Newsflash
ACTUALITATE Știri

Alexandru Rafila: „Distribuția medicilor este foarte dezechilibrată la nivel teritorial”

de Florentina Ionescu - sept. 30 2024
Alexandru Rafila: „Distribuția medicilor este foarte dezechilibrată la nivel teritorial”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost astăzi prezent la ceremonia de deschidere a noului an universitar la UMF „Carol Davila” din București.

Ministrul Sănătății a subliniat că una dintre provocările din prezent este retenția medicilor în țară. Totodată, el a punctat că este esențial să li se ofere tinerilor studenți la medicină cele mai bune condiții pentru a se pregăti pentru această profesie. 

„Ne bucură interesul pentru profesarea medicinei. Cred că cel mai important lucru este să le oferim cele mai bune condiții de pregătire, atât studenților, cât și tinerilor medici. Facem acest lucru, fie prin investițiile noi în spitale, în ambulatoriile de specialitate, fie prin dezvoltarea bugetelor de training și de pregătire la universitățile din România. Dar cred că lucrul cel mai important este retenția acestor tineri medici în România, fie a absolvenților, fie a celor care au devenit deja medici specialiști. Retenția oamenilor și mai ales distribuția lor echilibrată la nivel național [e importantă]. Avem, în principiu, un număr apropiat de media Uniunii Europene. Dar distribuția este foarte dezechilibrată la nivel teritorial, și aici e clar că e nevoie de implicarea autorității locale, care să ofere nu numai ce ține de salarizare, ci și de condițiile de muncă și mai ales de partea socială”, a declarat prof. dr. Alexandru Rafila. 

În ceea ce privește un top al specialităților căutate de tinerii care dau admitere la universitățile de medicină și farmacie, prof. dr. Alexandru Rafila a precizat: „nu avem un astfel de top, nu există un top al specialităților preferate de medici, dar lucrăm acum la organizarea noului concurs de intrare în rezidențiat și ținem cont de acele specialități care ar putea să devină deficitare în următorii ani, ar fi medicina de familie sau medicina de urgență... Lucrurile vor putea fi făcute predictibil, pentru cinci ani, pentru zece ani, din punct de vedere al nevoii de resurse umane”. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe