Newsflash
ACTUALITATE

Reguli mai stricte pentru publicitatea în Stomatologie

de Cristina GHIOCA - iul. 2 2025
Reguli mai stricte pentru publicitatea în Stomatologie

De la 1 iulie au intrat în vigoare noi reguli privind publicitatea în Stomatologie. Printre acestea se numără interzicerea ofertelor promoționale agresive și eliminarea promisiunilor nerealiste.

De luna aceasta au intrat în vigoare noi reguli privind publicitatea în Stomatologie, informează Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR).

„Odată cu actualizarea Codului Deontologic, se aplică și o serie de documente menite să sprijine comunitatea stomatologică în aplicarea corectă și uniformă a noilor norme. Noile prevederi din Cod urmăresc un model european privind publicitatea etică și au fost adaptate la condițiile de piață din România”, se arată într-un comunicat de presă.

Reglementările aplicabile conținuturilor publicitare sunt cuprinse în Ghidul de bune practici privind publicitatea. „Ghidul facilitează înțelegerea și aplicarea corectă a normelor de comunicare profesională. Documentul a fost creat cu scopul de a stabili  norme directoare clare, detaliate și exemplificative referitoare la modalitatea de realizare a publicității în stomatologie”, se mai arată în comunicatul de presă.  

Ce spune ghidul

Printre noutățile cele mai relevante se numără: clarificarea regulilor privind comunicarea publică și publicitatea în stomatologie; introducerea conceptului de siglă ca element distinct de firmă și logo în identificarea unităților medicale; reguli privind prezentarea cazurilor clinice pe rețelele sociale, utilizarea testimonialelor și campaniile de informare; consolidarea obligației de transparență în relația cu pacientul, inclusiv informarea completă privind costurile și opțiunile terapeutice, au explicat reprezentanții CMSR pentru „Viața Medicală”.

Ghidul prevede, între altele, interzicerea utilizării în reclame a unor expresii precum „cel mai bun”, „lider” sau „mai bun decât…” dar și denigrarea altor profesioniști. Totodată, expresii ca „implant fără tăieturi”, „dinți ficși în 24 de ore” sau „obturație laser fără freză” sunt considerate publicitate înșelătoare și trebuie eliminate din conținutul publicitar. În același timp, nu este permisă folosirea unor mesaje care oferă garanții medicale de tipul „garanție pe viață”, „succes 100%” sau „implant garantat”.

Reducerile de tip „Black Friday”, pachete promoționale, oferte speciale etc. nu mai pot fi folosite, iar afirmații ca rata de succes 99 %” sunt acceptate numai dacă sunt susținute de studii, articole științifice sau diplome.

În sprijinul aplicării corecte a noilor reguli a fost elaborat și un Ghid de procedură disciplinară. Acesta stabilește pașii care trebuie urmați în cazurile de încălcare a normelor privind publicitatea. Toate documente pot fi consultate și descărcate pe site-ul CMSR.   

Noile reglementări au implicații directe pentru toate formele de promovare a clinicilor stomatologice, atât în mediul offline, cât și online – inclusiv prin platforme precum Google Ads și Meta Ads (Facebook & Instagram). 

„Implementarea acestor reguli impune revizuirea imediată a campaniilor active – fie că vorbim despre Google Ads, Facebook Ads sau alte forme de publicitate digitală. Nu doar textele anunțurilor trebuie adaptate, ci și extensiile automate, conținutul video și paginile de destinație (landing pages) pentru a evita sancțiuni sau suspendarea conturilor de promovare”, au subliniat reprezentanții agenției de digital marketing Sinaps, într-un comunicat de presă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe