Valorificarea
calităţilor înnăscute ale unui om depind de şansa lui existenţială de a învăţa,
de a se profesionaliza, în orice domeniu. Nu face excepţie nici medicina. Învăţarea
este un proces natural, pe care nu îl parcurge doar omul, majoritatea
animalelor sunt capabile de a învăţa. Comportamentul natural îl învaţă imitând
adulţii din specia lor, iar cel cerut de om – prin exerciţii sistematice. La începuturi,
nici omul nu a avut şcoli. Cei ce se formau învăţau copiindu-i pe ceilalţi,
imitându-i. Abia apoi, târziu în istorie, au apărut şcolile, care s-au
sistematizat şi dezvoltat aşa cum ştim. Dar învăţarea prin imitaţie nu a dispărut
din formarea omului modern. Aceasta este mai masivă decât suntem dispuşi să o
acceptăm. Ea este însă valabilă în continuarea etologicului din noi, în felul
de a fi ca om, în general, şi, uneori, ca profesionist. Este însă una să înveţi
o profesie sau o meserie şi este cu totul altceva să fii profesionist ori
meseriaş. Diferenţa dintre profesionist şi meseriaş o dă gradul de
intelectualizare a înţelegerii şi practicării unei activităţi. Cu cât ea este
mai mult rezultatul logicii şi ştiinţei unui domeniu, cu atât vorbim mai
argumentat despre o profesie, oricare ar fi ea. Cu cât înţelegem mai puţin
logica unui domeniu – oricare ar fi acesta – şi cunoaştem mai puţin din ştiinţa
lui, practicându-l automat, prin copiere şi imitare, cu atât vorbim mai
argumentat despre o meserie, oricare ar fi ea. Chiar medicina.
Un profesionist are o cultură generală
obligatorie, o cultură a domeniului (în cazul medicilor: o cultură biologică,
una medicală, în general, şi una a specialităţii) şi o cunoaştere ştiinţifică
sistematică a specialităţii sale. Diferenţa dintre profesionist şi meseriaş începe,
dacă vreţi, pe un alt palier de referinţe, de la diferenţa dintre profesionism şi
amatorism. Există societăţi unde a fost şi este imposibilă apariţia unui
meseriaş în locul unui profesionist, indiferent de nivelul de pretenţie al unei
activităţi. La germani, de exemplu, un copil care învaţă să devină strungar sau
lăcătuş este obligat să facă practică într-o uzină cu care şcoala are contract,
iar uzinele sunt obligate prin lege să aibă asemenea contracte. Dar el nu poate
face practică decât cu un strungar sau lăcătuş care are absolvit un modul
pedagogic. Adică el nu execută o meserie fără a şti să o explice, iar elevul nu
imită adultul pe lângă care stă.
Ce facem noi cu ucenicii într-ale medicinii?
Îi obligăm să facă practică de vară. Necesitatea acestei practici nu trebuie
demonstrată. Dar cum o fac? Îi trimitem oriunde există un medic primar, doar
adeverinţă să aducă. Are, nu are competenţe pedagogice colegul medic primar, nu
contează. Încă nu am descoperit conţinutul, ne închinăm în faţa formei, pe care
am devitalizat-o, transformând-o în formalism. Doar nu suntem nemţi! Deci nu
cerem nici măcar ce cer germanii unui strungar. Pedagogia este, totuşi, o ştiinţă,
de a transmite cunoştinţe şi deprinderi unor novici. Ea nu creşte liberă prin pădurile
patriei. Apoi, care este conţinutul practicii pe care o cerem? Niciunul: „Du-te
şi adu o adeverinţă!“. Studenţii se duc şi, cum dă Dumnezeu, unora li se arată
câte ceva (nu contează câtă competenţă pedagogică are cel ce îi arată sau ce îi
arată); alţii, interesaţi, „fură“ meserie; unii se duc la bere şi la plajă,
oricum vor avea ţidule... Nu există o structurare sistematică a conţinutului
practicii de vară. Logic ar fi să existe un ghid tematic al acestor practici pe
ani de studiu, un necesar obligatoriu al experienţei practicii de vară, pe
capitole medicale şi chirurgicale, care să-i ofere studentului o imagine de
ansamblu, unitară, asupra practicii medicale. În stadiul actual, cu practica de
vară a studenţilor medicinişti suntem în stadiul etologic al învăţării prin
imitaţie şi copiere nesistematizată. Ar fi cazul să trecem de la imitaţie la învăţământ
sistematizat, să descoperim virtuţile şcolii.
Referitor la
prezentarea dlui dr. Dan Pereţianu ca fondator al Camerei Federative a
Medicilor din România (CFMR), în articolul „Noua lege a sănătăţii” din „Viaţa
medicală” nr. 28, din 13 iulie 2012, pag. 5, semnat de conf. dr. Corneliu
Zeana, Camera Medicilor Prahova precizează că, din 1995, CFMR a continuat
activitatea Sindicatului Independent al Medicilor din România, preşedintele de
atunci fiind regretatul dr. Dragoş Nicolescu.
