Ministrul spune că va fi aplicat scenariul din valul anterior, care a permis spitalelor să rămână funcţionale, permițând accesul la asistență medicală și a pacienților cu alte patologii.
Alexandru Rafila a subliniat că, până în toamnă, sistemul sanitar trebuie să fie pregătit, mai ales în zona de ambulatoriu, pentru un val şase al pandemiei, informează Agerpres.
Ministrul a adăugat că va fi aplicat scenariul din valul anterior:
Aplicăm acelaşi scenariu din valul anterior, care a permis menţinerea spitalelor funcţionale, nu a supraaglomerat spitalele nici din punctul de vedere al pacienţilor COVID şi, pe de altă parte, a permis accesul pacienţilor cu alte patologii la asistenţă medicală”
El a făcut apel la persoanele care prezintă simptome specifice COVID să se testeze.
Am redeschis centrele de evaluare şi de tratament, centrele ambulatorii, mărim capacitatea de testare. Şi, fac un apel la toate persoanele care au simptome să se testeze, fie la medicul de familie, fie într-o farmacie din program, fie la un centru acesta de recoltare a probelor care există în municipiul Bucureşti, fie la ambulanţă, pentru că şi ambulanţa este un sprijin de nădejde în gestionarea acestei pandemii”, a transmis ministrul Sănătății.
Numărul de infectări cu SARS-CoV-2 va creşte până spre mijlocul lunii august, conform estimărilor făcute de Ministerul Sănătăţii.
Am ajuns, deja, în România la 25.000 de cazuri pe săptămână, estimăm că va exista în continuare o creştere, probabil, spre jumătatea lunii august, iar acest lucru trebuie să meargă în paralel cu un sistem de sănătate pregătit, mai ales în zona sa ambulatorie, să preia pacienţii cu forme uşoare sau medii care au nevoie de evaluare şi de tratament”, a punctat Alexandru Rafila.
Centaurus, noua subvariantă a Omicron, se răspândește în Europa
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe