 

Mai energică și mai curioasă

Cred că în linii mari îmi cunosc calităţile și am deslușit avantajele și dezavantajele specialităţilor care mi-au atras atenţia. La început am considerat că nu pot face o specialitate care implică foarte multe gărzi, acest aspect cântărind mult în decizia de a alege Pneumologia în detrimentul Cardiologiei. Credeam că îmi va aduce liniște și împlinire, să am mai mult timp pentru mine. Însă atunci când am experimentat efectiv viaţa de medic rezident, mi-am dat seama că sunt mult mai multe de descoperit și că funcţionez mai bine dacă fac lucruri mai dinamice.

Am început, aşadar, rezidenţiatul în Pneumologie. M-am acomodat foarte repede, aveam un colectiv armonios. Am avut oportunitatea să lucrez cu medici foarte pasionaţi, care mi-au accelerat procesul de învăţare. Pe parcursul pregătirii mele, conform curriculumului, am efectuat stagiul de Medicină internă, unde majoritatea medicilor erau supraspecializaţi în Cardiologie. La rândul lor, cu mult spirit didactic, m-au ajutat să integrez foarte plăcut multitudinea de informaţii noi. Astfel, mi-a revenit în atenţie Cardiologia, pentru că zilnic vedeam pacienţi care asociau patologie cardiovasculară.

Am început să fac mai multe gărzi și am observat că nu sunt imposibile, simţeam că explorez tot mai multe informaţii din „noul” domeniu. Și nu mă deranja. Deşi timpul liber era mai limitat, eu mă simţeam mai energică și mult mai curioasă cu fiecare zi.

În general, se întâmplă ca rezidenţii să schimbe o specialitate solicitantă cu una mai puţin solicitantă și eventual mai bine remunerată prin sporuri. Paradoxal, la mine s-a întâmplat opusul. A fost o decizie foarte grea, dar pe care mă bucur că mi-am asumat-o. A trebuit să trec încă o dată prin examenul de rezidenţiat, pentru că făceam parte din generaţia care își putea schimba specialitatea, fără examen, doar cu una dintre specialităţile deficitare. După perioada de acomodare în noua specialitate, Cardiologia, m-am simţit în sfârșit împlinită. Mai mult decât atât, m-am integrat într-un colectiv foarte unit, unde toţi suntem colegi și prieteni. Avem parte de multă susţinere, doamna profesor ne încurajează să evoluăm din toate punctele de vedere, fiind un adevărat mentor care reușește să ne inspire şi să ne motiveze. 

Citiți și: Viaţă de campion imobilizat în scaun rulant 

Mă consider norocoasă pentru că am reușit să-mi dau seama devreme ce îmi aduce satisfacţie interioară, aşa încât m-am mobilizat rapid să o iau „de la capăt”. Consider că experienţa aceasta m-a ajutat ca medic și mi-a dat ocazia să întâlnesc oameni deosebiţi pe parcursul stagiilor, care m-au sprijinit mult să-mi pun bazele gândirii medicale.

Viaţa de medic implică mult consum psihic, fizic, emoţional, astfel încât suntem responsabili de liniștea noastră interioară, pentru a ne putea face meseria cât mai bine.

Dr. N.C., medic rezident Boli infecţioase

Grad înalt de satisfacţie profesională

Anul în care a început pandemia de COVID-19 m-a surprins ca medic rezident, anul IV, în specialitatea Medicină de familie. Ca absolvent de Medicină militară, opţiunile de pregătire în rezidenţiat sunt limitate de nevoile sistemului în care activezi (MApN, MAI, ANP), ceea ce îi face pe mulţi dintre viitorii medici să își schimbe specialitatea în timpul rezidenţiatului sau să obţină o eventuală dublă specializare. Această idee, deşi nu era nouă, a fost influenţată decisiv de activitatea pe care am desfășurat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Militar de Campanie ROL2, de la debutul pandemiei, dar și de diversitatea locurilor/posturilor disponibile la concursul de rezidenţiat din anul acela. 

Avantajele ambelor domenii

M-am orientat astfel către specialitatea de Boli infecţioase. Pentru asta am luat în considerare mai mulţi factori, precum: gradul înalt de satisfacţie profesională, definit prin posibilitatea de a îngriji pacientul mai rapid, comparativ cu alte specialităţi medicale, dar şi prin feedbackul pozitiv primit; complementaritatea cu medicina de familie, ceea ce înseamnă stagii de pregătire comune și faptul că majoritatea patologiilor acute ce se prezintă la cabinetul medicului de familie sunt de etiologie infecţioasă; pandemia care a accentuat lipsa medicilor din această specialitate, atât la nivel naţional, cât și european; raportul bun între timpul petrecut la spital și timpul liber, comparativ cu alte specialităţi (ATI/Medicină de urgenţă). 

Poate cel mai mare minus în rezidenţiatul de Medicină de familie: (...) multitudinea de stagii de pregătire de scurtă durată, care nu îţi conturează o idee tocmai bună despre activitatea specialităţilor respective sau despre rolul pe care ar trebui să-l îndeplinească medicul de familie pentru a veni în ajutorul acestora.

Pe viitor îmi doresc să mă formez ca medic infecţionist, să activez în cadrul unui spital multidisciplinar. Dar sunt deschis și ideii de a practica medicina de familie în paralel, în cazul în care cadrul legislativ se va reforma, presiunea birocratică asupra cabinetelor de medicină de familie va scădea, iar prevenţia primară va reprezenta o prioritate pentru sistemul medical.

Dr. Ş.G., medic rezident Microbiologie medicală

Contactul cu aparţinătorii – punct essential

Am început rezidenţiatul în 2019 în specialitatea Hematologie și Oncologie pediatrică. În primii trei ani ar fi trebuit să parcurg trunchiul comun de Pediatrie. Nu am intrat în partea specială a rezidenţiatului, pentru că am decis să schimb specialitatea. 

Citiți și: Dermatita atopică nu mai este un bau-bau 

Încă de când am început să lucrez mi-am dat seama că nu sunt cel mai potrivit om pentru o specialitate clinică. Simţeam în permanenţă că nu sunt capabil să lucrez cum trebuie, deși puteam să întreb și mi se ofereau răspunsuri fără probleme. Nu aveam încredere în cunoștinţele mele, cu toate că diagnosticele și tratamentele la care mă gândeam sau pe care le prescriam erau corecte. Toată perioada petrecută în Pediatrie am considerat că nu sunt pregătit să fac această specialitate. Am început să mă gândesc să dau rezidenţiatul din nou şi să schimb specialitatea cu totul. Dar, pe de altă parte, nu voiam să risc.

Am observat că am dificultăţi în a interacţiona cu aparţinătorii, de foarte multe ori aceștia fiind în mod îndreptăţit agitaţi. Turele la camera de gardă au fost în general dificile din acest motiv.

Nu am avut probleme în a interacţiona cu pacienţii, cu copiii, mici sau mari, dar problema a fost, de foarte multe ori, interacţiunea cu părinţii. Cu atât mai mult în perioadele mai agitate sau aglomerate, când nu aveam locuri în spital sau când, dacă pacientul avea nevoie de internare, părinţii refuzau să rămână, motivul invocat fiind de cele mai multe ori legat de frica de a nu lua ceva din spital. 

Nu avem medicamentele de linia I

Restul problemelor au fost mai mult de ordin administrativ, și nu în sensul de birocraţie multă sau de probleme cu angajatorul sau șefii, ci probleme legate de medicamentele disponibile în spital. Cazurile la care aveam neclarităţi, atât eu, cât și colegii și îndrumătorii, le discutam și citeam studiile recente. Ulterior ajungeam la concluzia că linia întâi de tratament, uneori chiar și linia a doua de tratament nu erau disponibile în spital sau în ţară. Aceasta însă este o problemă cvasiconstantă în practica medicală din România. Realitatea este că anumite medicamente lipsesc.

Apoi a venit pandemia și am avut oportunitatea să schimb specialitatea pe Microbiologie medicală, o specialitate non-clinică. Contactul cu aparţinătorii și pacienţii a fost un punct esenţial care m-a îndreptat spre această schimbare. La început de 2020, s-a dat un ordin de ministru care specifica faptul că nu se mai pot face schimbări de specialitate decât în cele relevante pentru managementul cazurilor de COVID-19. Astfel, procesul a durat câteva luni, a fost anevoios, dar nu foarte greu.

Trăgând linie, pentru mine a fost alegerea potrivită, pentru că lista de motive pentru care nu voiam să rămân într-o specialitate clinică se mărea constant, în timp ce lista cu motivele pentru care aş fi rămas devenise după un timp goală.

Nu îmi lipsește interacţiunea cu pacienţii sau cu aparţinătorii. Chiar și în aceste condiţii, nu pot spune că a fost cea mai ușoară alegere la momentul respectiv, dar având susţinere din partea familiei și a prietenilor, am putut face această schimbare. Acum, trei ani mai târziu, sunt sigur că a fost alegerea potrivită.

Dr. M.M., medic rezident Gastroenterologie

Lipsa unui îndrumător a contat cel mai mult

La început de drum, Gineco­logia și Gastroenterologia erau singurele mele opţiuni. Îmi doream foarte mult să practic ginecologia, deși auzisem foarte multe lucruri negative – că e o specialitate grea, cu multe gărzi, o viaţă petrecută mai mult în spital, fără viaţă personală. Eram fascinată de ginecologie, așa încât am ales această specialitate, cu centru de pregătire în București.

În timp însă, mi-am dat seama că nu este ceea ce mi-am imaginat. Cel mai mult a contat faptul că nu am avut un îndrumător. Eram repartizată pe o secţie, unde toţi îmi dădeau diverse lucruri de făcut, însă nimeni nu părea interesat să mă înveţe. Eram pe o secţie oarecare și toţi medicii din spital mă luau în sală ca mâna a treia sau pentru a scrie foi de observaţie și pentru a completa protocoale. Gărzile erau tot mai numeroase, chiar și șapte-opt pe lună, volumul de muncă din gardă era mare, iar responsabilităţile – pe măsură. Nu mai aveam viaţă personală, nu mai aveam viaţă socială, practic, nu mai aveam timp de nimic. 

Deși situaţia nefavorabilă cu îndrumătorul se regăsește în majoritatea spitalelor, pe mine m-a afectat foarte mult. Îmi doream enorm un om cu care să lucrez, de la care să învăţ și pe care să îl pot întreba orice, oricând. Din păcate însă, medicii aveau pretenţii mari de la noi, dar nu aveau răbdarea necesară să învăţăm și să ne adaptăm. De asemenea, din punct de vedere financiar, această specialitate nu este plătită pe măsura responsabilităţilor pe care le asociază.

Am ales, așadar, să mă mut pe Gastroenterologie, a doua mare iubire a mea. Procesul de schimbare nu a fost greu, actele se fac ușor, însă așteptarea a fost mai lungă, aproximativ două luni.

Consider că oricine crede sau simte că ar trebui să schimbe specialitatea ar trebui să o facă, fără să ţină cont de părerea altora, ci doar de împlinirea și fericirea personală. 

Îmi doream enorm un om cu care să lucrez, de la care să învăţ și pe care să îl pot întreba orice, oricând.