OPINII

Spitalul de Boli Cronice "Sf. Luca" Bucureşti

de Adrian CONSTANTIN - dec. 9 2011

Înfiinţat în 1974 după concepte moderne de organizare, Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca” Bucureşti s-a remarcat prin nivelul ridicat al îngrijirilor şi prin activitatea de cercetare. O prezentare a evoluţiei şi realizărilor spitalului ne este oferită de dl Adrian Constantin, managerul instituţiei, în ciclul: În căutarea istoriei medicinii prin spitale.

Intrat în funcţiune la 1 iunie 1974, Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca“ Bucureşti era, la apariţie, o complementaritate binevenită la spitalele generale de acuţi şi de urgenţă, profilul de postacuţi – eficientizat printr-un compartiment de recuperare – fiind altceva decât spitalele de cronici existente la vremea respectivă, mai degrabă „depozite“ de bolnavi, abandonaţi unei îngrijiri minimale, fără mijloace deosebite de investigaţie şi terapie, insuficient încadrate cu personal de specialitate, fără o

concepţie de organizare şi funcţionare, fără un management specific. Era un concept nou, modern, pentru care militase cu persuasiune dl dr. Constantin Bogdan timp de aproape un deceniu (memorii, articole în presa centrală şi de specialitate, comunicări la diversele reuniuni profesionale şi ştiinţifice organizate în acea perioadă). Autorităţile – Ministerul Sănătăţii, Direcţia Sanitară, Primăria Capitalei – au aprobat astfel investiţia, începută în 1970 şi finalizată în 1974. Dr. Constantin Bogdan a fost cooptat în colectivul de proiectare şi consultant în organizare şi funcţionare pe perioada construcţiei şi dotărilor şi, odată cu inaugurarea, numit director, funcţie pe care a deţinut-o trei decenii.

Spitalul actual a avut un precursor: un compartiment de boli cronice, cu o capacitate de 160 de paturi repartizate în trei secţii, unde lucrau patru medici internişti. Aceste secţii funcţionau pe terenul actualului spital, într-un local din „barăci“, surprinzător de funcţionale. În 1952, prin decizia autorităţilor, acestea au intrat în structura Spitalului Dermato-Venerian, alături de nou-înfiinţata Clinică a II-a de Dermatologie, sub conducerea gen. prof. dr. Scarlat Longhin (1899–1979). Cele 160 de paturi cu profil de cronici au reprezentat nucleul actualului spital, supravieţuind inclusiv demolării barăcilor (1970), până la darea în folosinţă a noului local. După o existenţă de aproape două decenii, cât timp a funcţionat ca spital, compartimentul de bolnavi cronici – în majoritate vârstnici cu polipatologie – a fost transferat şi a funcţionat în cadrul localului Spitalului de Dermatologie din calea Şerban Vodă, într-o serie de anexe; în 1974, odată cu terminarea construcţiei din şoseaua Berceni, „cronicii“ revin acolo de unde plecaseră, într-un local nou, de data aceasta spitalul devenind Spitalul de Bolnavi Cronici „Berceni“ şi, imediat după inaugurare, Spitalul şiCăminul-spital Berceni, urmare a deciziei municipalităţii de a oferi 400 din cele 850 de paturi căminului-spital (astfel cel mai mare din ţară), integrat în structura spitalului, cu o conducere unică, în subordinea Direcţiei Sanitare a Municipiului Bucureşti.

Profilul geriatric avea să fie amplificat, experienţa acumulată fiind valorificată în activităţi de cercetare în geriatrie-gerontologie, psihogeriatrie, boli cronice, cronobiologie geriatrică,

îngrijiri terminale (paliative), organizarea şi funcţionarea instituţiilor de asistenţă a vârstnicilor. Unitatea a devenit al doilea pol geriatric al Capitalei, după Institutul Naţional de Geriatrie. Prof. dr. Ana Aslan, acad. Şt. M. Milcu şi alte personalităţi ale vremii au vizitat (şi apreciat activitatea) în mai multe rânduri Spitalul şi Căminul-spital „Berceni“. Au fost organizate frecvent conferinţe, simpozioane, mese rotunde, dezbateri. În această unitate dinamică (în pofida profilului de „boli cronice“), au fost consolidate concepte precum: managementul bolilor cronice, managementul geriatric şi psihogeriatric, îngrijirile paliative, recuperarea geriatrică şi abordarea medico-socială, dependenţa, nursingul geriatric, socioterapiile în îngrijirea bolnavilor cronici şi vârstnici etc., concepte care fac obiectul multor lucrări ştiinţifice comunicate şi publicate. O altă direcţie a valorificării acestei experienţe avea să fie edificarea unui model instituţional apreciat, unitatea devenind una de protocol, spre care au fost îndrumate numeroase delegaţii străine care ne vizitau ţara. Spitalul era şi bază de practică pentru medicii care se specializau în organizare sanitară şi sănătate publică, în cadrul catedrei conduse de regretaţii profesori Victor Coroi şi Dan Enăchescu.

Despărţirea de dermatologie avea să dureze doar trei ani: în urma cutremurului din 1977, localul din calea Şerban Vodă a devenit nefuncţional şi Clinica de Dermatologie a revenit în Berceni, suplimentându-se numărul de paturi, la 1.026. Aparent, cele două profiluri nu păreau să aibă legături nosologice, funcţionale, canale de colaborare. Şi totuşi, au existat avantaje reciproce: medicii secţiei interne asigurau asistenţa de specialitate pentru pacienţii cu boli dermatologice, multe dintre acestea cu caracter sistemic şi determinări viscerale. Pe de altă parte, secţiile de cronici beneficiau de avantajele funcţionării într-un spital clinic şi, în special, de laboratoare performante, Clinica de dermatologie având integrat Centrul Naţional Dermato-Venerologic al Ministerului Sănătăţii. Graţie acestor laboratoare, bolnavii cronici beneficiau de investigaţii complexe, ceea ce a permis şi iniţierea unor activităţi de cercetare, o parte în colaborare; au fost astfel dezvoltate cercetări fundamentale şi clinice în domeniul îmbătrânirii pielii şi al patologiei cutanate la vârstnici. În sfârşit, tot ca un efect al acestei colaborări, au apărut mai multe monografii: Dermatozele vârstnicului, Semne şi simptome cutanate în bolile interne, Bolile părului şi unghiilor, Alergiile.

În anii ’70 ai secolului trecut, s-a produs o nouă modificare de structură: o fostă secţie exterioară aparţinând Spitalului Clinic de Psihiatrie „Gh. Marinescu“ (în prezent „Prof. dr. Al. Obregia“) cu profil de pneumoftiziologie cronici a fost inclusă în structura Spitalului „Berceni“. În 1981, această secţie exterioară este reprofilată pe gerontopsihiatrie; din 2004, aici funcţionează un centru medico-social cu capacitatea de 80 de paturi, ca unitate distinctă, cu personalitate juridică.

În 1993, după retragerea dermatologiei, la propunerea directorului, însuşită de Ministerul Sănătăţii, spitalul de cronici se diversifică pe următoarele profiluri: Medicină internă cronici, Geriatrie (cu compartiment de gerontopsihiatrie în secţia exterioară), Neurologie cronici cu profil de recuperare deficienţi neuromotori, Balneofizioterapie şi recuperare medicală cronici, Oncologie cronici (îngrijiri paliative).

După 1990, la propunerea comună a dr. Constantin Bogdan şi dr. Maria Lungu, Spitalul primeşte numele „Sfântul Luca“, personalitate a creştinătăţii: medic, evanghelist, scriitor, pictor.

Conducerea actuală a ales să prezinte istoria instituţiei printr-o expoziţie permanentă în holul de la intrare. Prin ilustraţii şi texte, sunt descrise etapele de dezvoltare a unităţii, de la

înfiinţare până astăzi. Vizitatorul poate afla date privind activitatea personalităţilor medicale care au desfăşurat de-a lungul anilor activităţi clinice, de cercetare şi didactice. Nu au fost omise cărţile publicate de-a lungul timpului, având drept autori specialişti cunoscuţi ai acestei unităţi. De asemenea, sunt prezentate şi proiectele noastre de viitor: se doreşte continuarea procesului de înlocuire a aparaturii medicale vechi şi a dispozitivelor care nu mai corespund normelor actuale de funcţionare/acreditare, precum şi diversificarea ofertei de servicii medicale, prin definirea unor servicii de spitalizare de zi, specifice afecţiunilor tratate, şi fundamentarea tarifelor solicitate. În acest mod, va creşte numărul total al pacienţilor îngrijiţi în spital, consecutiv cu optimizarea veniturilor. Cu ajutorul unui personal bine pregătit şi al unor dotări performante, spitalul are responsabilitatea de a oferi cel mai înalt standard de îngrijire medicală în domeniul îngrijirii vârstnicului.

Școala de asistenți - o dezamăgire (II)

Școala de asistenți - o dezamăgire (I)

O perspectivă legislativă asupra agresiunilor împotriva medicilor

Anul în care te simți cu adevărat aproape de a fi doctor

Secretul profesional rămâne o componentă importantă în noul Cod Deontologic

Dreptul la a doua opinie medicală, legiferat mai clar

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

Tipărit + digital – 200 de lei
Digital – 120 lei

Abonare (digital) Abonare (print+digital)

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Spitalul de Boli Cronice "Sf. Luca" Bucureşti

Din aceeași categorie