Subvarianta Omicron numită Centaurus sau BA.2.75 continuă să se răspândească rapid din India în mai mai multe țări din Europa și din lume.
Subvarianta care a provocat un val de infectări în India, în urmă cu câteva săptămâni, se răspândește rapid în lume. A ajuns deja în Marea Britanie, Germania, Statele Unite, Canada, Australia, Japonia.
Pentru moment, oamenii de știință nu au putut dovedi că tulpina Centaurus ar fi în măsură să provoace simptome mai grave ca celelalte versiuni cunoscute ale Omicron. În schimb, primele date sugerează că ar fi mai rezistentă la anticorpi, notează La Libre Belgique.
Biostatisticianul belgian Geert Molenberghs e de părere că subvarianta are toate șansele să se răspândească rapid în această perioadă de concedii.
Mulți specialiști se arată îngrijorați în legătură cu contagiozitatea tulpinii.
Centaurus a provocat deja primele infectări în Marea Britanie, informează The Guardian – țară în care autoritățile fac eforturi permanente pentru a convinge cele trei milioane de cetățeni care nu s-au vaccinat deloc să-și administreze dozele de ser anti-COVID.
La începutul lui iulie, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a desemnat Centaurus drept „variantă sub supraveghere”, ceea ce înseamnă că ar putea fi mai transmisibilă sau asociată cu forme mai severe de boală – dar încă nu există dovezi clare în acest sens, notează The Guardian.
Și Organizația Mondială a Sănătății monitorizează cu atenție noua subvariantă.
COVID lung poate afecta sugarii și copiii mici
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe