Secretarul de Stat dr. Raed Arafat a fost invitat de colegii săi din Coreea de Sud să participe la o conferință dedicată sistemului de intervenție aeromedicală din această țară.
Dr. Raed Arafat este secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
Astăzi și mâine, la invitația colegilor săi din Coreea de Sud, a Universității Yonsei și a spitalului de urgență din localitatea Wonju, Raed Arafat participă la conferința dedicată sistemului de intervenție aeromedicală din Coreea de Sud.
„Alături de un coleg din Japonia, vom prezenta sistemele de intervenție aeromedicală din cele două țări pentru a permite colegilor coreeni să facă comparația între cele trei modele de organizare, cel sudcoreean, cel japonez și cel din România”, a scris dr. Raed Arafat astăzi pe o rețea socială.
Înainte de începerea conferinței, Raed Arafat a avut ocazia să vadă unitatea de primiri urgențe din spitalul respectiv, unde organizarea, precum și dotările din camera de resuscitare sunt asemănătoare cu cele pe care le avem în România, spune el.
„Totodată, am avut ocazia să văd și ambulanțele de intervenție și dotarea acestora. În Coreea de Sud, Pompierii sunt cei care operează ambulanțele cu personal paramedical, în colaborare cu unitățile de primiri urgențe. Din ce am văzut, sunt mai multe similitudini decât diferențe între ce fac colegii coreeni și ce facem noi în România!”, a scris dr. Raed Arafat pe pagina sa oficială.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe