Creator de Şcoală
Un
strălucit reprezentant, de talie europeană, al medicinii din ţara noastră,
profesorul Alexandru Pesamosca a confundat viaţa sa cu chirurgia copiilor, fiinţele
cele mai gingaşe, dar şi dificile în patologie. …S-a luptat cu moartea, câştigând
un mare război, salvând peste 50.000 de copii şi a sfârşit pe acest front, dar învingător.
A
fost un om de ştiinţă, un celebru chirurg şi un creator de şcoală. A devenit aşa
în lupta chiar cu mediul social în care prezenţa sa a fost dominantă… tot
timpul. Nu pot să uit când eu eram student şi el asistent la „Grigore
Alexandrescu“, intrând în salon, toţi copiii s-au bucurat, iar unul a spus:
„Nenea doctor, vreau să mă operez…“. În alt sens, a dominat cu superioritate şi
înălţime spirituală perioada parcursă înainte de ’89.
A
surmontat dramele familiale, făcându-şi datoria în cele mai mici detalii.
Pierderea fiului său, la o vârstă tânără, l-a transformat, devenind şi mai
exigent şi cerând ceea ce trebuie de la toţi în profesia noastră atât de
riguroasă.
Prof.
dr. Al. Pesamosca lasă o operă ştiinţifică recunoscută şi continuă, prin
colaboratorii săi, ceea ce a creat deschizând atâtea drumuri în cunoaştere şi în
rezolvările terapeutice de excepţie, în special cu privire la malformaţiile de
dezvoltare. El lasă şi o competenţă greu sau imposibil de atins, întruchipând îmbinarea
chirurgiei clasice cu cea modernă, într-o ţară cu vocaţie şi tradiţie europene.
S-a
dăruit total altora. Învăţământul medical a fost locul în care a transmis
generaţiilor de studenţi şi medici întreaga sa ştiinţă. Cercetările sale
originale servesc peste tot în lume. Practica chirurgicală însă va fi greu de înlocuit,
în modul cum el o realiza. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol
Davila“, Academia Română şi Academia de Ştiinţe Medicale îi datorează enorm, el
acoperind ceea ce nu au avut mulţi alţii în acest domeniu atât de complex al
patologiei copilului. Întrebarea pe care mereu o punea la concursuri: „câte
operaţii ai făcut şi ce tehnici ai folosit“, semnifică esenţa practicii
chirurgicale.
Acad. Constantin POPA
Maestru desăvârşit al bisturiului
După
mii de intervenţii operatorii, după zeci de mii de consultaţii, după
rezultatele incredibile obţinute la pacienţi etichetaţi ca inoperabili,
profesorul Pesamosca a devenit simbolul nostru. Ca mentor al generaţiei actuale
de chirurgi şi ortopezi pediatri şi pentru toate realizările obţinute, Asociaţia
Română a Traumatologilor şi Ortopezilor Pediatri (ARTOP) i-a conferit, în anul
2009, cel mai înalt titlu ştiinţific: Medic
emerit pentru contribuţii aduse la dezvoltarea chirurgiei şi ortopediei
pediatrice. A fost şi va rămâne un simbol, care cu timpul va ajunge o legendă.
A
fost o forţă creativă uluitoare, un maestru desăvârşit al bisturiului, care a
trăit evenimente înălţătoare în sala de operaţii. Spunea că medicii ajunşi la
un anumit nivel profesional au ca judecători numai propria conştiinţă şi pe
Dumnezeu. Zicea adesea „ia seama că în viaţă trebuie să fii demn, trebuie să
fii Om şi să nu îţi fie frică de
nimeni decât de Dumnezeu“. Dorinţa lui de a fi alături de noi pentru totdeauna
i s-a împlinit. Cripta domniei sale se află nu departe de sălile de operaţii.
De aici ne va supraveghea în continuare, aşa cum a făcut şi până acum.
Clinica
de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din Spitalul „M. S. Curie“ trebuie să se
numească Clinica de Chirurgie şi
Ortopedie Pediatrică „Prof. dr. Alexandru Pesamosca“!
Prof. dr. Gheorghe
BURNEI
Sfânt tămăduitor fără de arginţi
Prof.
dr. Alexandru Pesamosca (14 martie 1930 – 1 septembrie 2011) a fost un chirurg
cu minuţiozitate de bijutier şi har de vindecare, cu dor hristic de
aproapele-copil şi cu o râvnă luptătoare de a se dedica nonstop menirii pe pământ.
Nu
voi prezenta palmaresele chirurgicale ale distinsului doctor, ci voi descrie
minunea duhovnicească pe care o simt a exista la acest om de ştiinţă şi de rugăciune.
Ca pacient al său, am fost binecuvântat de harul mâinilor sale. Dialogând cu
salvatorul meu, am perceput bucuria ecourilor sale medicale la fiecare întâlnire
cu foştii pacienţi. El trăia prin ei, ei trăiau datorită lui. Pentru că el nu-l
privise niciodată pe pacientul-copil ca pe un material de consult sau de
operat, ci, dincolo de boală, vedea vindecarea. Dreapta lui, acoperită de mănuşa
chirurgicală, însemna de fiecare dată, pe cel mic, cu semnul Sfintei Cruci, cerând
inspiraţie, ajutor, pavază şi reuşită, ca într-un botez de urgenţă. Din credinţă
în salvarea celui operat, doctorul căpăta veselia de a cânta, după operaţii,
romanţe sau arii din opere.
Profesorul
Pesamosca este un model de împlinire pământeană a chemării hristice. Lepădând mândriile
sinelui, luându-şi crucea talanţilor săi şi urmând calea credinţei ortodoxe,
doctorul Pesamosca s-a dedicat jertfelnic profesiei de medic (până la renunţarea
privilegiilor unui somn acasă şi ale concediului cu familia sau ale unor
ranguri administrativ-profesionale). A devenit renumitul „doctor fără de arginţi“
şi s-a mutat definitiv, pe viaţă şi pe moarte, în Spitalul bucureştean de copii
„Marie Curie“.
A
reuşit să le insufle micilor pacienţi încrederea în operaţia necesară lor, încât
aceştia încurajaţi îl aşteptau cuminţi sau îl rugau să-i opereze, luându-l de mână.
La apelul lui patern, 50.000 de inimi curate l-au ascultat, poreclindu-l
sentimental „Tata Pesi“, iar părinţii, înmărmuriţi de rezultate, l-au numit
definitiv „Îngerul copiilor“. Pentru că el vorbea cu sufletele lor, spre a le tămădui
trupurile, ca de la suflet la suflet, nu ca de la străin la străin. Al.
Pesamosca a dus o viaţă de monah, într-o chilie spitalicească. Se spovedea în
cele patru mari posturi ortodoxe de peste an, iar în cămăruţa sa de la etajul
1, tapetată cu fotografii zâmbitoare ale celor remodelaţi de palmele sale
miraculoase, existau opt biblii ortodoxe. Aşa arăta liturghia lui nocturnă şi
diurnă, de la capul şi patul copiilor greu încercaţi de soartă. O mare lucrare
a Duhului Sfânt, dintre om şi puiul de om, dintre imperfecţiunea chipului şi
perfecţiunea asemănării cu Dumnezeu – lucrare de maximă milostenie şi de înaltă
responsabilitate profesională pentru destinatarii actului medical, la care
fusese ales de Divinitate să participe. Astfel, a promovat prin medicina românească
credinţa ortodoxă şi prin faptele lui creştineşti, sănătatea vieţii. Familia sa
a fost ctitor de mânăstire (mânăstirea „Sfânta Elena“ din judeţul Constanţa),
iar profesorul Pesamosca a ctitorit bisericuţa spitalului său, lângă care este înmormântat.
Dan Marian ŢĂPLIGĂ