Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Pagini din istoria mișcării antivaccinare

Viața Medicală
Ovidiu COVACIU luni, 30 mai 2016

Victoria

 

     În toată istoria lumii o astfel de zi nu mai existase. D. A. Henderson muncise 12 ani pentru a atinge un obiectiv ce păruse palpabil de la prima vaccinare. Edward Jenner, cel care a făcut prima vaccinare la 14 mai 1796, și-a permis să viseze la eradicarea variolei. Sute de ani și miliarde de doze de vaccin mai târziu, variola era la ultima suflare, dar D. A. Henderson i-a aplicat lovitura finală.
     La 8 mai 1980, Adunarea mondială a sănătății a declarat variola eradicată. Încununarea unor programe care au fost subfinanțate, criticate și chiar considerate irealizabile. Dar variola, îngerul morții, zeul răzbunării și ucigașul a sute de milioane de oameni rămăsese acum o amintire. O poveste ce trebuia spusă doar pentru a nu fi uitată. Știința medicală repurtase cea mai mare victorie asupra unei boli, o victorie încă nerepetată. Variola era eradicată și niciun părinte sau copil nu mai trebuia să se teamă de ea.
     Dar triumful nu avea să dureze prea mult. În ciuda zdrobitoarei victorii, vaccinarea urma să primească o nouă lovitură.

 

Atacul

 

     În Statele Unite, la 19 aprilie 1982, WBC-TV a difuzat un documentar numit „DPT – Vaccine Roulette“, prezentat de Lea Thompson. În el, copii și adolescenți cu diverse probleme neurologice erau numiți „victime“ ale vaccinului diftero-tetanic-pertussis. Documentarul a cauzat reverberații care încă se simt. Imediat după difuzare, părinți din toate colțurile SUA își sunau medicii pentru a raporta o lista exhaustivă de probleme de sănătate, toate cauzate de vaccin. Unii dintre părinții au format o organizație ce avea să devină cea mai puternică voce a ideilor antivaccinismului, de la Lora Little încoace.
     Rând pe rând, părinții începeau să dea în judecată companiile farmaceutice. Și cererile de despăgubiri creșteau exponențial, de la 25 de milioane de dolari în 1981, la 3,2 de miliarde în 1984. Prin urmare, companiile farmaceutice au început să închidă producția de vaccin – situația nu mai era sustenabilă. În 1982, prețul unui vaccin DTP era de 12 cenți per doză. În 1983, crescuse la 2,30 dolari, iar în 1984 la 2,80 dolari. În 1985, despăgubirile plătite depășeau de trei ori valoarea vânzărilor.
     Din șase companii producătoare de vaccin DTP în 1960, în 1984 pe piața americană a rămas una singură: Lederle. Aceasta a fost dată în judecată într-un caz de apariție a mielitei transversale la un sugar. Nu exista vreo dovadă științifică de cauzalitate (nici acum nu există), dar, când despăgubirea a fost stabilită la 1,13 milioane de dolari, compania Lederle a anunțat Academia americană de pediatrie că va opri producția vaccinului DTP. Nu pentru că ar fi dat faliment, ci pentru că era evident că nu exista boală care să nu fie pusă pe seama vaccinului DTP, indiferent de calitatea dovezilor științifice. Astfel, lanțul despăgubirilor nu s-ar fi oprit niciodată.
     Producătorii celorlalte vaccinuri se împuținau și ei, supuși acelorași riscuri. Astfel că, în 1986, Congresul american a votat National Childhood Vaccine Injury Act, care a reușit trei lucruri: a eliminat bătălia juridică dusă de părinți și costurile asociate, a protejat companiile farmaceutice de litigii costisitoare și a încurajat producătorii să cerceteze noi vaccinuri. Deși criticabilă, pentru că presupune automat că anumite afecțiuni sunt cauzate de vaccinuri, legislația a salvat vaccinarea în SUA. De asemenea, a creat un sistem de informare a publicului asupra siguranței vaccinării, deschizând baza de date VAERS. Consecința pozitivă a legislației însă este că există un fond de despăgubiri pentru cazul în care un efect secundar al vaccinării este considerat valid. Despăgubirile fac viața mai ușoară acelor cazuri cu efecte secundare permanente, iar companiile farmaceutice pot continua să producă vaccinuri fără să-și asume riscuri financiare enorme.

 

Scenariul

 

     Surprinzător însă, asocierea dintre DTP și presupusele efecte secundare grave nu a început cu „DPT – Vaccine Roulette“ la nivel global, ci în Marea Britanie, cu un studiu realizat de John Wilson. Acesta a declarat în 1974, la o conferință organizată de Societatea regală de medicină, că „între ianuarie 1961 și decembrie 1972, aproximativ 50 de copii au fost aduși la Spitalul pentru copii din Londra din cauza unei probleme neurologice considerate a fi asociată cu vaccinul DTP”. Dintre cei 50, conform lui John Wilson, 22 au devenit epileptici sau/și cu probleme mentale. Apariția lui John Wilson într-o ediție a emisiunii televizate „This week“ a cauzat însă și mai multă îngrijorare decât conferința. De data asta se adresa nu câtorva colegi, ci unor milioane de oameni, cu mesajul că vaccinul DTP poate cauza complicații ireversibile. Presa a explodat, medicii au început să ia atitudine împotriva vaccinului. John Wilson era un om de știință și medic respectat și lucra într-un spital cu renume. Statisticieni și epidemiologi susțineau chiar abandonarea vaccinului.
     Scenariul era deja cunoscut celor care lucrau în sănătatea publică. Acoperirea vaccinală cu vaccinul DTP a scăzut dramatic în perioada 1975–1978. Drept consecință, peste o sută de mii de copii s-au îmbolnăvit de tuse convulsivă, cinci mii au fost spitalizați, două sute cu pneumonii severe, optzeci cu convulsii. Au murit 36. A fost cea mai gravă epidemie din istoria recentă a Marii Britanii.
     În Japonia, vaccinul a fost suspendat o perioadă, iar numărul de spitalizări și decese cauzate de tusea convulsivă s-a triplat. Dar în Marea Britanie cifrele reale erau chiar mai mari decât cele raportate. Mulți medici deciseseră să nu recomande vaccinul DTP părinților. Copilul murea însă de tuse convulsivă, așa că medicii raportau decesul ca fiind cauzat de alte boli respiratorii sau chiar sindromul morții subite a sugarului. Numărul real al deceselor trecea de 600.
     Responsabilii cu sănătatea publică au cerut un studiu care să încerce să elucideze dacă exista o legătură între problemele neurologice și vaccinul DTP și l-au ales pe David Miller, care s-a dedicat sarcinii cu atenție deosebită. Între 1976 și 1979, Miller a cules date despre toate problemele neurologice raportate în sistemul medical britanic și apoi a calculat o asociere statistic semnificativă între administrarea vaccinului DTP și o problemă neurologică cronică. Riscul calculat era de aproximativ un caz la o sută de mii de copii.

 

Procesul

 

     După numeroase alte studii, concluzia lui David Miller nu mai părea să fie la fel de solidă. O cercetare din 1983 a comparat vaccinul DT (diftero-tetanic) cu cel DTP în vaccinarea a 134.700 de copii și nu a reușit să găsească vreo asociere. În 1988, în Danemarca s-a studiat vârsta de apariție a problemelor neurologice și nu s-au găsit date concrete, în ciuda faptului ca țara scandinavă schimbase vârsta de administrare a vaccinului. Tot în 1988, cercetători din SUA au verificat fișele medicale a 35.000 de copii și tot nu au găsit vreo asociere a vaccinului DTP cu eventuale efecte secundare. Alte studii independente din 1991, 1994, 1995 și 2001 au infirmat concluziile lui Miller.
     În cadrul unui proces legat de vaccinul DTP (Loveday vs. Renton și Wellcome Foundation, 1988), considerat „caz-școală“ pentru neglijența medicală, studiul Miller s-a transformat din cel mai puternic argument împotriva vaccinării într-o adevărată rușine. Miller primise 241 de cazuri de handicap mental după o boală; dintre acestea, șapte aveau boala asociată cu vaccinarea. Din păcate, Miller și colegii greșiseră dramatic la clasificarea cazurilor. Fișele medicale explicau că trei bolnavi avuseseră o infecție virală, unul suferea de sindrom Reye și alți trei copii incluși în studiu ca având retard mental erau complet sănătoși. Asocierea dispăruse, acuzația era falsă și dovezile erau clare.
     Mulți ani mai târziu, copiii prezentați în „DPT – Vaccine Roulette“ au primit și diagnosticul corect: o anomalie genetică în gena SCN1A, adică sindrom Dravet. Dar nimeni nu a mai făcut vreun documentar privind această descoperire.

 

Repetiția

 

     La zece ani după încheierea procesului Loveday vs. Renton, Andrew Wakefield, un gastroenterolog de la Royal Free Hospital din Londra, a publicat un studiu care avea să declanșeze o adevărată furtună mediatică și, totodată, să fie responsabil pentru decesele a mii de copii din toată lumea. Este studiul care a repornit mișcarea contemporană anti­vaccinare.
     Andrew Wakefield era foarte atașat de ideea că virusul rujeolic produce boală Crohn. A publicat două studii în care sugera o asociere, însă dovezile nu au fost în niciun caz foarte puternice, putând fi cel mult numite dovezi preliminare. În unele cazuri, printre posibilele cauze era suspectată și vaccinarea. Wakefield nu s-a oprit cu această speculație. În 1998, a publicat un nou studiu, de această dată în reputatul jurnal Lancet, în care sugera că vaccinul ROR este un potențial risc pentru „enterocolită autistică, o combinație (inventată de el) între sindromul Crohn și autism. La conferința de presă de la publicarea studiului, Wakefield a făcut afirmația ce avea să-l urmărească tot restul vieții: că vaccinul ROR este probabil responsabil de enterocolita autistică.

 

Frauda

 

     Dar existau multiple motive pentru care Wakefield a publicat acest studiu și pentru care a insistat în comunicarea către presă că vaccinul ROR ar cauza autism. Britanicul fusese plătit cu sute de mii de lire de companii de avocatură care voiau să dea în judecată companiile farmaceutice și aveau nevoie de dovezi. Apoi, Wakefield avea patente pe o formă de vaccin monovalent împotriva rujeolei, urmând să profite de pe urma panicii generate chiar de el. Royal Free Hospital și Wakefield au depus patente pentru o metodă de a trata sindromul Crohn și autismul cu niște extracte obținute din sângele unor capre însărcinate.
     Ridicolul cercetării lui Wakefield a fost întărit de faptul că metoda folosită pentru a detecta virusul rujeolic în intestinul copiilor era complet validă, dar la niciunul din copii incluși în studiu nu a fost identificat virusul. Unul dintre semnatarii lucrării originale (tocmai laborantul) le-a declarat reporterilor: „Metodele de investigație folosite au fost brutale, de la teste de sânge la puncții lombare, acestea fiind extrem de invazive și dureroase“. Dar asta nu a contat, ideologia era mai importantă.
     Când investigația asupra cercetării a fost pusă cap la cap, a devenit una dintre cele mai de impact fraude din istoria științei. Nu doar a cauzat și continuă să cauzeze îmbolnăvirea și decesul a mii de copii anual, dar reacția publicului a generat cheltuieli de milioane de dolari în încercarea de a face cât mai clar cu putință că nu există o asociere între vaccinare și autism. De asemenea, a irosit timpul și banii părinților cu copii autiști, lăsându-i pradă șarlatanilor care le vând kituri de „detoxificare a vaccinurilor“.
     Complet contraintuitiv, frauda lui Wakefield a făcut chiar și cercetarea asupra siguranței vaccinurilor dificilă și nedorită, pentru că niciun cercetător nu vrea să devină „noul Wakefield“.
     Andrew Wakefield, omul care a inventat asocierea ROR–autism, a devenit un paria, un personaj fără scrupule, dornic de atenție și validare, dar incapabil să distingă între știință și minciunile pe care le promovează. În 2016, tot el a încercat să promoveze, într-un documentar pe care l-a regizat, aceeași idee falsă de acum 18 ani. În ciuda sutelor de studii care explică lipsa de legătură dintre autism și orice fel de vaccinare, Wakefield continuă să promoveze aceeași ipoteză dovedită falsă.

 

Epilog

 

     Acum exact 220 de ani, Edward Jenner efectua primul vaccin. Un act care urma să devină apoi simbolul medicinii preventive, al puterii ingeniozității umane în lupta perpetuă cu bolile.
     Odată cu primul vaccin, s-a născut și mișcarea antivaccinare. O mișcare a cărei singură reușită este sabotarea medicinii, lăsând copiii mai ales, dar și adulții, să plătească prețul. De multe ori chiar cu viața.
     Ideea lui Jenner a salvat, de-a lungul istoriei, miliarde de vieți, a contribuit decisiv la calitatea vieții umane și a permis părinților să spere că își vor vedea copiii mari și chiar să viseze la nepoți.
     Oponenții lui Jenner au făcut propagandă unor idei false, au lăsat milioane de copii să se îmbolnăvească și au făcut ca mulți părinți să ajungă să facă cel mai înfiorător lucru din viața lor: să-și îngroape copii.
     Oare care dintre aceste idei merită să fie sărbătorită?
Bibliografie

1. Offit PA. Deadly Choices: How the Anti-Vaccine Movement Threatens Us All. Basic Books, New York, 2011

2. Williams G. Angel of Death: The Story of Smallpox. Palgrave Macmillan, Basingstoke, 2010

3. Deer B. The Lancet Scandal.
http://briandeer.com/mmr-lancet.htm

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC