Ministerul Sănătății (MS) a decis, în urma unor consultări cu producătorii de medicamente generice, luarea a trei măsuri importante care vin în sprijinul pacienților.
Situaţia din România a determinat dispariţia a peste 2.500 de medicamente generice în ultimii ani, numai în primele luni ale acestui an fiind retrase 100 de astfel de produse, conform site-ului ANMDMR.
Reprezentanții Alianței Pacienților Cronici din România (APCR) trag un semnal de alarmă și spun că actuala politică a medicamentului riscă viața paciențiilor din România.
Producătorii de medicamente generice din România și-au adaptat producţia pe necesităţile momentului, în contextul pandemiei de COVID-19. Simona Cocoș, directorul general al Zentiva România, ne prezintă pe scurt cum s-a adaptat acestor condiţii compania pe care o conduce, problemele cu care se confruntă producătorii locali de medicamente și ce soluţii ar putea exista.
În cadrul unei dezbateri, reprezentanții producătorilor de medicamente au precizat că este necesară revizuirea modului de calcul al taxei clawback.
Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) atrage atenția asupra faptului că taxa clawback, ajunsă la 26,49%, nivel care se dovedește a nu fi acceptabil în ceea ce privește medicamentele generice.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe