Prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, a participat la ceremonia de deschidere a Simpozionului Româno-Italian de Gastroenterologie.
Simpozionul Româno-Italian de Gastroenterologie, din perioada 9-11 martie, a fost organizat sub egida universității de profesor dr. Dan L. Dumitrașcu, la Cluj-Napoca.
Două amfiteatre importante din UMF Cluj-Napoca, inaugurate recent
„Avem o colaborare deosebită cu colegii noștri italieni, care a început în anii 90 la inițiativa profesorului Rafaele Assisi și a profesorului Carol Stanciu. Trei dintre oaspeții prezenți sunt membri ai comunității noastre academice fiind Doctor Honoris Causa ai universității: prof. dr. Piero Portincasa, prof.dr. Francesco di Mario și prof. dr. Carmelo Scarpignato”, a scris prof. dr. Anca Dana Buzoianu pe pagina sa oficială de Facebook.
Împreună cu colegii și prietenii italieni, UMF Cluj a dezvoltat numeroase proiecte științifice și studii clinice, schimburi Erasmus și doctorate în cotutelă, a explicat rectorul Anca Dana Buzoianu:
„Am avut și o întâlnire cu domnul profesor Piero Portincasa, de la Universitatea Aldo Moro din Bari, pentru a ne asigura că această colaborare va continua, la toate nivelurile: doctorate în cotutelă, schimburi de studenți și rezidenți precum și alte proiecte instituționale. Îi mulțumim pentru prietenia constantă pe care ne-o poartă și pentru prezentarea plină de emoție și umor despre cei peste 20 de ani de colaborare. Felicitări organizatorilor, în special domnului profesor Dan Dumitrașcu, sufletul manifestării!”
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe