Deficitul de fier este frecvent asociat cu bolile inflamatorii intestinale (BII), atrag atenţia specialiștii. Mai mult, potrivit datelor, acesta este prezent la 45% dintre pacienţii cu BII
Cu ocazia Zilei mondiale de conștientizare a carenţei de fier, marcată în fiecare an la 26 noiembrie, Asociaţia Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR) trage un semnal de alarmă privind importanţa monitorizării și evaluării pacienţilor cu BII pentru deficienţa de fier. „Am dezvoltat un material educaţional pe înţelesul pacienţilor în cadrul căruia răspundem unor întrebări esenţiale cu privire la deficienţa de fier. Materialul va ajunge la pacienţi și medici”, a declarat Isabella Grosu, președinta ASPIIR. Potrivit celor mai recente recomandări ale societăţilor de profil, pacienţii cu BII ar trebui evaluaţi în mod regulat pentru anemie. Evaluările ar trebui efectutate la fiecare 6-12 luni la pacienţii în remisie sau cu activitate ușoară a bolii și la cel puţin trei luni la cei cu boală activă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe