O pagină de iatroistorie ce nu poate fi trecută cu vederea: s-au împlinit 120 de ani de la inaugurarea Institutului de Medicină Legală, care, din 1924, poartă numele întemeietorului său, prof. dr. Mina Minovici. Textul aniversar este semnat de prof. dr. Vladimir Beliş.

"> Institutul Naţional de Medicină Legală, la 120 de ani - Viața Medicală
OPINII

Institutul Naţional de Medicină Legală, la 120 de ani

de Prof. dr. Vladimir BELIŞ - dec. 27 2012
Institutul Naţional de Medicină Legală, la 120 de ani

O pagină de iatroistorie ce nu poate fi trecută cu vederea: s-au împlinit 120 de ani de la inaugurarea Institutului de Medicină Legală, care, din 1924, poartă numele întemeietorului său, prof. dr. Mina Minovici. Textul aniversar este semnat de prof. dr. Vladimir Beliş.

   La 20 decembrie 1892, avea loc festivitatea de inaugurare a noului Institut Medico-legal, ocazie cu care ctitorul acestui aşezământ spunea: „Neavând nici un ajutor, nici un secretar, care să noteze chiar în momentul autopsiei tot ceea ce medicul legist constata, acesta era nevoit sau să-şi întrerupă în tot momentul lucrarea sa, pentru ca să noteze cele ce descoperea, lucru ce-l silea să facă autopsia cu totul incompletă, sau, ceea ce se întâmpla cel mai adesea, lăsa ca după examinarea cadavrului, adesea lungă şi foarte complicată, să-şi amintească toate constatările ce a făcut. Şi atunci chiar, presat de nevoile zilnice, de multiplele ocupaţiuni, fiindu-i imposibil de a-şi redija raportul în 24 de ore, îl redacta după trei, patru şi chiar opt zile, fără note, numai după amintirile sale! Îşi poate oricine închipui ce servicii mai puteau aduce justiţiei asemenea cercetări medico-legale, când, mai cu seamă, orice control ulterior era imposibil, deoarece o autopsie rău făcută nu se mai repară“.
   Condiţiile deplorabile în care era nevoit să activeze ca medic legist, condiţii care veneau în contradicţie cu probitatea sa profesională, precum şi spiritul său organizatoric l-au determinat pe Mina Minovici să elaboreze, după o concepţie proprie, planurile unei „morgi“ dotate cu toată aparatura şi instalaţiile necesare unui atare aşezământ. Folosindu-şi în­treaga sa capacitate orga­niza­torică, puterea de persuasiune şi calităţile creatoare câştigate în perioada de studii alături de profesorul Brouardel, directorul Institutului Medico-legal de la Paris, în urmă cu 120 de ani, Mina Minovici inaugura unita­tea-etalon a acestei specialităţi în România.
   Institutul Medico-legal, ce poartă numele ctitorului său, a fost primul de acest gen din lume şi a servit drept model şi altor ţări. Iată ce spunea Brouardel, fostul său profesor, în mai 1896: „Sunt foarte fericit de succesele ce aţi obţinut şi mărturisesc că aţi fost mai iuţi la Bucureşti, decât mine la Paris“. Profesorul de medicină legală de la Universitatea din Roma, Salvatore Ottolonghi, proclama în anul 1904: „Aţi avut meritul de a crea un institut unic în lume, pe care nu voi înceta să-l dau drept exemplu de ceea ce trebuie făcut“. Abia în 1924 (când Mina Minovici inaugura noua şi moderna aripă a vechiului institut) s-a inaugurat la Roma Institutul Medico-legal, pe care Bucureştiul îl poseda de peste 30 de ani şi ale cărui planuri au servit drept model institutului cel nou de la Paris. Profesorul Strassmann, din Germania, vizitând institutul după câţiva ani de la inaugurare, a spus: „Văzând ordinea şi curăţenia ce domnesc în acest institut admirabil înzestrat, nu-ţi vine să crezi că abia a fost inaugurat. Când vezi însă materialul adunat, ai impresia că datează de zeci de ani. Aceasta dovedeşte în ce consideraţie se află medicina legală în ţara românească“.
   „Nu ne închipuim însă – notează Mina Minovici – că, dat fiind modicitatea mijloacelor noastre, vom fi în stare să ne menţinem această întâietate. Ei bine, nu numai că ne-am păstrat-o, dar încă am izbutit să ne-o afirmăm pe tot globul. Nicăieri nu există un institut de medicină legală cu atâtea ruaje ca al nostru. Până şi Parisul, creierul care din toate timpurile a conceput şi elaborat tot ceea ce e util dezvoltării ştiinţei, ne e tributar cu reorganizarea institutului său de medicină legală.“
   Profesorul V. Balthazard, succesorul profesorului P. Brouardel la catedra de medicină legală a facultăţii pariziene, recunoştea acest lucru cu prilejul inaugurării, în 1924, a noului Institut de Medicină Legală din Paris, declarând că multe din inovaţiile fericite aduse aşezământului sunt împrumutate de la Institutul din Bucureşti, iar într-o scrisoare adresată lui M. Minovici spunea: „El a putut să-şi dea seama de influenţa ce a avut asupra mea vizita la Bucureşti, în privinţa construcţiei institutului nostru medico-legal“. Tot el îi spunea lui Mina Minovici că „documentele fotografice pe care mi le-aţi trimis mi-au adus cele mai mari servicii în învăţământ, deoarece se găsesc în ele leziuni tipice rar întâlnite sau pe care, în viaţa noastră frământată, nu avem timpul să le fotografiem“.
   Au găsit utilizare în străinătate şi materialele documentare de predare a cursurilor de medicină legală pe care profesorul Minovici le prezenta studenţilor veniţi în institut şi pe care numeroşi profesori din diferite ţări le preluau pentru a le prezenta, menţionând, cu probitate ştiinţifică, provenienţa lor. În acest mod, învăţământul practic al medicinii legale a putut să ajungă, într-o Românie fără tradiţie în această specialitate, la un nivel atât de măgulitor apreciat în străinătate şi despre care prof. dr. C. Angelescu, asistând în 1924, în calitate de ministru al instrucţiunii publice, la inaugurarea noilor construcţii din cadrul Institutului, s-a exprimat: „Ca profesor de chirurgie, regret că s-a făcut mai mult pentru morţi decât pentru vii, căci dacă acest Institut reprezintă ultimul cuvânt în domeniul medicinii legale, clinicile cam lasă de dorit“. Cu această ocazie, ministrul a anunţat că, din acel moment (1924), în virtutea unui decret regal, aşezământul va purta numele de „Institutul Medico-legal Profesor Mina Minovici“.
   Tot profesorul Mina Minovici spunea, la inaugurarea noilor aripi ale clădirii, că „în forma desăvârşită astăzi, Institutul de Medicină Legală se înfăţişează ca o adevărată clinică mortuară şi ca un laborator de analiză a tarelor individului şi societăţii. Expertizele făcute de noi au evitat justiţiei investigaţii zadarnice şi eventuale condamnări de nevinovaţi. Incontestabil, Institutul de Medicină Legală este înainte de toate, o creaţie a ştiinţei, în nemijlocitul serviciu al societăţii. El nu mai e morga în concepţia de acum câteva decenii; nu mai are destinaţia unei simple camere mortuare pentru concentrarea şi expunerea cadavrelor şi îngroparea celor nereclamaţi. Prin colaborarea lui continuă cu organele de distribuire a dreptăţii, Institutul a devenit ajutorul nelipsit al magistratului. Prin dezvoltarea dată învăţământului clinic al medicinii legale, Institutul constituie o parte integrantă a Facultăţii. El serveşte şi administraţia propriu-zisă, pentru că dăm cunoştinţele elementare necesare ofiţerilor de poliţie şi jandarmilor. Fără a mai stărui asupra laturii utilitare de ordin practic, Institutul de Medicină Legală desăvârşeşte marile interese sociale. Este în cea mai largă accepţie a cuvântului «Deux auxilium que justitiae» (conducătorul şi ajutorul justiţiei – n.n.), fiindcă fără luminile lui ar fi nesocotite şi postulatele morale şi acelea ale unei judecăţi întemeiate pe certitudini. În marea majoritate a cazurilor şi în penal şi în civil, raportul de expertiză medico-legală constituie izvorul din care magistratul scoate elementele care vor forma hotărârea. Şi astfel, de determinarea ştiinţifică a cauzelor şi împrejurărilor cazului particular depinde în primul rând nu numai aprecierea gradului de culpabilitate, dar şi recunoaşterea nevinovăţiei. Dacă nu e cu totul suprimată eventualitatea unei erori judiciare – şi e firesc să fie aşa – de vreme ce judecata omenească nu se poate să nu fie susceptibilă de greşeală, intervenţia medicinii legale reduce însă la minimum de dorit repetarea unei atare eventualităţi. Onoarea, avutul şi libertatea la noi şi însăşi cetăţeanul în ţările în care există pedeapsa capitală depind de constatările şi concluziile medicului legist. Se vede dar, cât de grea şi de delicată e misiunea acestuia care, după plastica formulă a marelui Legrand du Saulle, trebuie să posede experienţă, capacitate, judecată clară, metodă şi cunoştinţă, pentru că practica medicinii legale e rezultatul unei strânse şi armonioase cooperări a ştiinţei, a adevărului şi a dreptăţii. Medicul legist, prin contribuţia lui ştiinţifică, la baza căreia trebuie să fie o nepărtinire la adăpost de orice suspiciune, înarmează sau dezarmează braţul justiţiei, demască pe vinovat ori degajează elementele de nevinovăţie. Soarta individului îi este încredinţată din leagăn până la mormânt“.
   Am redat aceste largi citate din profesorul Mina Minovici, întrucât oricine le va citi va fi surprins de actualitatea lor. Este ca şi cum el trăieşte încă, este aici lângă noi, cei care slujesc această specialitate, deoarece concepţia sa înaltă despre misiunea medicului legist, după care s-a călăuzit în întreaga sa viaţă, rămâne etalonul moral al celor ce l-au urmat în această carieră.
   Ca om a cărui activitate s-a desfăşurat timp de 25 de ani în vechea clădire a Institutului Medico-legal de pe malul Dâmboviţei, ctitoria profesorului Mina Minovici, cred că, la aniversarea a 120 de ani de la crearea acestei importante instituţii medicale, sunt necesare aceste evocări. Şi, în acelaşi timp, resimt şi acum tragicele momente pe care le-am trăit atunci când a venit ordinul de demolare a acestui adevărat monument istoric. Numeroase obiecte de valoare inestimabilă pentru specialitatea noastră fie au fost distruse, fie s-au furat. Amintesc doar câteva dintre acestea: numeroase piese de muzeu, fresca de pe marea scară de marmură ce ducea spre amfiteatru şi bibliotecă, uşile masive de stejar, lemnăria sculptată a bibliotecii, cărţi, arhivă şi aparatură. Am asistat zile de-a rândul la demolarea vechiului institut. În ultimele zile, după ce am urmărit cum dispar rând pe rând diferitele părţi ale clădirii, mai rămăsese sala de autopsie, unde am vrut să mai intru o dată, dar am fost împiedicat. Am regretat că nu am fotografiat demolarea, dar cineva care a încercat acest lucru nu a reuşit, securiştii confiscându-i filmul din aparat.
   Am crezut şi cred şi astăzi că latura socială a medicinii este prezentă mai ales în medicina legală. Nicăieri, în nicio specialitate, nu ai un atât de larg câmp de vedere asupra vieţii sociale, dar şi asupra altor specialităţi medicale, cu care medicina legală vine în contact.
   După mai mult de jumătate de secol de muncă în această specialitate, consider, alături de Simonin, că medicina legală nu este o „disciplină neplăcută, ingrată, macabră, aşa cum cred unii; dimpotrivă, ea este vie, realistă, pasionantă, deoarece ferestrele ei se deschid către viaţa socială, contribuind la formarea unor oameni legaţi de ştiinţă, adevăr şi justiţie“.

Notă autor:

Bibliografie

1. Beliş V. O jumătate de veac în slujba medicinei legale. Ed. Medicală, Bucureşti, 2010

2. Minovici M. Tratat complect de Medicină Legală. Atelierele grafice Socec, Bucureşti, 1928

3. Ioanid N, Angelescu B. Fraţii Minovici. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970

4. Simonin C. Médecine Légale Judiciaire. Libr. Maloine, Paris, 1962

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe