Cu plecăciune, Anton Pavlovici Cehov! Funcţionarii tăi – acei „necăjiţi dintr-un birou aflat la subsolul unei clădiri dărăpănate“ – tare mai seamănă cu noi (cu singura deosebire că „dărăpănătura“ este chiar viaţa noastră toată, decor absurd pentru o piesă de neînţeles). În rest, ca de când lumea funcţionărească, aceleaşi metehne: mituirea, invidia, setea de parvenire… pe un scaun părelnic mai înalt, eterna foame, drămuţele personale bine camuflate, hărţuirea, beţia – iad-paradis, spionarea, hoţia, asaltul „fiinţelor fără apărare“ care prin diabolica lor pisălogeală te fac să-ţi iei medicamentele odată, doar-doar ţi-oi afla dramul de linişte fără de care nu!…, inocenţa, rudă bună cu prostia, şi, triumfătoare – viaţa: „Dacă ţi-a intrat un spin în deget, bucură-te că nu ţi-a intrat în ochi! Dacă te trădează cineva bucură-te că n-a trădat patria!“ (cum psalmodiază vocea fără chip a Roxanei Ivanciu). (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.