În cadrul unei dezbateri, reprezentanții producătorilor de medicamente au precizat că este necesară revizuirea modului de calcul al taxei clawback.
Producătorii de medicamente au susținut astăzi, în cadrul unei dezbateri, că au nevoie de un cadru legislativ, pentru ca actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite să se facă trimestrial sau semestrial. De asemenea, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, a declarat că este necesară revizuirea modului de calcul al taxei clawback.
Reprezentantul Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Valentina Băicuianu, a afirmat că producătorii de medicamente generice susţin compensarea medicamentelor inovative, însă dacă medicamentele generice vor avea o taxă clawback diferenţiată faţă de cele inovative, scrie Agerpres.
„Noi susţinem compensarea medicamentelor inovative. Pacienţii români au nevoie de aceste medicamente, aşa cum au nevoie şi de medicamente generice şi biosimilare. Este nevoie însă ca această compensare a medicamentelor inovative care au fost aprobate prin raport de HTA (evaluarea tehnologiilor medicale) necondiţionat să nu mai fie finanţată din taxa clawback, pentru că noi, producătorii de medicamente generice, practic, cofinanţăm inovaţia. Acest lucru nu este sustenabil pe termen lung, mai ales că noi producem medicamente ieftine. Este nevoie de medicamente inovative”, a declarat Valentina Băicuianu.
Mai mult, reprezentantul APMGR spune că este nevoie ca medicamentele generice să aibă un clawback mult mai mic şi diferenţiat faţă de inovative.
La dezbatere au luat parte reprezentanţii Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), informează sursa citată.
Sursă imagine: https://www.rawpixel.com/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe