Peste 1.500 de elevi din mediul rural vor învăța de la medici stomatologi cum să își îngrijească dinții corect și cum să prevină apariția cariilor.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a dat startul unui nou program de educație pentru sănătatea orală adresat elevilor din învățământul primar din mediul rural. Prin intermediul său, peste 1.500 de copii vor învăța, alături de medici stomatologi voluntari, cum să își îngrijească dinții corect și cum să prevină apariția cariilor.
Programul a debutat luni, 18 mai, în comunele Aninoasa și Doicești din județul Dâmbovița și va continua în școli din mediul rural din județele Ialomița și Giurgiu. Ulterior acesta va fi extins și în alte județe ale țării, informează un comunicat de presă. În cadrul întâlnirilor interactive, elevii vor învață tehnicile corecte de periaj, rolul alimentației în menținerea sănătății dinților, importanța controalelor stomatologice regulate și obiceiurile sănătoase care ajută la prevenirea cariilor.
În același timp, medicii stomatologi vor oferi profesorilor și părinților suporturi de activități educative dedicate celor mici, gândite să susțină, într-un mod interactiv, învățarea unor noțiuni simple despre protejarea sănătății orale. De asemenea, pentru a încuraja păstrarea obiceiurilor sănătoase pe termen lung, până la finalul anului, elevii vor beneficia de kituri de îngrijire orală. Acestea vor fi distribuite în trei etape, în lunile mai, septembrie și decembrie.
Potrivit Studiului Național privind Starea de Sănătate Orală a Românilor, realizat de CMSR în 2024, românii merg de trei ori mai rar la stomatolog decât media europeană. Astfel, dacă la nivelul Uniunii Europene pacienții se prezintă la stomatolog, în medie, o dată pe an, în România pacienții ajung în cabinetul stomatologic o dată la trei ani.
Totodată, 66.3% dintre copiii din țara noastră se confruntă cu carii dentare și doar 1 din 2 copii declară că se spală pe dinți de două ori pe zi.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe