Care este situația în România în ceea ce privește îngrijirea nou-născuților și prematurilor?
Din punctul meu de vedere, există o îmbunătățire semnificativă în ultimii 15-20 de ani. În anii ’90, supraviețuirea depindea doar de un incubator și de suplimentare cu oxigen. Abia spre sfârșitul acelor ani au fost introduse ventilatoarele mecanice și, treptat, s-a făcut trecerea spre o îngrijire de înaltă calitate.

 În prezent, există supraviețuire chiar de la 23 de săptămâni – nu în toate cazurile, desigur, dar avem și astfel de situații. Nimeni nu mai poate spune că suntem mult în urma țărilor din Occident. În momentul de față, maternitățile de nivel trei din România se apropie foarte mult de dezideratul pe care îl au toate maternitățile din alte țări în ceea ce privește îngrijirea prematurilor și a nou-năsuților cu risc.

Care sunt principalele provocări apărute în îngrijirea prematurilor? 
Prematuritatea vine cu multe complicații. Nou-născuții prematuri sunt atât de fragili, încât există riscul să nu treacă de sala de nașteri. Drept urmare, prima presiune pe care o resimțim ca neonatologi este chiar în sala de nașteri, când suntem nevoiți, de cele mai multe ori, să reanimăm prematuri cu vârste extrem de mici. În acele momente, supraviețuirea lor depinde de un fir de ață și de ceea ce facem noi, alături de asistentele de neonatologie, pentru acești pacienți. O altă provocare este detresa respiratorie, pe care trebuie să o tratăm corect și rapid. În caz contrar, există riscul ca prematurul să își piardă viața. 

ÎN ULTIMII ANI, CRED CĂ NEONATOLOGIA A AVUT CEA MAI RAPIDĂ EVOLUȚIE DIN TOATE SPECIALITĂȚILE MEDICALE.

De asemenea, de foarte multe ori, nașterea prematură este însoțită de hemoragii intracraniene. Unele debutează încă din ultimele zile de viață intrauterină și își fac simțită prezența în primele zile de viață extrauterină. Sunt situații în care prematurii au hemoragie de grad trei sau patru, și atunci, în cele mai multe cazuri, ne confruntăm cu un risc vital atât de mare, încât de multe ori nu reușim să-i salvăm. O altă provocare este enterocolita ulceronecrotică. Aceasta apare ca urmare a faptului că, din punct de vedere digestiv, intestinul nou-născuților prematuri nu este suficient de bine dezvoltat, existând riscul să nu poată face față alimentației enterale.

Cum este rezolvată această problemă?
De multe ori această afecțiune se tratează chirurgical. Din păcate, după intervenția chirurgicală, poate apărea sindromul de intestin scurt, pentru că se extirpă o bucată destul de mare de intestin și atunci, tubul digestiv nu mai reușește să funcționeze în parametri normali. Acești pacienți pot rămâne cu o patologie digestivă destul de greu de gestionat pe parcursul vieții. Pe de altă parte, în cazul în care avem nou-născuți care au fost ventilați mecanic mai mult timp și care au fost oxigeno-dependenți perioade mai lungi, ajungem să avem de-a face cu bronhodisplazie pulmonară. 

Aceasta este cu atât mai frecventă cu cât vârsta de gestație este mai mică. În multe situații reușim să o rezolvăm printr-o terapie medicamentoasă. Însă sunt și cazuri în care pacienții nu răspund la aceasta și pleacă la domiciliu cu concentratori de oxigen. În plus, în multe cazuri, nou-născuții prematuri prezintă tulburări de dezvoltare neurologică. Imaturitatea creierului vine la pachet cu tulburări de dezvoltare neurologică sau motorie, cu tulburări de comportament, afective, cu deficit de IQ. Cu cât vârsta este mai mică, cu atât prematuritatea neurologică este mai consistentă și, inevitabil, efectele sunt tot mai vizibile.

Este nevoie de statistici reale

Din experiența dumneavoastră, sunt mai dese cazurile de prematuri care rămân fără sechele sau cu ele?
Tind să cred că proporția celor care rămân fără sechele sau cu sechele minime este mai mare decât proporția celor care au sechele severe. Din păcate, în România nu avem statistici reale care să ne permită o cunoaștere exactă a evoluției prematurilor. De aceea, eu am tot insistat asupra necesității înființării Registrului de Prematuritate și a Centrelor de follow-up pentru foștii prematuri. Acestea ar asigura o continuitate în îngrijirea lor, și, totodată, ne-ar permite să obținem statistici reale în ceea ce privește evoluția lor. Simpla lor trimitere către diverse specialități, aflate în spitale diferite, nu este suficientă. Este nevoie de centre integrate de diagnostic și de tratament.

Când ar putea deveni acestea realitate?  
Cred că Registrul de Prematuritate va fi funcțional în curând. Pentru Centrele de follow-up rămâne de văzut ce soluții de finanțare se găsesc și câte astfel de centre se pot înființa, în mod concret, într-un termen scurt. Este destul de dificil să aduci specialiști din mai multe domenii medicale în instituții medicale noi. Probabil aceștia vor fi concentrați în ambulatoriile de specialitate deja existente, astfel încât înființarea acestor centre să nu presupună costuri suplimentare.

Care sunt elementele de care depind supraviețuirea și recuperarea unui prematur?
Cea mai importantă este vârsta de gestație. O vârstă de gestație mică vine cu foarte multe complicații. În al doilea rând, este vorba de dotările unităților în care se nasc acești prematuri. Unitățile sanitare care au în dotare ventilatoare invazive și noninvazive, incubatoare, injectomate, aparat de radiologie, ecograf etc. vor avea șanse mai mari de a acorda îngrijiri de o înaltă calitate. Dincolo de aceste dispozitive medicale, avem nevoie și de personal bine pregătit. Nu este suficient ca medicul neonatolog să devină specialist. Trebuie să-și actualizeze în permanență cunoștințele, să participe la conferințe, să studieze. Doar așa poate ține pasul cu toate îmbunătățirile care apar în domeniu.

Copiii născuți înainte de termen trebuie imunizați

Ce instrumente de prevenție sunt disponibile în prezent pentru protejarea nou-născuților și prematurilor?
Noi, neonatologii, încurajăm vaccinarea nou-născuților. Din păcate, tot mai multe mame refuză să își vaccineze copiii, fie ei nou-născuți la termen sau prematur. Mai ales în cazul prematurilor nu ar trebui să existe astfel de abordări negative privind vaccinarea. Nou-născuții prematuri sunt extrem de fragili și dacă îi privăm de această imunizare prin vaccinare, îi lăsăm expuși la diferite patologii. 

O modalitate de imunizare pasivă, specifică prematurilor sub 35 de săptămâni, pe care noi, neonatologii, o încurajăm este administrarea de palivizumab. Acesta este un anticorp monoclonal care protejează de infecția cu virusul sincițial respirator, infecție care la foștii prematuri poate fi chiar letală. Desigur, o altă formă de imunizare masivă este primirea de anticorpi din laptele matern. 

UNELE TULBURĂRI COMPORTAMENTALE SAU DEFICITE DE ÎNCADRARE ÎN MEDIU SOCIAL SE POT REZOLVA TREPTAT, PRIN PSIHOTERAPIE, TERAPIE OCUPAȚIONALĂ SAU ALTE FORME DE TERAPIE. DAR EXISTĂ ȘI AFECȚIUNI, CUM AR FI PARALIZIA CEREBRALĂ, PENTRU CARE NU EXISTĂ REZOLVARE PE TERMEN LUNG. ACEASTA VA RĂMÂNE O PROBLEMĂ PENTRU TOT RESTUL VIEȚII.

Este foarte important ca prematurii să primească lapte matern. Sigur, nu putem lua în calcul punerea la sân a unui prematur de 24-25 de săptămâni. Însă în maternitate avem o cameră în care mamele își colectează laptele matern cu ajutorul pompei electrice, iar, ulterior, noi îl administrăm prematurilor prin metode specifice de alimentație. Reflexul de supt apare în jurul vârstei de 34 de săptămâni. Totodată, undeva între 34 și 36 de săptămâni se definitivează coordonarea între respirație și deglutiție. La început, prematurii au tendința să se înece cu lapte, pentru că nu reușesc să-și coordoneze deglutiția cu respirația.

Sunteți un susținător al implementării „Carnetului prematurului”. Care ar fi beneficiile utilizării acestuia? 
Acest carnet este foarte important pentru procesul de follow-up al prematurilor. Un astfel de document ar aduna laolaltă date din maternitate, rezultate ale investigațiilor făcute copiilor născuți înainte de termen, precum și date obținute în consulturile efectuate după externare. Acest lucru ar fi foarte important, pentru că, așa cum vă spuneam, în momentul de față nu avem un mecanism de follow-up complex, de care să ne putem folosi oricând. 

Ar fi extrem de util ca acest Carnet al prematurului să existe și să fie utilizat în toate maternitățile, astfel încât un prematur care ajunge la un medic după externare să poată fi evaluat rapid. Prin parcurgerea acelui document, fiecare medic ar ști în mod concret și ce complicații a avut un prematur în maternitate și ce au relevat evaluările realizate după externare. Din punctul meu de vedere, acest document este esențial în îngrijirea prematurilor.

În ultima perioadă se vorbește foarte mult despre kangaroo care. Care sunt beneficiile acestui tip de îngrijire în cazul prematurilor?
Această metodă de îngrijire este foarte importantă în cazul prematurilor. Studii în domeniu au arătat o îmbunătățire a evoluției nou-născutului prematur. De asemenea, s-a observat îmbunătățirea atașamentului între mamă și nou-născut și chiar a secreției lactate. 

Pe de altă parte, în acele situații în care, de exemplu, o mamă dezvoltă anumite complicații după operația de cezariană sau dacă după naștere apar alte probleme din sfera ginecologică, contactul piele pe piele poate fi făcut și cu tații, însă rezultatele nu vor fi la fel de bune. Subiectul este studiat de mult timp, însă în România această modalitate de îngrijire nu prea a fost utilizată de-a lungul anilor. 

În prezent, ea este însă practicată în centre precum maternitatea din Sibiu sau alte maternități de nivel trei din România. Și la noi, la Filantropia, mamele au ocazia să își îngrijească nou-născuții în compartimentul de prematuri. Au chiar ocazia să-i țină în brațe încă din terapie intensivă. La început, teama mamelor de a-i lua în brațe este mare, dar anxietatea lor este justificată, pentru că nu au avut contact cu prematurii. Pentru noi, cadrele medicale, nu este ceva dificil, dar pentru ele poate avea o încărcătură emoțională foarte ridicată. Și atunci, lucrurile trebuie făcute treptat, în funcție și de disponibilitatea emoțională a părinților.