În acei ani de început al unei cariere profesionale care se întinde pe nu mai puţin de șase decenii, noutăţile de ordin medical își aveau originea în special cu ocazia frecventelor vizite la Centrul de Documentare Medicală, care găzduia reviste și jurnale medicale străine și românești. Acolo găseam știri medicale, noutăţi, inovaţii, idei noi.

Dar pentru mine, ca și pentru părintele meu, medic internist, și pentru mulţi alţi colegi și confraţi, dorinţa de a ști mai multe despre ce se întâmplă lângă noi, în România, putea fi satisfăcută doar de răsfoirea ziarului intitulat „Muncitorul Sanitar”. Ceea ce caracteriza această apariţie (săptămânală? bilunară? lunară? Nu-mi aduc aminte!) era încercarea – de multe ori reușită – de a face abstracţie de politica oficială. Cele mai multe știri se refereau la activitatea din instituţiile medicale, noi spitale sau secţii, produse farmaceutice românești.

Din când în când apăreau articole despre modul cum funcţionau „muncitorii sanitari”, medici, asistente medicale, tehnicieni.

Citeai „Muncitorul Sanitar”, erai informat. Și dacă nu citeai, mai întotdeauna apărea un confrate cu „ultimele știri”.

M-am reîntors în octombrie 1990

La un moment dat, cu ocazia unui congres la București, la care fusesem invitat, am fost acostat de cineva (oare de cine? Memoria acestei vârste îmi joacă prea des renghiuri) de la un ziar denumit „Viaţa Medicală”. Am fost întrebat cu ce-aș putea contribui la acest ziar, ce aș putea aduce cititorilor români, foștii și actualii mei colegi.

Și iată cum s-a „născut” o serie de șase articole, care toate aveau rolul de a prezenta cititorului aspecte din organizarea medicinei moderne de la acel sfârșit de secol și mileniu. Întrebând în dreapta și-n stânga, am înţeles că ceea ce lipsea medicului român în acel moment nu erau știrile de ordin știinţific, întrucât accesul la presa străină devenise ușor, din ce în ce mai ușor pe măsura trecerii timpului.

Aportul meu se putea îndrepta spre prezentarea sistemului organizatoric caracteristic „Vestului”, un sistem de fapt necunoscut practicianului român: modul de funcţionare a instituţiilor medicale, organizarea examenelor de specialitate, asigurarea medicală etc.

N-am idee dacă această serie de articole a avut un impact asupra celor care conduceau în acea vreme destinele medicinei românești.

Un lucru e clar: încercările mele de a prezenta modul în care medicii israelieni sunt organizaţi din punct de vedere profesional și știinţific (și efectele pozitive ale acestei organizări) s-au soldat cu zero rezultate, dacă ne uităm la realitatea românească din aceste zile: paradoxul unui înalt nivel de pregătire profesională faţă de minimul impact pe care îl au organizaţiile medicale în ceea ce privește construcţia sistemului în sine.

Ceea ce știu, însă, e faptul că acela a fost doar începutul cooperării cu „Viaţa Medicală”. Au urmat două iniţiative, rezultatul unor discuţii cu redacţia, una fiind prezentarea (și discutarea) unor articole din presa medicală israeliană, iar a doua, mai de lungă durată, care cuprindea într-o rubrică denumită „Esenţe tari” eseuri pe marginea unor citate aparţinând unor medici celebri din toată lumea.

Se pare că textele publicate în această rubrică au fost primite pozitiv de cititorii ziarului, deoarece la câţiva ani de la ultimul text publicat, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași a decis să editeze articolele publicate, într-o culegere care poartă același nume.

Și nu pot uita iniţiativa redacţiei de a publica în anul 2005 volumul meu „Toamna se numără eșecurile” (semnat cu pseudonimul Gabriel ben Meron), ce conţine două mini-romane, și a cărei lansare a avut loc în vara aceluiași an, sub egida „Vieţii Medicale”.

De atunci au trecut ani

În frecventele mele călătorii în România (congrese, simpozioane, cursuri) nu mai găsesc „Viaţa Medicală” la chioșcul de ziare din aeroportul de la Otopeni… O găsesc însă pe internet, ceea ce pentru mine nu e același lucru, dar sunt conștient de faptul că lumea (și viaţa!) nu stau pe loc, schimbările apar, iar obligativitatea individului e să se adapteze.

După părerea mea, „Viaţa Medicală” face parte integrantă din medicina românească, acoperind o funcţie de informare pe care nicio altă publicaţie nu o face. Îi urez La mulţi ani, succes, și-i stau la dispoziţie, dacă cineva mai are nevoie de modestul aport al unui octogenar!