Un proiect al Asociației KinetoBebe face parte din acțiunile acesteia de promovare a unui stil de viață sănătos în rândul copiilor.
Proiectul are în prim-plan educația preventivă în rândul copiilor școlari și se referă la problemele de postură ale micuților. Peste 25% dintre copiii din România suferă de obezitate. Peste 25% dintre copiii din România au probleme de postură, sunt dizarmonici, așa cum arată raportul național de evaluare a dezvoltării fizice a copiilor.
Programul #staidrept, derulat de Asociația Kinetobebe, își propune să ajungă în cât mai multe școli pentru a face educație preventivă, se arată într-o informare transmisă redacției. Astfel, terapeuții vor merge în școlile gimnaziale și împreună cu elevii vor dezbate subiecte ca: durerile de spate, poziții corecte la scris și în fața ecranelor diverselor gadgeturi și, mai ales, ce sporturi preferă cei mici.
Raluca Chișu, fondatoarea Asociației KinetoBebe - Rețeaua Centrelor de Recuperare Pediatrică KinetoBebe, își propune ca în 2024 să realizeze lunar workshopuri pentru un număr de minim 300 de elevi. Proiectul se va finaliza cu un studiu referitor la modalitatea în care elevii din ciclul primar cunosc și respectă pozițiile corecte în timpul orelor de curs și în activitățile extrașcolare.
Proiectul se adresează copiilor de școală primară, din clasele 0 - IV, care au între 6 ani și 11 ani.
Foto de Andrea Piacquadio: https://www.pexels.com/photo/diligent-small-girl-drawing-on-paper-in-light-living-room-at-home-3755511/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe